România a câștigat grupa din Liga Națiunilor, după victoria cu 4-1 împotriva Ciprului înregistrată la București, luni, 18 noiembrie.
Nici măcar o eventuală victorie la „masa verdă” cu 3-0 în favoarea kosovarilor, după partida abandonată dintre România și Kosova, din 15 noiembrie, nu mai poate schimba ierarhia grupei tricolorilor.
Și asta din pricina faptului că ai noștri au reușit să marcheze un număr mai mare de goluri decât oricare adversar, dintre Kosovo, Cipru și Lituania, fapt care-i consfințește prima poziție în grupă.
Cel mai probabil UEFA se va pronunța în acest caz la finele acestei săptămâni, înainte de tragerea la sorți a Cupei Mondiale. Acest lucru ne va aduce o poziționare mai favorabilă în perspectiva debutului campaniei de calificări pentru Campionatul Mondial din 2026, din Statele Unite, Canada și Mexic.
Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial 2026 va avea loc pe 13 decembrie 2024, la Zurich, Elveția. România se va afla sigur în urna a doua la tragerea la sorți a competiției. Meciurile de calificare vor începe în martie 2025, după stabilirea „țintarului” partidelor din fiecare grupă.
De remarcat că România nu a mai reușit o calificare la Cupa Mondială de la ediția din 1998, competiție găzduită și câștigată de către Franța.





