9.2 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
DiverseInteligența românească trimisă în spațiul cosmic! Află detalii doar aici!

Inteligența românească trimisă în spațiul cosmic! Află detalii doar aici!

- Advertisement -

Sonda spațială europeană Hera a fost lansată cu succes luni, 7 octombrie, pentru a studia asteroidul Dimorphos, care a fost lovit acum doi ani de un dispozitiv dezvoltat de NASA pentru a-i modifica traiectoria în cadrul unui test inovator de „apărare planetară”.

Potrivit AFP, România joacă un rol important în această primă misiune de apărare planetară, contribuind la dezvoltarea unui sistem de ghidare și navigație esențial pentru îndeplinirea obiectivelor satelitului. Mai multe detalii am aflat de la Cosmin Oncescu, cercetător științific, invitatul emisiunii „Jurnal de Business”, moderată de Alexandru Catalan.

Cosmin Oncescu ne surprinde încă din debutul emisiunii cu faptul că această sondă spațială este realizată cu tehnologie românească și ne introduce pas cu pas în atmosfera spațiului cosmic.

„Este pentru prima dată când am participat la o misiune din program de defensivă planetară. Adică un program mai amplu, un fel de colaborare la nivel internațional între NASA și ESA care a pornit în 2003-2006, în care s-au făcut anumite studii de fezabilitate despre acest proiect”, a explicat Cosmin Oncescu pentru Canal33.ro.

Obiectivul misiunii Hera este să se întâlnească cu Dimorphos și Didymos. Sursa foto: incredibilia.ro

Care este scopul misiunii Hera?

„A fost o idee de proiect ce a început tocmai din ideea aceasta de a întâmpina un posibil impact al unui asteroid cu Pământul”, a adăugat cercetătorul științific în cadrul emisiunii „Jurnal de Business”.

De asemenea, obiectivul misiunii Hera este să se întâlnească cu doi asteroizi, care se află la 11 milioane de kilometri în Centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter.

„Este un sistem binar. Didymos este asteroidul mai mare, iar Dimorphos este un asteroid de mică anvergură care orbitează în jurul lui. Didymos are un diametru de 750m, iar Dimorphos are undeva la 150m. Tocmai de aceea a fost special ales acest sistem, din cauza faptului că nu are cum să impacteze cumva Pământul și nici dacă îl lovim, noi o să îi schimbăm traiectoria astfel încât să nu lovească Pământul”, a declarat Cosmin Oncescu, invitat la Canal33.ro.

Mult mai multe detalii despre misiunea Hera în spațiul cosmic puteți afla dând click pe emisiunea integrală de mai jos „Jurnal de Business”, alături de Alexandru Catalan și Cosmin Oncescu.

video
play-sharp-fill
- Advertisement -
Cristina Dincă
Cristina Dincăhttp://canal33.ro
Proaspăt intrată în domeniul jurnalismului, Cristina Dincă și-a propus să descopere toate fațetele meseriei la care a visat de mică și să contribuie la dezvoltarea acesteia. Pasiunea pe care o poartă zilnic cu ea o ajută să transmită către marea de oameni energia pozitivă de care avem cu toții nevoie în prezent. Cristina Dincă e absolventă a Facultății de Jurnalism, în cadrul căreia a avut oportunitatea să experimenteze, să-și însușească strategiile necesare unui bun jurnalist și să cunoască oameni care au inspirat-o. De asemenea, de-a lungul timpului, a lucrat alături de adevărați profesioniști din domeniul televiziunii, precum TVR și România TV.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE