Dacă nesimţirea ar putea fi măsurată, cu uşurinţă preşedintele nostru ar da nesimţirometrul peste cap.
Nici nu şi-a început bine primul mandat şi ne-a oferit spectacolul nervos al paltonului aruncat pe maşină, cînd se afla la Paris, continuat cu scena de pe aeroportul Bucureşti cînd SPP-ul, grijuliu, i-a luat haina la coborîrea din avion, dar a trebuit să i-o aducă imediat înapoi fiindcă Iohannis nu putea să mai facă încă 50 de metri în costum pînă la Salonul Oficial de pe aeroport.
Despre vestita replică rînjită “ghinion” dată profesorilor din ţara asta care nu şi-au putut permite poate nici măcar o casă, darămite şapte, nu mai este nimic de comentat. Nu prea avem ce. Putem doar spera că într-o bună zi justiţia va depăşi barierele de servilism şi laşitate pe care şi le-a autoimpus şi îşi va face datoria şi în privinţa unor foşti preşedinţi.
Nu trebuie uitate nici micile gesturi. În cei zece ani de mandat nu a catadicsit măcar o singură dată să vină la pupitrul declaraţiilor de presă cu hîrtiuţele de pe care citea, aşa cum fac toţi preşedinţii de pe glob, inclusiv cei din regimurile dictatoriale. A preferat mereu să aştepte momente bune pentru ca o ditamai generăleasa, ditamai şefă de protocol în Administraţia Prezindenţială, să vină în pîş-pîş grăbit să i le pună sub nas. Nu din aroganţă a procedat Iohannis aşa, ci pur şi simplu din nesimţire.
Cu aceeaşi nesimţire s-a preumblat pe tot globul la braţ cu consoarta, pe banii noştri, nelăsînd ţărişoară mai mult sau mai puţin exotică nevizitată, deşi în multe dintre acestea interesele diplomatice, economice, militare ale României erau zero. Turism pe bani publici, probabil zeci de milioane de euro în aceşti zece ani, cheltuielile fiind ţinute la secret. Turism nesimţit cu avioane de lux şi escale ilegale la Sibiu, aşa cum am mai scris şi argumentat, fiindcă Prima Doamnă trebuia luată în excursii direct din poarta casei.
Şi pentru ca nesimţirea să fie maximă, în deplasările care au avut totuşi un scop justificat, miniştrii delegaţiilor au fost trimişi cu alte avioane, adică alţi bani şi altă bătaie de joc, fiindcă în aeronava prezidenţială n-a fost loc şi chef pentru ei. Să nu cumva să derajeze ăia odihna preşedintelui odihnit.
O nesimţire patologică, emanînd prin toate gesturile, prin toate replicile, prin toate rictusurile cu care Iohannis a reacţionat la întrebările incomode, dar justificate, ale presei. De aceea nici n-au existat, în cei zece ani de mandat, conferinţe de presă libere, doar unele la care întrebările au fost bine controlate de generăleasa Dinu, şi declaraţii de presă pe care nu le-a putut evita, citite cu intonaţia unui elev mediocru de clasa a II-a.
Şi poate că nesimţirea preşedintelui ar fi trecut în final doar ca o etichetă lipită de fruntea sa, însă în ultimele luni de zile am putut vedea cum aceasta se transformă într-o adevărată ameniţare la adresa securităţii naţionale, Iohannis luînd ţara de-a dreptul pe persoană fizică.
În Strategia Naţională de Apărare a Ţării 2020-2024, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, scrieîn Capitolul 4 Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi:
“116. În înţelesul Strategiei, conceptele de ameninţare, risc şi vulnerabilitate au aceleşi înțeles cu cel promovat prin Strategia de Apărare a Ţării 2015-2019 şi în Ghidul Strategiei 2015-2019, respectiv:
Ameninţări: acţiuni, fapte sau stări de fapt, capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate şi/sau sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea naţională, prin afectarea caracterului national, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale, a funcţionării normale a instituţiilor statului, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor umane;
Riscuri: probabilităţi de producere sau manifestare a oricărui eveniment, situaţie, condiţie cu potenţial de manifestare incert, a cărui concretizare ar conduce la afectarea în orice mod a funcţionării normale a instituţiilor statului, organizării şi funcţionării comunităţilor umane, precum şi a vieţii, integrităţii fizice a cetăţenilor, într-o împrejurare dată sau context determinat.
Vulnerabilităţi: deficienţe funcţional-sistemice/structurale care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unor ameninţări sau a unor riscuri, determinând slăbirea capacităţii statului de a diminua impactul evenimentelor cu potenţial de afectare gravă a funcţionării normale a instituţiilor sale, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi organizării comunităţilor umane, precum şi a capacităţii de protejare, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate.”
Interesele şi obiectivele naţionale de securitate nu pot fi stabilitate de către un singur individ, fie el şi preşedintele statului, după pohta ce-o pohteşte între două excursii prin străinătate. Că nu vorbim despre decizii ulterioare cum ar fi, de exemplu, lungimea fustei primei doamne.
Klaus Iohannis s-a dus la preşedintele Biden de capul lui, informînd în ultimul minut cetăţenii, şi tot de capul lui a acceptat fără crîcnire donarea unui sistem Patriot operaţional către Ucraina din cele 4 deţinute, cu un total de 7 achiziţionate, pentru care România a plătit aproape 4 miliarde de dolari. Mai nou, aflăm prin diverse surse că va mai fi donat încă unul, probabil cel de-al doilea pe care îl mai avem operaţional. Necesarul de 7 sisteme, aşa cum am mai scris, nu vine din tresăririle ministrului Tîlvăr între două corecturi de lucrări şcolare, ci atît a considerat MApN că este necesarul real al asigurării apărării spaţiului nostru aerian, drept urmare scăderea acestui număr înseamnă evident o şubrezire a capacităţii noastre de apărare.
Un preşedinte cît de cît interesat de destinele acestei ţări ar fi putut refuza, aşa cum au făcut alte state. Ar fi putut spune americanilor: daţi voi, mă, zece din cele 60 de sisteme Patriot pe care le aveţi, fiindcă sînteţi peste ocean şi fiindcă războiul nu e la doi paşi de voi, apoi să vorbiţi cu statele puternice din NATO să dea şi ele, abia în final veniţi şi la noi, ăştia din coada Alianţei să dăm şi noi unul! Fiindcă şi aşa noi am contribuit la efortul de război cu sume enorme şi cu echipamente militare căcălău, pe care uite că trebuie să le şi ţinem la secret, să nu iasă românii furioşi în stradă dacă află cît am aruncat în Ucraina în loc să facem spitale de arşi şi să creştem pensiile măcar la un nivel suportabil.
Însă unicul interes al încă-preşedintelui Iohannis a fost întotdeauna propria persoană. Cum nu şi-a putut obţine vreo funcţie la NATO mergînd în patru labe la Casa Alba şi ieşind de acolo cu asumarea cedării a unul, două, şapte sisteme Patriot (fiindcă nu ştim cu adevărat ce a discutat în acele zile în care a fost la Washington), luînd pe toată lumea prin suprindere cu aceste decizii, acum vedem acelaşi mod de acţiune în privinţa acordului cu Ucraina. Faptul că ulterior angajamentul lui Iohannis pe persoană fizică privind Patriot a fost formalizat printr-o hotărîre CSAŢ în care toţi ghioceii membri au votat fără crîcnire, este nerelevant, relevantă este însă ignorarea parlamentului în astfel de decizii.
Semnarea acestui acord cu Ucraina ar fi trebui a fi anunţată public din timp, însă iarăşi Iohannis a luat decizii de capul lui, fără CSAŢ, ca să nu mai vorbim despre parlament, şi pe toată lumea prin surprindere. Şi ne putem pune întrebarea dacă nu cumva semnarea acestui acord acum, pe repede-nainte, face parte dintr-o altă încercare a încă-preşedintelui de a obţine o funcţie importantă care să-l ferească de nişte dosare penale la terminarea mandatului, de data aceasta pe cea de comisar european pentru apărare, de exemplu.
Iulia Joja, expertă în securitate europeană la Washington, întrebată de Adevărul despre acest acord, se miră: „Ce garanții de securitate poate oferi România Ucrainei, în plus față de ce oferă deja? Eu nu înțeleg acest lucru. De aceea, probabil vom vedea că nu există foarte mult conținut concret în aceste înțelegeri bilaterale”.
N-am să mai aduc în discuţie şi baza americană (nu NATO, adică o bază militară absolut netransparentă, un fel de stat în stat) de la Kogălniceanu, nu întîmplător urmînd a fi cea mai mare din Europa, modalitatea prin care la nivelul Comandantului Suprem s-a luat decizia înfiinţării nefiind departe de aceea ce vedem în ultimele luni.
Sîntem al 23-lea stat care semnează un astfel de acord cu Ucraina, însă nu prevederile din documentul în sine sînt problema, ci ceea va urma la umbra lui. Comunicatul Kievului aduce nuanţe interesante : „Acest acord se distinge prin puncte specifice de cooperare pentru consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre. România va sprijini Ucraina în deminarea Mării Negre şi va oferi sprijin prin intermediul instrumentelor UE şi NATO”. De ce sîntem noi mai cu moţ decît celelalte 22 de state care au încheiat un asemenea acord? Acele puncte specifice şi acel sprijin nedetaliat ar trebui să ridice semne de întrebare presei, analiştilor, parlamentarilor, cetăţenilor contribuabili. Asta dacă îi mai pasă cuiva în ţara asta de ceea ce se întîmplă în chestiunile de securitate naţională.
În goana sa disperată după funcţii, Klaus Iohannis a luat ţara pe persoană fizică, folosind securitatea României la fel cum aruncă un cocalar zarurile la perete jucînd barbut. Angrenarea ţării într-un eventual război extins ale cărui perspective de declanşare par din ce în ce mai probabile, şubrezirea apărării prin donări de echipamente şi sisteme militare orbeşte, ignorarea totală a parlamentului în luarea unor decizii strategice, cruciale pentru viitorul patriei, toate acestea ne îndreptăţesc să afirmăm că Iohannis, încă-preşedintele, a ajuns nu numai o vulnerabilitate, nu numai un risc, ci de-a dreptul o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Arată acest lucru chiar Strategia lui Naţională de Apărare.
Poate că următorul preşedinte, fie el Ciucă, Ciolacu, Geoană sau Dorel, va avea decenţa ca dacă va pune în continuare ţara pe tava intereselor străine, fiindcă nu va avea de ales, măcar să o facă ceva mai atent la transparenţă şi cu ceva mai puţină nesimţire. Fiindcă dacă tot vom fi aruncaţi în prima linie de conflict, să nu mai pierdem timp inutil cu ştersul scuipaţilor prezidenţiali de pe frunţile noastre.
Şi poate că într-o zi cu soare vom schimba şi noi Constituţia, astfel încît un al doilea Iliescu, un al doilea Băsescu, un al doilea Iohannis să nu mai existe.
