Loading the player...

 cariere

Cum construieşti o carieră internaţională de succes

Canal 33 este noua statie de televiziune de business a Romaniei. Este o statie afiliata CNN fondata de Alexandru Raducanu.

Descriere

„Cred că nicio companie de pe piaţă nu-şi mai permite astăzi să-şi aleagă naţionalitatea, genul, vârsta liderilor ei; piaţa este extrem de competitivă, cere ce este mai bun, agilitate, învăţare în timp real, un management al paradoxurilor. Cine-şi mai permite să spună că nu vrea să ia lider un român, dacă românul aduce valoare adăugată, faţă de un american, de exemplu?” interviu cu Angela Creţu, Group Vice-President Europa Centrală şi de Est, AVON

Ai lucrat pe mai multe continente şi în mai multe culturi – în Europa (ai coordonat multe ţări din jurul României), în SUA, Rusia, Orientul Mijlociu. Ai o privire globală asupra mediului de business. Totuşi, ai lucrat în cadrul aceleiaşi companii. Cât de mult diferă cultura organizaţională, în aceeaşi companie, pe continente diferite?

 

Cultura presupune un set de valori şi în mod cert am regăsit aceste valori în fiecare ţară în care am lucrat. Felul în care oamenii aleg să exprime valorile este foarte diferit, din America până în Arabia Saudită sau din Africa de Sud până în Rusia. Dinamica deciziilor, felul în care se colectează informaţia, felul în care oamenii interacţionează sunt diferite. Dar misiunea companiei cred că este înţeleasă peste tot la fel. Aş putea să spun că am avut flavour-ul aceleiaşi culturi în contexte total diferite.

 

Totuşi, unde te-ai simţit mai acasă, exceptând România?

 

În Turcia. Oamenii sunt foarte calzi, comunicativi, curioşi – eu ador curiozitatea –, se conectează social, este uşor să descoperi cu ei noi oportunităţi, discuţiile sunt foarte bogate. Mi-a plăcut mult cultura lor. Au valori foarte puternice.

Pe de altă parte, şi în Rusia m-am raportat altfel la modul lor de a vedea lumea. În Arabia Saudită mi s-au dărâmat nişte paradigme – tot ceea ce am crezut despre lumea arabă, despre cum trăiesc femeile acolo; am reînvăţat totul.

Cred că fiecare ţară, dacă ai curiozitatea să te conectezi cu oamenii şi să începi să vezi lumea prin ochii lor, n-ai cum să nu găseşti o altă dimensiune în a te simţi bine.

 

Ai fost foarte deschisă la a cunoaşte cultura în care ai intrat, nu ai pornit cu nişte prejudecăţi de business.

 

Câteodată, cu cât acumulezi mai multă experienţă, ai senzaţia că ştii ce ai de făcut, dar te trezeşte rapid la realitate situaţia din ţara în care ajungi – mă refer atât la contextul de business, cât şi la cel social, politic. Îţi dai seama că ceea ce ai ştiut până ieri nu este deloc relevant pentru momentul prezent şi că regula jocului este să înveţi încontinuu. Din trecut foloseşti anumite repere, valorile cu care vii ca lider şi hotărârea cu care acţionezi; în rest, curiozitatea este cea care te ţine într-o permanentă dorinţă de cunoaştere.

Nu funcţionează experienţele anterioare prea mult.

 

Cum îţi iei informaţiile? Citeşti publicaţiile în limba engleză?

 

Publicaţiile nu prea te ajută; sunt făcute pentru investitori şi în foarte puţine ţări le-am găsit ca fiind o imagine reală a situaţiei din teren.

Bineînţeles ajută foarte mult studiile de piaţă produse de către agenţiile locale. Dar ca om, pentru a înţelege flow-ul de energie, de informaţie la nivel local, am învăţat limba – în Serbia am învăţat sârbo-croata, în Rusia am învăţat rusa, în Turcia am învăţat turca – din respect şi din dorinţa de a fi aproape.

 

Cum s-a întâmplat asta?

 

În Serbia am luat lecţii – eram foarte tânără şi am ţinut neapărat să fac asta; de altfel, ei au şi un proverb care spune: «Învaţă sârba şi întregul glob te va înţelege.», deci sunt foarte mândri de limba lor. În Rusia şi în Turcia am avut un profesor pentru a putea învăţa rapid şi eficient.

 

Eşti unul dintre românii care au reuşit la cel mai înalt nivel. Ţi-ai dorit o carieră în străinătate sau a venit într-un mod natural?

 

Cred că ceea ce ar trebui să le spun tinerilor este că mi-am dorit, dar realitatea a fost cu totul alta şi cred că am avut foarte mult noroc. Nu era parte din planurile mele de viaţă să plec în afara ţării. Am început în vânzări în România şi după aproximativ 3 ani, şeful meu de atunci m-a chemat la el – avea o personalitate foarte puternică, era extrem de intimidant – şi mi-a spus că trebuie să ajung la Bucureşti pentru o întâlnire urgentă; bineînţeles, mi-a pregătit toate rapoartele, mi-am spus că trebuie să fiu pregătită, pentru că nu m-a chemat de prea multe ori. Am ajuns şi ţin minte că am deschis uşa, am pus un picior în biroul lui, n-am apucat să-l pun pe al doilea şi el a spus: «Serbia! Te duci?». Am crezut că mă trimite la un training. Am zis «Da!» şi am plecat. Asta se întâmpla acum mai mult de 15 ani. Cumva, din timiditate, am acceptat prima mea experienţă de expatriat. Cred că am plecat în două luni. Abia după aceea mi-am dat seama la ce am spus «da». Şi totuşi am mers. Această experienţă a fost definitorie pentru mine. Am înţeles că mă încarcă şi îmi oferă ceea ce n-aş fi putut să învăţ din nicio altă experienţă stând acasă.

 

Contează mult background-ul de vânzări pentru o carieră de succes?

 

Nu cred că este nevoie de mai mult decât un IQ mediu în orice job pe lumea asta.

 

Se spune că în fiecare clipă a vieţii noaste vindem ceva.

 

Este această inteligenţă socială, emoţională, curiozitatea, dorinţa de a te conecta. Acestea au contat foarte mult în cariera mea. În al doilea rând, nu am simţit niciodată nevoia să mă supun unui context, să fac ceea ce spun ceilalţi. Am avut curajul, nu chiar de la început, mi l-am dezvoltat, să fiu eu însămi şi să încerc să-mi construiesc propriul drum învăţând în permanenţă.

 

În plus, era atunci o piaţă emergentă.

 

Sigur. Asta a fost şansa generaţiei mele, în toate companiile multinaţionale de atunci. În acelaşi timp, să ne gândim că la momentul în care am preluat ca General Manager Avon România, aceasta era 1% din cifra de afaceri globală, deci era, undeva în josul listei, numărul 3.

Cu echipa de aici am reuşit să schimbăm total modelul de business şi România a devenit peste noapte un etalon, un trend setter. Şi iată cum o româncă, şi tânără, şi în afara sferei de interes pentru o firmă americană globală s-a mutat la New York pentru a conduce Strategia Globală Business Model Innovation. Cred că asta trebuie să fie o încurajare pentru mulţi. Cred că nicio companie de pe piaţă nu-şi mai permite astăzi să-şi aleagă naţionalitatea, genul, vârsta liderilor ei; piaţa este extrem de competitivă, cere ce este mai bun, agilitate, învăţare în timp real, un management al paradoxurilor. Cine-şi mai permite să spună că nu vrea să ia lider un român, dacă românul aduce valoare adăugată, faţă de un american, de exemplu?

 

Totuşi, tu ai spart nişte tipare, în contextul în care ai fost primul GM femeie în Europa Centrală şi cel mai tânăr Vicepreşedinte, într-o companie condusă de bărbaţi, până de curând.

 

Au trecut mai mult de 10 ani în care, la nivel de management suntem una dintre companiile care s-au deschis foarte mult, în care femeile au şanse egale să facă o carieră. Nici nu se mai discută în compania noastră problema de gender equaliy.

 

Una dintre inovaţiile pe care le-ai implementat cu mulţi ani în urmă era businessul paperless. Ai fost în avangardă. Cât de mult a schimbat această tehnologizare businessul Avon?

 

A fost o adevărată revoluţie. Între timp, la nivel global, modelul nostru de business a trecut la 100% digital în felul în care comunicăm cu 6 milioane de femei care ne reprezintă produsele. Acum trebuie să gândim mobile first, în termeni de social selling şi nu de direct selling, trebuie să ne gândim la o prezenţă omnichannel. A evoluat atât de mult felul în care consumatorii interacţionează, îşi fac deciziile de cumpărare, învaţă informaţii despre produse, aşteptările despre produse, toate acestea cer o inovaţie continuă.

 

Mă întreb cum ar fi o aplicaţie în care să am nevoie de produse Avon şi să văd că la două blocuri este un reprezentant. Există aşa ceva?

 

În acest moment noi ne axăm pe accesul în real time şi la produse, şi la expertiză în beauty în proximitatea cumpărătorului, iar pentru consultant, acces la servicii. Acesta este viitorul. Cred că nu doar industria de direct selling se mută în social selling, dar şi industria de retail este într-o criză acută de inovaţie.

 

Eşti foarte sus în ierarhie, dar ai avut proprii şefi. Care este relaţia cu şeful atât de sus?

 

Întotdeauna m-am poziţionat într-un fel anume faţă de şef, şi i-am poziţionat astfel inclusiv pe oamenii care îmi raportau mie ca şef. Noi nu am lucrat pentru un şef. Am vrut să creez această libertate şi am început cu mine – eu nu pot să cer ceva oamenilor mei dacă nu aplic chiar eu.

Lucrez în primul rând pentru valorile individuale şi apoi pentru comunitatea pe care o servesc – echipa mea, consumatorul meu, reprezentanţii noştri. Şeful, ca individ, ar trebui să vină ultimul, pentru că dacă eu îmi focusez atenţia şi energia şi timpul în ceilalţi stakeholderi, el nu poate decât să fie mulţumit. Înseamnă că le aduc investitorilor valoarea pe care o aşteaptă. Or dacă eu mă concentrez pe relaţia cu el doar în a-l mulţumi că relaţia noastră merge bine dat businessul pe care-l reprezint nu e un succes în portofoliul lui, ce folos? Nu suntem prieteni. Şi mă aştept ca şeful meu să aibă aceeaşi atitudine şi să servească la fel ca mine valorile pe care ni le-am asumat împreună.

 

Pentru că sunt oameni care te admiră şi vor să-ţi calce pe urme, să le spunem, într-o ecuaţie personală, cât de mult contează calitatea relaţiei pe care o stabileşti cu superiorii şi cât de mult cea a relaţiei cu subordonaţii, în a avansa în carieră?

 

Aş spune 90-10. Cu cât te focusezi mai mult pe colegi – să nu neglijăm asta; de cele mai multe ori, promovările nu vin de la şefi. Şeful, dacă nu are susţinere să te promoveze pentru talentul tău de la colegii tăi sau de la succesul echipei tale, promovarea nu este sustenabilă. Poate eşti noroc şi ajungi să fii promovat o dată, dar într-o companie serioasă nu are cum să fie sustenabil. Echipa trebuie să te vadă ca pe cineva care poate să le aducă succes.

 

Compania pe care o conduci a avut în filozofie ideea de independenţă, de mobilitate, de a fi cumva un antreprenor; este o tendinţă la nivel global. Cum poţi să fii în fruntea plutonului? Pune presiune pe recrutare?

 

Eu cred în interacţiunile faţă-n faţă pentru că îţi oferă acces mai bun la informaţiile pe care ţi le prezintă celălalt. Eu conduc acum 19 ţări, n-am cum să fiu fizic prezentă în fiecare ţară, atunci când luăm decizii şi am zile în care particip şi la 10 teleconferinţe. Sigur, pot ajuta, aduc o eficienţă în conexiunea profesională propriu-zisă, dar pe termen lung se răcesc inovaţia, conexiunile umane, atât de importante în evoluţia oricărei companii.

Pe de altă parte, locaţia în sine, de a fi într-un birou, nu mai are sens. Nu trebuie să te lupţi cu traficul trei ore, când poţi să ai aceleaşi întâlniri şi de acasă.

 

Cărţile motivaţionale de vânzări spun că dacă lucrezi de acasă, să nu dai telefoanele din pijama, ci să se simtă în voce că eşti în starea de profesionist, de care ai nevoie.

 

Cred că depinde de la un om la altul. Mă aştept ca generaţia foarte tânără, care nu a crescut cu dress code-uri să simtă altfel.

 

Cât de răspândite erau aceste dress code-uri în ţările în care ai lucrat?

 

În America, de exemplu, paradoxal, mă aşteptam ca acolo să fie un dress code pretenţios – era în Headquarterul din Manhattan – şi am constat că cei veniţi din Europa Centrală erau cei mai eleganţi. Ceea ce vedem în filme nu se vede şi în realitate. În Rusia, venitul la serviciu echivalează cu o zi de mers la o nuntă – femeile se îmbracă de parcă ar merge la un cocktail. În Arabia Saudită biroul este segregat pe sexe – colegele noastre de acolo nu i-au văzut niciodată pe colegii bărbaţi.

 

Cum ai regăsit compania, după 8 ani?

 

În total am fost plecată din ţară 10 ani. Am văzut o echipă foarte, foarte tânără. Mulţi dintre cei cu care am lucrat conduc acum business-uri în diverse colţuri ale lumii, mulţi dintre ei în continuare în Avon. Sunt foarte inventivi, şi-au păstrat apetitul acela de inovaţie care m-a inspirat şi pe mine şi m-a propulsat în carieră.

 

Mi-am dorit foarte mult să mă întorc în România. Am văzut cum este să trăieşti în America, în Rusia, în Turcia, am călătorit în peste 30 de ţări, am lucrat cu echipe din toate colţurile lumii şi n-a fost zi în care să n tânjesc să mă întorc acasă. Au trecut aproape 6 luni de când sunt acasă şi în continuare prietenii mei spun că nu mi-am revenit din luna de miere, pentru că eu sunt în continuare îndrăgostită de potenţialul României; ei îmi spun: «nu vezi gropile, nu vezi scandalul balcanic de la televizor, corupţia» şi le spun că România este bucăţică de Rai. Spun asta pentru că am văzut care este preţul plătit pentru aşa-zisa civilizaţie în multe alte locuri ale lumii, atât în ţările care se numesc ultrademocrate, cât şi în ţările în care există dictatori. Noi suntem o ţară săracă, n-am de gând să neg asta, dar oamenii şi-au păstrat o candoare, conexiunile sociale încă sunt bogate, sunt reale, iar potenţialul de business al generaţiilor de tineri este foarte mare.

 

Oare cât s-a schimbat societatea şi cât ne-am schimbat noi, în capacitatea de deschidere emoţională?

 

Cu siguranţă, dar se întâmplă peste tot în lume, suntem bombardaţi de informaţie. În acest moment nu mai avem energia să fim curioşi. De aici şi felul în care suntem manipulaţi. Nu mai găsim nici spaţiu şi nici timp să avem conversaţii de calitate. Ne sunt suficiente toate celelalte informaţii pe care le primim pe alte canale. În ceea ce priveşte alegerile legate de relaţiile interumane, cred că se schimbă valorile, lupta de supravieţuire e mult mai crâncenă, fiecare se luptă pentru spaţiul său.

 

Cred că a intervenit o crustă pe care oamenii şi-au pus-o pe suflet.

 

Nici empatia nu mai funcţionează. Din cauza ştirilor abundente în situaţii absolut dramatice, oamenii nici nu mai clipesc. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar este realitatea vieţii noastre.

 

Ce mici secrete ai descoperit tu în a avea totuşi timp de calitate.

 

Disciplină. „Power Time”. Începe de la o discuţie cu sine în care înţelegi care îţi sunt sursele de energie, ce valori ai, ce bucurii mici şi mari îţi fac viaţa trăită în prezent, şi nu în trecut sau în viitor. Odată ce ai înţeles asta, îţi împarţi oarecum programul astfel încât să ai câte puţin din fiecare. Din punct de vedere al învăţării, a surse de cunoaştere care pe mine mă încarcă cu energie, am grijă să le am în program. La fel şi în business, am anumiţi „stakeholders of my professional life” – sunt oamenii cu care trebuie să ai o interacţiune regulată, astfel încât să-mi asigure succesul profesional; sunt întâlniri de grup, individuale, toate programate. În timpul acestor întâlniri folosesc acest „power time” – nu-mi iau telefonul, nu interacţionez cu nimic altceva, am atenţie 100% către interlocutorul meu. Acelaşi power time îl aplic către prietenii mei, băiatul meu, soţul meu – cât am timp dedicat pentru viaţa personală, încerc să fac acelaşi lucru; nu mă va deranja un telefon de la serviciu pentru că sunt acolo, sunt prezentă. Nu ştiu dacă este un secret, l-am învăţat şi eu de la alţii. Şi îmi fac timp pentru sport, pentru că este programat. Am grijă să mi le programez. Ştiu că sună cinic să-ţi programezi timpul pentru a vedea nişte prieteni, dar fac asta ca să fiu sigură că nu pierd frecvenţa.

 

În Avocatul diavolului, cineva spune: „trebuie să-mi fac programare să vorbesc cu soţul meu”.

 

Nu, nici chiar aşa, încerc să am şi flexibilitate. În Turcia, de exemplu, a fost stare de urgenţă tot ultimul an, nenumărate situaţii în care a trebuit să evacuăm anumite centre operaţionale. Ai nevoie de agilitate în astfel de cazuri – nimeni nu o să spună că avea un program şi la ora x începe asta. Bineînţeles, trebuie să ai întotdeauna flexibilitatea de a înţelege ce este urgent şi important. Dar când ai previzibilitate, este bine să ţii un echilibru foarte bun al activităţilor care te încarcă şi cele care aduc valoare celor din jurul tău.

 

A contat faptul că ai fost tot timpul împreună cu familia ta?

 

Sigur. Îi admir pe cei care găsesc puterea să se descurce singuri în orice fel de situaţie. Consider că am trecut prin foarte multe situaţii grele în business şi nu aş fi avut puterea să a hotărârea cu care să acţionez ca lider dacă acasă nu aş fi simţit că am toată protecţia.

 

Ai întâlnit multe personalităţi. Ce întâlnire te-a marcat?

 

Mi-a plăcut foarte mult Michelle Obama. Şi-a făcut timp, atunci când am cunoscut-o prin CEO-ul meu de atunci, să stea de vorbă.

Şi dintre starurile de la Hollywood, am întâlnit-o pe Reese Witherspoon – nu mi s-a părut, discutând cu ea, o persoană pe care să-mi mai doresc să o revăd, în timp ce Salma Hayek, de exemplu, era plină de viaţă şi ţi-ai fi dorit să o revezi pentru că vibra de energie.

 

Ce s-a schimbat în contextul de business din România? Cât de implicată mai eşti acum?

 

Directorul General al României este în echipa mea, alături de toate celelalte ţări din Europa Centrală. Încerc pe cât posibil să nu intervin în felul în care îşi direcţionează activitatea, în pofida tentaţiilor mele, mai ales că sunt un tipar de lider operaţional.

Aşa este normal. Directorul General al Avon România a condus cu foarte mult succes această echipă în ultimii 7 ani, eu n-aş putea aduce o valoare suplimentară, în afară de aceea de a fi sigură că are resursele necesare pe care i le pot asigura de la nivel regional. Nu intervin în politica Avon România.

 

Contextul de business depinde foarte mult de societatea civilă, iar aceasta este mai vie, mai prezentă, ceea ce determină şi o altă responsabilitate a jucătorilor din mediul de business. Oamenii nu mai cred un mesaj publicitar doar pentru că este la tv în nu ştiu câte spoturi; au deja alt acces la informaţie, alte pretenţii şi sunt foarte multe campanii care arată tendinţa consumatorului român de a-şi cere drepturile la o calitate superioară a produsului. De asemenea, nu vor doar cea mai bună calitate, cel mai bun preţ, dar şi să facă un bine mediului, comunităţii. Nu mai gândesc doar pentru azi şi mâine, au o conştiinţă proiectată şi asupra generaţiilor viitoare. Asta am regăsit şi cred că piaţa va deveni mult mai interesantă din acest punct de vedere, cel puţin pentru industria de frumuseţe.

 

Este o piaţă în expansiune?

 

În România, da, atât din volumul actualilor consumatori de produse de înfrumuseţare, cât şi din conştientizarea non-userilor, a celor care până acum doar au flirtat cu un ruj, cu o mascara, un fond de ten… deci cred că industria de frumuseţe câştigă adepţi, iar pentru cei care deja o folosesc, sunt cerinţe de inovaţie – nu se mai mulţumesc cu culoarea, ci vor să ştie şi în ce măsură formula le protejează pielea şi este toxică. Este normal să fie aşa şi cred că toate industriile vor trebui să aibă produse cât mai bine testate, în primul rând, pentru că există ingrediente naturale toxice şi chiar letale. Este important să-ţi asumi responsabilitatea, ca producător, că nu aduc doar efectul estetic dorit, ci că susţin sănătatea pe termen lung.

 

Ce se întâmplă în zona consumatorilor bărbaţi?

 

Este interesant, observăm o creştere importantă la nivel global. Bărbaţii sunt interesaţi nu numai să miroasă bine, ci şi să aibă o piele mai catifelată şi să-şi evidenţieze ochii – au apărut game de machiaj chiar. În România cred că va mai dura până când se va ajunge aici, dar consider că este un segment în creştere.

 

Aţi extins spectaculos gama de produse. Mă întreb cât de mult este diversificarea o tendinţă generală.

 

Este o dilemă care apare constant – ce suntem noi, un channel sau un brand? Noi am reuşit în mai mult de 100 de ani să creăm şi această reţea de reprezentante, 6 milioane la nivel global, care ne prezintă oferta de produse şi am putea fi comparaţi cu un canal de vânzare; pe de altă parte, ne-am considerat o firmă de beauty, iar în ţările în care am pierdut focusul de beauty aducând produse care trec cu mult de înţelegerea conceptului de beauty, am pierdut. Până nu testezi, nu-ţi dai seama. Este foarte greu, atunci când ai un portofoliu foarte mare, să creezi şi un serviciu competitiv şi să poţi să susţii o profitabilitate sustenabilă. La noi nu a funcţionat şi atunci am considerat că suntem un beauty social seller.

 

Probabil că eşti mult mai credibil reprezentând o categorie de produse cu care eşti familiarizat.

 

Cred că acesta a fost şi secretul succesului nostru. Dacă este să ne uităm la Europa Centrală, Avon ca jucător în industria de frumuseţe are locurile 1, 2 sau 3 în categorii precum Colour şi Fragrance – unde este numărul 1 la nivel de Europa Centrală. Asta arată că atunci când combini accesul la un produs de calitatea cu un serviciu personalizat n-ai cum să nu câştigi susţinerea clienţilor pe termen lung.

 

Ce alte mici secrete te fac neschimbată, de 10 ani.

 

Nu cred că nu m-am schimbat, toţi ne schimbăm.

Nu sunt secrete, eu învăţ, ca oricare altă femeie, din experienţele celorlalte. Ce contează cu adevărat este să ai o stare de mulţumire interioară. Am văzut femei distruse din cauza abuzurilor trăite acasă, pe care le-am adus în studio să-şi spună experienţele şi nici un make-up nu putea să le facă să arate decent. O tristeţe profundă nu poate fi acoperită de un ruj. Pornesc de la ideea că alegerile noastre împreună cu norocul divin contează mult mai mult în a arăta această relaxare, în a te simţi bine în pielea ta. Apoi, dacă foloseşti o cremă de bună calitate, o culoare care te avantajează, sunt doar accesorii. Important este să faci acele lucruri care îţi dau mulţumire. Şi să trăieşti în prezent. Pentru că atunci găseşti şi bucuria de a face alte lucruri. Sunt oameni care fac ciclism, care aleargă… eu merg la sală, ridicare greutăţilor este activitatea care mă încarcă cel mai mult şi mai rapid.

 

Şi la propriu, şi la figurat…

 

Da, bine-ai spus. Nu le consider secrete. Oricum, viaţa este scurtă, viaţa vine şi trece, este important în ce măsură a contat fiecare moment.

 

Care a fost momentul în care ţi-ai îmbunătăţit cel mai mult garderoba?

 

De multe ori, şi în Rusia, şi în Turcia, am comandat tot din România. Mă îmbrac destul de clasic şi destul de simplu, mi-e foarte uşor, pentru că nu am talent în a mă accesoriza. Singurul element din garderoba mea în care mă joc sunt pantofii. Altfel, o rochiţă, pantofi, ceasul şi atât. Nu port bijuterii, nu am alte accesorii, acesta a fost stilul meu de ani de zile.

 

O carte, un film care ţi-au plăcut în ultimul timp…

 

Am cam rămas agăţată de cultura turcă. Mi s-a părut fascinant ceea ce am învăţat acolo. Şi citesc cu poftă cărţi ale autorilor turci; încă nu am terminat „O ciudăţenie a minţii mele” a lui Orhan Pamuk – te poartă într-o altă dimensiune şi îţi dă respectul faţă de alte culturi şi înţelegi că toate dramele pe care le vedem în mod exagerat sunt de fapt atât de mici şi atât de efemere. Îţi dau înţelepciunea de a te bucura de lucrurile care ţi se întâmplă, de a vedea bucuriile simple ca pe adevărate elemente de fericire.

Dintre filme, găsesc fabuloasă seria Black Mirror – mi se pare unul dintre cele mai provocatoare serii de filme văzute în mai mult de o decadă de viaţă; te lasă fără cuvinte. Sunt nu mai mult de 12-14 episoade şi cu fiecare episod înţelegi în ce direcţie poate să o ia lumea şi te lasă permanent cu o temă de gândire.