Toți credincioșii ortodocși care merg în ziua de Florii la biserică aduc acasă o ramură de salcie binecuvântată de preot. Puțini știu însă semnificația acestui obicei și cred că ramura de salcie binecuvântată are puteri miraculoase și le va aduce prosperitate în gospodărie. Străvechile scrieri ale Bisericii spun însă altceva.
La noi în țară, obiceiul ramurilor de salcie (numit și al stâlpărilor, nota red.) aduse de credincioşi în fața Sfântului Altar pentru a fi binecuvântate este menționat chiar în primele cărți de cult. Asftel, conform doxologia.ro, Moliftelnicul de la Alba Iulia din 1689 numește Sărbătoarea Floriilor – „Dumineca florilor pe sălcii”, iar în Liturghierul Mitropolitului Dosoftei, rugăciunea de binecuvântare a ramurilor se numește „Molitvă la blagoslovitul mâțâșoarelor, la Dumineca Florilor”.
Însă, conform aceleiași surse, prima mențiune a ramurilor purtate de creștini la praznicul Floriilor se regăsește în Jurnalul Egeriei, o pelerină din Europa vestică, ce a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea.
Jurnalul acesteia este considerat un document deosebit de important pentru istoria bisericii, deoarece informațiile referitoare la practicile liturgice, la ierarhia bisericească sau la sărbătorile bisericești ajută la reconstituirea epocii respective. Astfel, Egeria consemnează faptul că, de Florii, credincioșii urcau pe Muntele Măslinilor cântând rugăciuni și purtând ramuri în mâini.
Deși în Sfânta Scriptură citim că Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim cu ramuri de curmal ( finic, nota red.), în funcţie şi de clima ţării în care s-a statornicit această tradiție s-au folosit şi altfel de ramuri: de salcie, de măslin sau chiar de liliac. Tradiţia spune că poporul român a ales salcia deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică preotul să binecuvânteze ramurile de salcie.
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. Acolo unde se păstrează cel mai bine tradițiile, la țară, în satul tradiţional, gospodarii păstrează salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor.
Reprezentanții Bisericii atrag însă atenția că această credință în felurite „puteri miraculoase” ale ramurilor de salcie binecuvântate în ziua de Florii nu are nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Domnului în Ierusalim și că în această zi evenimentul principal nu îl reprezintă cinstirea crengilor de salcie, ci Îl avem în centru pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, care a învins păcatul și moartea prin Învierea Sa.
