5.8 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024
Google search engine
StiriDelta Dunării a fost declarată pășune

Delta Dunării a fost declarată pășune

Informația potrivit căreia Delta Dunării a fost transformată în pășune a revoltat întreaga societate. O lege modificată pe ascuns anul acesta în Parlament a transformat Delta Dunării în pășune, iar miza ar fi una de milioanele de euro.

„Dacă este să facem un paralelism, între ce a vrut să spună comisia, între exploatarea stufului și activitatea agricolă, mai precis activitatea zootehnică este o cale destul de lungă”, a declarat în cadrul emisiunii AGROEXPERT, de la Canal 33, moderată de Simona Man, vicepreședintele Comisiei de Agricultură, deputatul Emil Dumitru, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Simona Man, moderatorul emisiunii AgroExpert în dialog cu deputatul Emil Dumitru, Vicepreședintele Comisiei de Agricultură

Emil Dumitru a ridicat și problema faptului că amendamentul nu s-a aflat la mapă cu o zi înainte, așa cum se procedează, ci introdus direct la vot, fără ca membrii comisiei să știe de existența lui.

”În momentul acela mi s-a explicat că este vorba de paludicultură. Într-adevăr este o prevedere în regulament, ca și activitatea agricolă palodicultura, dar în primul rând proiectul respectiv făcea referire la cu totul altă prevedere până să ajungă la noi, la comisie”, a mai explicat fostul secretar de stat.

Pe motiv că este vorba de implementarea unei directive europene, inițiatorii au transformat Delta Dunării într-o mare pășune.

”Este vorba de o prevedere în regulamentul care reglementează plățile directe, pe ceea ce înseamnă definirea paludiculturii, ca activitatea agricolă dar, de la a fi activitate agricolă recoltarea stufului la a intra în categoria de folosință pășuni este cale lungă, practic mie mi se pare că doar acele suprafețe unde sunt grinduri și unde de fapt nu avem neapărat stuf pe ele, ci mai degrabă plante de nutreț din flora spontană, pot face obiectul unor eventuale cereri unice de plată pe suprafață din categorie de folosință”, a declarat Emil Dumitru, precizând că nu știe cum va reuși APIA să facă plățile.

„Nu cunosc procedura, n-am mai întâlnit până acum, probabil că este primul an, iar APIA probabil va întreba Comisia Europeană.”

De asemenea, vicepreședintele comisiei pentru Agricultură și Camera Deputaților a mai declarat că ”în primul rând, stuful nu este consumat în mod tradițional de către animale și nu are nicio valoare calorică care să fie atractiv. Dacă era așa, am fi văzut foarte mulți fermieri care ar fi recoltat stuful să dea hrana animalelor, plus că eu nu cred că își dorește cineva să cultive stuf verde din Deltă”.

Mai mult, România nu se compară cu Irlanda, a mai explicat Eugen Dumitru.

„Nu putem să facem o paralelă cu ce se întâmplă, spre exemplu, în Irlanda, țară care este beneficiară de plăți directe cu acele zone umede, cele mai mari absorbante de dioxid de carbon. Acolo se plătește o plată suplimentară pentru beneficii aduse mediului.”

Amendamentul care a dus la calea schimbării legislative privind trasformarea terenului a fost făcut de Florin Barbu, la acea vreme deputat și șef al Comisiei de agricultură, acum ministru al Agriculturii.

Urmărește o nouă ediție AgroExpert cu Simona Man în fiecare sâmbătă, de la ora 13.00, pe Canal 33!

Simona Allice Man
Simona Allice Manhttp://canal33.ro
Licentiata in Inginerie Alimentara, Turism și Protecția Mediului, cu master in Administratie publica si doctorand in agronomie isi doreste sa atraga atentia asupra domeniului strategic cel mai putin promovat si dezbatut in presa: Agricultura. Cea care ne poate transforma in lideri ai Uniunii Europene daca facem alegerile corecte. Si se straduie sa provoace mediul de afaceri si administratia publica centrala si locala la colaborari pentru a reusi sa ne indreptam spre aceasta pozitie.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments