6.4 C
București
joi, 5 noiembrie, 2026
spot_img
EDITORIALNici ciclon n-a existat, nici Ashley nu l-a chemat!

Nici ciclon n-a existat, nici Ashley nu l-a chemat!

- Advertisement -

Ce deficit bugetar uriaș? Ce alegeri prezidențiale, cu candidați unul și unul? Ce război în Ucraina, ce conflict în Orientul Mijlociu? Ce situație penibilă, în care președintele unui stat e obligat de instanță să returneze banii obținuți din închirierea unei case la care nu avea dreptul? Ce joacă de-a candidatura lui Iohannis la Senat? Știrea momentului a fost: Vine ciclonul Ashley, adăpostiți-vă! Vine urgia, iată Ro-Alertul cum confirmă! Protejați copiii, femeile și bătrânii, iar voi, bărbații, nu faceți pe curajoșii și nu ieșiți să vă plimbați câinii fix acum! Mă rog, cam așa sunau toate ”știrile” despre iminenta catastrofă naturală cu care se va confrunta țărișoara. Și țărișoara a cam intrat în trepidații.

În rural s-a speriat lumea, pentru că, în primul rând, nu prea știe cum e cu ”cicloanele” astea. Mai ales cu nume venetic. Și se știe că străinii ne poartă pică și ne vor răul, deci nu poate veni nimic bun de la un Ashley. Dacă era un Gheorghe sau un Popescu, altfel știau cum să se pregătească. Aflară ei că suspomenitul e un fel de furtună mare, de se sparie gândul. Căci el, sireacul, nu poate fi stăvilit cu niște saci de nisip, precum apele învolburate scăpate din matcă. Bine, nici ele nu sunt oprite, căci sacii sunt puțini, după buget. Ați vrea să zboare președintele vostru cu curse de linie, ca să aveți voi bani de diguri? Să vă fie rușine! Așadar, gândul s-a dus la inundații, pentru că autoritățile n-au prea făcut nimic de zeci de ani, pentru că oamenii nu renunță la casele lor aflate în calea viiturilor, chiar dacă li s-au oferit alternative, și pentru că asigurarea obligatorie e facultativă și mulți fac economie, știind că tot statul o să-i ajute dacă dă necazul peste ei. Că doar de-aia e stat.

Și la București s-au înspăimântat orășenii. Pentru că aici, și la o ploaie ușoară de toamnă, traficul pe care l-a rezolvat Nicușor chiar după primii 3 ani din primul mandat devine infernal, pentru că trăim atât de bine, încât toți își permit carcasă cu patru roți pe post de umbrelă. Chiar dacă se pot trezi că rămân cu ea în mijlocul străzii, cu apa la motor, pentru că, ce să vezi, canalizarea e veche și înfundată. Plus că, din motive de ecologism al edilului general, nu se mai taie copacii uscați, așa că e o șansă nesperată pentru aceștia să se hodinească puțin, trântiți peste autoturisme și, doamne ferește, oameni. Așa că doamnele și-au anulat programările la coafor, iar domnii la spălat mașinile!

Politicienii au intrat în priză, au făcut celule de criză, s-au strâns, s-au sfătuit, au cerut și primit rapoarte! Au dat indicații, neapărat prețioase, și s-au asigurat că au fost auzite. Au ieșit public și au liniștit populația, ei sunt acolo, la datorie, nu doar în campanie electorală, și se vor asigura că vom trece și peste această încercare dificilă, poate uzi ciuciulete, dar împreună!

Presa, ca presa, ce să facă? Să tacă? Când a aflat de așa pericol uriaș, să pretindă că nu știe? Păi nu e ea în slujba poporului? Nu trebuie ea să-l ție informat pe ‘mnealui, ca să se ferească de traume, să prospere și toată lumea să fie fericită? Deci, ca să fie clar, ea nu induce panica, ci avertizează. Nu exagerează, ci punel accentul. Nu îi alarmează, ci îi responsabilizează pe cetățeni. Iar titlurile nu sunt isterice, ci percutante. Faptul că toate astea aduc trafic sau audiență e un efect binevenit, dar secundar și neintenționat, evident. Iar faptul că oamenii chiar se tem e irelevant, le trece! Ba chiar vor avea de ce să facă mișto după aceea. Pentru că la asta suntem cei mai buni.

Și va sosi și ziua aceea în care va veni cu adevărat uraganul, iar românii vor ieși la iarbă verde, pentru că știu ei că ”Petrică” iar face zgomot degeaba, doar ca să-l bage lumea-n seamă.

Dar până atunci, slavă Domnului, pericolul care n-a fost a trecut, ciclonul care n-a existat și nici Ashley nu l-a chemat nu ne-a mai vizitat, bine c-am fost pregătiți mental, că asta-I cel mai important. Pentru data viitoare, desigur!

- Advertisement -
Radu Herjeu
Radu Herjeuhttp://canal33.ro
Jurnalist cu peste 23 de ani de experienţă în presa scrisă, radio şi televiziune, premiat cu Diploma „Distincția Culturală” al Academiei Române, fost membru al Consiliului National al Audiovizualului şi fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universităţii Spiru Haret, Radu Herjeu este dramaturg şi autor a 8 volume de versuri, dramaturgie, publicistică, analize şi interviuri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE