Compania Națională ,,Poșta Română” a lansat zilele trecute un serviciu inovator în țara noastră și anume găzduirea de sedii sociale pentru firme. Denumit „StartPost”, acest tip de serviciu se înscrie în obiectivele asumate prin Programul de guvernare, respectiv Poșta Română-Ghișeu Universal, se spune într-un comunicat al celor de la C.N. Poșta Română.
Conform celor de la Poșta Română, „StartPost” este un serviciu conceput pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor aflate la început de drum, start-up-urilor, freelancerilor și tuturor celor care nu dispun de un sediu propriu. Acesta oferă o soluție legală, accesibilă și rapidă pentru înregistrarea sediului social la Registrul Comerțului, prin utilizarea infrastructurii logistice extinse a Poștei Române.
„StartPost reprezintă un pas firesc în extinderea serviciilor noastre și o dovadă concretă că Poșta Română poate fi un instrument activ al modernizării statului român. Acest proiect susține atât dezvoltarea sectorului privat, cât și obiectivele strategice ale Programului de guvernare, prin transformarea Poștei într-un Ghișeu Universal – accesibil, digitalizat și aproape de cetățean,” a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale ,,Poșta Română”.
Avantajele utilizării Start Post ar fi următoarele :
*Contract de închiriere pentru sediul social al companiei, disponibil rapid și la costuri reduse, oriunde în țară;
*Adresă oficială de sediu social, recunoscută de Registrul Comerțului;
*Contract legal, semnabil fie fizic, fie electronic, prin portalul online dedicat;
*Primirea și notificarea corespondenței oficiale (ANAF, instanțe etc.) prin SMS;
*Cutiile poștale securizate și numerotate, amplasate în oficii poștale;
*Suport digital dedicat antreprenorilor.
În plus, cei care vor alege să își înregistreze firma la Poștă scapă de grija obținerii acordului vecinilor, necesar în multe cazuri, suprafețe de teren dezmembrate sau de apartament.
Pentru a putea beneficia de un astfel de serviciu trebuie mai întâi să accesezi platforma www.posta-romana.ro sau mergi la un oficiu poștal, unde completezi formularul pentru „Găzduire sediu social”. Apoi alegi tipul de contract (înființare sau relocare firmă), după care semnezi și primești documentele legale necesare pentru înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Chiria pentru un astfel de sediu virtual este 1.200 de lei pe an, plus TVA, dar scade la 1.080 de lei anual, fără TVA, dacă optați pentru un contract de închiriere pe patru ani.
Astfel de oferte, de găzduire a sediului social pentru firme sunt oferite în prezent și de societăți private, specializate pe înființarea și înregistrarea de firme la ONRC, însă chiriile sunt mai mari decât cele solicitate de Poșta Română și operațiunile mai greoaie.





