Real Madrid a cucerit Supercupa Europei pentru a șasea oară în istorie, un nou record, după 2-0 cu Atalanta, câștigătoarea Europa League sezonul trecut.
Don Carlo Ancelotti a trimis pe teren un prim „11” fabulos, cu Mbappe, Bellingham, Vinicius și Rodrygo în atac, toți extrem de motivați să înceapă sezonul cu un trofeu.
În prima repriză, Atalanta s-a dovedit a fi un adversar redutabil. Trupa lui Gian Piero Gasperini a și avut cea mai mare ocazie din prima jumătate de oră: în minutul 24, Militao a deviat în transversală mingea centrată de Marten de Roon.
Italienii au încercat „imposibilul” doar în prima repriză
Replica „albilor” a venit în primul minut al prelungirilor, când Vinicius l-a găsit în careul advers pe conaționalul Rodrygo. Brazilianul din banda dreaptă a șutat din prima, cu stângul, în forță, dar balonul „a mușcat” bara.
Repriza secundă a început cu o mare ocazie a italienilor, Courtois întins la execuția lui Pasalic cu capul (’47), apoi madrilenii au pus stăpânire pe joc.
Federico Valverde, cel care „a moștenit” numărul 8 de la Toni Kroos, a deschis scorul în minutul 59, după o fază orchestrată de Vinicius. Brazilianul l-a depășit pe Djimsiti și a centrat în fața porții, de unde Valverde a îndeplinit o formalitate.
Kylian Mbappe, omul pe care au fost toți ochii, aflat la debutul în albul Madridului, a punctat și el, în minutul 68, la capătul unei faze care a început cu deposedarea lui Hien de către Rodrygo.

Extrema Realului a continuat cu Vinicius, acesta a centrat prin fața porții, iar balonul a ajuns în posesia lui Jude Bellingham. Englezul, aflat într-o seară de grație, l-a servit apoi pe Mbappe, demarcat excelent, iar francezul a finalizat cu sânge rece pentru 2-0.
Realul din Madrid, peste toate rivalele sale!
Astfel, Realul a devenit formația europeană cu cele mai multe astfel de trofee, fiind al șaselea după cele din 2002, 2014, 2016, 2017 și 2022, devansându-și marea rivală Barcelona, dar și pe AC Milan (câte cinci trofee) la acest capitol.
S-a menținut și tradiția ultimilor cinci ani, când deținătoarea UEFA Champions League a obținut și Supercupa Europei, ultima câștigătoare de UEFA Europa League care s-a impus în Supercupă fiind Atletico Madrid în 2018.





