Cristian Boureanu, o apariție destul de rară la tv, și-a deschis sufletul și a făcut mărturisiri în premieră cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Deși obișnuiește să trăiască în prezent, fostul politician a mărturisit care este marele regret al vieții sale!
După o pauză de doi ani, în care a preferat discreția, trăsătură care îl caracterizează, Cristian Boureanu a acceptat apariția într-un show televizat și a spus care este regretul vieții sale.
Invitat surpriză în emisiunea lui Capatos, fostul politician a făcut mărturisiri sincere și emoționante despre viața sa. În timpul interviului, acesta a vorbit deschis despre regretul pe care îl are în viață, care are legătură cu decizii luate în trecut.
Cel mai mare regret al lui Cristian Boureanu
“Am un regret. Cred că e poate prima oară când o spun, toți copiii pe care am avut posibilitatea să îi fac și nu i-am făcut, îmi pare rău, a fost o greșeală. Și probabil lucrurile ar fi stat altfel sau nu, nu am de unde să știu”.
Cristian Boureanu are un singur copil, pe Ioana, în vârstă de 23 de ani, din căsnicia cu Irina, cu care a fost căsătorit timp de patru ani.

În prezent, relația celor doi este una deschisă și apropiată, iar Cristian Boureanu a mărturisit că a început să nu se mai supere atunci când fiica sa nu îl sună în fiecare zi. Întrebat cât de des se văd, fostul politician a răspuns că petrec destul de mult timp împreună și că se înțeleg foarte bine.
“Stă singură, dar ne vedem, ieșim la masă, nu stau pe capul ei. Vorbim, mă sună, mă întreabă, ce vrei să mănânci, ți-aduc ceva cumpărături că vin în zonă”.
Cristian Boureanu, mândru de fiica sa
Cristian Boureanu îi este alături Ioanei în toate deciziile pe care le ia și două dintre ele chiar i-au adus o mare bucurie. Prima a fost atunci când a aflat că fiica sa nu mai bea nici măcar o gură de alcool, decizie care i-a aparținut în totalitate. A doua decizie a Ioanei care l-a bucurat a fost aceea când aceasta a hotărât, chiar de ziua ei, să facă o procedură de topire a acidului din buze, numită hialuronidaza. Fostul politician a adăugat că nici el nu preferă femeile care își fac modificări la nivelul buzelor, chiar dacă ele arată bine vizual, ci că le preferă, în schimb, pe cele naturale.
Secretul lui Cristian Boureanu care îl ajută să se deconecteze de la cotidian
“Ăsta (telefonul) nu ne lasă să trăim. La mine e pe airplane de când am hotărât că intru în studio pentru că emite niște unde dacă nu e pe airplane. (…) Telefonul mobil nu ne mai lasă să fim acolo unde suntem, cu toată ființa noastră. (…) Mai închideți-l acasă, asta am învățat în ultimii ani. Îl pun pe airplane și dintr-o dată lumea se strânge”.





