2.9 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
DiversePrețul kilowatului-oră începe să apese greu, chiar dacă mai avem cinci luni...

Prețul kilowatului-oră începe să apese greu, chiar dacă mai avem cinci luni până la liberalizarea sa

- Advertisement -

Specialiștii pieței de energie electrică din România susțin că ne așteaptă vremuri deloc ușoare din primăvară anului viitor, atunci când va înceta programul statului de subvenționare a prețului kilowatului/oră.

La polul opus, guvernanții ne asigură că vom avea de plătit facturi chiar mai mici decât cele actuale. Cine, ce, să mai înțeleagă?

În acest moment, prețul unui kilowat-oră este de 1,3 lei, dar cei mai mulți specialiști susțin că de la 1 aprilie 2025 e foarte posibil să asistăm la o dublare a acestuia, mai ales în cazul acelora care nu consumă mai mult de 100 de kilowați, lunar.

Ei mai cred că în cazul celor cu consumuri mari, de peste 300 de kilowați pe lună, e posibil să asistăm la ceva ajustări favorabile, fără a fi însă semnificative.

În replică, actualul ministru liberal al Energiei, Sebastian Burduja, susține contrariul.

„Facturile la energie nu se schimbă până la 1 aprilie, deci vom trece iarna cu aceeași schemă de compensare-plafonare. După data de 1 aprilie, nu rămâne niciun român în urmă, deci cei care vor avea o problemă în a-și plăti facturile vor avea sprijin din partea Guvernului României și vor avea un preț subvenționat la factură. Cei care au un consum mai mare de 300 kwh pe lună, absolut vor avea facturi mai mici. Și dacă există o altă categorie care ar putea să vadă alte schimbări în preț înseamnă că este o categorie care-și permite totuși o factură ceva mai mare. Pentru că noi în momentul acesta, subvenționăm pe baza nivelului de consum, nu pe baza nivelului de venituri din fiecare gospodărie în parte”, a declarat Sebastian Burduja la Digi24.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE