Începutul lunii februarie este legat, în principal, de începutul noului an agricol, de bunăstarea casei, iar în prima zi din lună se întâmpină iarna cu vara. Februarie vine din latinescul februaruius și înseamnă „curățare”. Această perioadă marchează purificarea lumii, a pământului, a animalelor și a oamenilor de tot răul adunat peste an.
La 1 februarie, creştin ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Trifon. În popor exista credința că el are putere asupra începutului de primăvară.
Încă din tinereţe, Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli.
Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Legenda spune că Sfântul Trifon ține lăcustele în lanț de fier. Odată, demult, au venit lăcustele și toți oamenii din sat au făcut treabă, unii prin gospodării, alții s-au dus să le alunge de pe câmp. Numai o bătrînă n-a făcut nimic, a stat și s-a rugat Sfântului să-I ferească holdele. Și tuturor le făcuseră stricăciuni lăcustele, numai de holdele bătrânei nu se atinseseră.
Sfântul Trifon este cunoscut ca ocrotitor al grădinarilor şi alungător al insectelor dăunătoare, fiind numărat şi între Sfinţii doctori fără de arginţi. Există tradiţia ca în ziua pomenirii sale să se săvârşească în biserici sau la casele credincioşilor Aghiasma mică, însoţită de rugăciunile din Molitfelnic atribuite Sfântului Trifon, destinate alungării dăunătorilor din vii, grădini şi ţarine.

În lumea satului românesc, Sfântul Trifon este protectorul viţei-de-vie. El este patronul omizilor, lăcustelor, al tuturor insectelor dăunătoare pentru recolte.
Sărbătoarea este cunoscută în tradiţia populară drept Triful viilor, Trifănitul, Zarezanul Viilor sau Gurbanul.
Trif este o reprezentare mitică a calendarului popular, iar ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile.
Tradiția spune că la 1 februarie, după slujba aghesmei mici, locuitorii satelor merg în vii să stropească viţa-de-vie cu apă sfinţită pentru a fi protejată de boli şi dăunători şi, mai ales, pentru a avea parte de un rod bogat.
În unele zone ale țării, pe 1 februarie, bărbații stropesc pomii și îi udă cu „apă neîncepută”, luată în zori din fântâni sau de la izvor, și apoi sfințită de preot, ca să dea rod.
De asemenea, sunt aprinse ruguri în livezi, focul simbolizând invocarea soarelui, dar și pentru a alunga dăunătorii (omizi, insecte, mucegai) prin fumul produs.

„Scuturatul pomilor” este o altă îndeletnicire ancestrală, prin lovirea lor simbolică cu toporul și amenințarea: „Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai!”. Ca răspuns al pomului, un copil rostește: „Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori și-oi rodi, când vremea mi-a veni și de noroc ți-oi fi!”.

În multe aşezări rurale se desfăşoară un ceremonial bahic, de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. În dimineaţa zilei de 1 februarie, bărbaţii mergeau la plantaţiile de viţă de vie, de obicei în săniile trase de cai. Înainte de plecarea din sat se striga: „Hai să mergem la Gurbanu!”.
Ajunşi în câmp, fiecare proprietar îşi tăia, de la viţa sa, câteva corzi cu care se încingea peste piept şi îşi făcea cununiţă pe cap şi cingătoare la brâu. Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna şi se întâlneau cu toţii în jurul focului aprins pe o înălţime. Acolo se mânca, se bea, se juca în jurul flăcărilor, se sărea peste foc, se stropea vin peste jărăgaiul încins.

Seara, bărbaţii se întorceau în sat cu făclii aprinse în mână şi continuau să petreacă în familie.
Este posibil ca în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec, aşa cum indică numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal întreg şi împărţirea lui participanţilor.
Femeile lipesc în case în această zi, existând credința că lipescgura omizilor. Tot azi dau câte un găvan de mălai sărmanilor pentru ca lăcustele, omizile sau alte gângănii să nu strice semănăturile.
În tradiția populară sărbătoarea Sfântului Trifon trebuie respectată, mai ales, prin practicile apotropaice infuențează binele pomilor roditori, al culturilor și al podgoriilor,
La baza sărbătorii Sfântului Trifon se află, de fapt, cultul străvechiului zeu al naturii și recoltei la traci – Sabazius, identificat cu zeii viței de vie și al vinului – Dionysos la greci și Bachus la romani.