Temperaturile de peste 40 de grade Celsius anunțate de meteorologi pentru acest weekend au determinat conducerea CFR S.A. să anunțe impunerea unor restricții de viteză pentru toate garniturile de tren, atunci când la nivelul șinelor se înregistrează peste 50 de grade Celsius. În același timp, CNAIR anunță restricții de tonaj pe anumite șosele, în județele pentru care s-a anunțat cod roșu de caniculă.

“Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, în medie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, pe întreaga reţea feroviară, aflată sub incidenţa noilor avertizări meteo de temperaturi extreme de 40 – 42 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranţă aplicată de toate administraţiile feroviare pe reţelele de căi ferate, în astfel de situaţii extreme. Precizăm faptul că măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută în acest sfârşit de săptămână, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluţia temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor 8 sucursale regionale de cale ferată care administrează reţeaua feroviară la nivel naţional”, se precizează într-un comunicat al celor de la CFR S.A.
În acest context, urmează ca dispeceratele CFR să menţină în permanență legătura cu toţi operatorii de transport feroviar, astfel încât aceștia să fie anunțați în timp util când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce secțiuni de traseu, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic intrate în vigoare.
Nici pe șosele nu se va circula în condiții normale.

Tot din cauza caniculei, CNAIR informează participanții la trafic că sâmbătă, 26 iulie în intervalul orar 12.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj (7,5 t) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Constanța.
Exceptate de la restricții sunt:
• transporturile de persoane;
• transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră;
• transporturile funerare;
• transporturile poștale;
• transporturile de echipamente de prim ajutor;
• transporturile pentru distribuire de carburanți;
• transporturile de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturile pentru tractări vehicule avariate;
• transporturile pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
• transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
• transporturile de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
• transporturile cu produse provenite din exploatări agricole;
• transporturile militare implicate în exerciții multinaționale;
• transporturile rutiere in cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
• transporturile de produse alimentare diverse.
De asemenea, în perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări și de servicii în derulare, precum cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.
Conform specialiștilor ANM, valul de caniculă va mai persista încă două zile, cu precădere în sudul și sud-estul țării, fiind însă în diminuare. Începând de marți, 29 iulie, după caniculă urmează o perioadă cu furtuni violente, care va aduce și o scădere semnificativă a temperaturilor.





