Judecătorii Curții Constituționale au decis la sfârșitul lunii mai ca declarațiile de avere și interese ale bugetarilor să nu mai fie accesibile cetățenilor sau ziariștilor curioși, completarea acestora fiind totuși obligatorie. Vor avea în continuare acces la aceste date inspectorii de la Agenția Națională de Integritate (ANI). Ieri, însă, premierul a decis ca în spiritul transparenței democratice miniștrii să publice la vedere informațiile referitoare la averea proprie pe site-urile ministerelor pe care le conduc.

Deși, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025 s-a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese, conform Legii nr. 176/2010, poate aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată, prim-ministrul Ilie Bolojan consideră că existența unei obligații morale și politice prevalează în exercitarea unei funcții publice.
Astfel, conform unui comunicat publicat pe site-ul Guvernului, premierul Ilie Bolojan a solicitat tuturor miniștrilor să transmită către Cancelaria Prim-Ministrului declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, împreună cu acordul pentru publicarea acestora pe site-ul Guvernului României. De asemenea, premierul face apel către membrii cabinetului să publice aceste documente și pe paginile oficiale ale ministerelor pe care le conduc și să încurajeze aplicarea aceleiași măsuri și în cazul celorlalte persoane cu funcții de demnitate publică din instituțiile respective.
„Transparența în exercitarea funcției publice nu este doar o obligație legală, ci un principiu care stă la baza funcționării acestui Guvern. Publicarea voluntară a declarațiilor de avere și de interese este un gest de responsabilitate în fața cetățenilor și o dovadă de respect față de valorile democratice”, consideră premierul.
„Această solicitare a premierului vine în contextul angajamentului Guvernului pentru transparență și integritate, asumat încă de la momentul învestirii de către Parlament și reiterează angajamentul Executivului de a consolida încrederea publicului în instituțiile statului și de a promova o administrație responsabilă”, se precizează în comunicatul de la Palatul Victoria.
Cu titlu de exemplu, premierul Ilie Bolojan avea menționate în ultima declarație de avere afișată pe site-ul ANI la data de 02.12.2024 două terenuri în Vadul Crișului, județul Bihor, ambele moștenite, o casă, de asemenea moștenită, în aceeași localitate, un apartament de 65 de metri pătrați în Oradea, un singur autoturism cumpărat în anul 2017 și 190.700 de lei în trei conturi bancare.
Reamintim că judecătorii CCR au decis să elimine obligația demnitarilor de a-și expune public averea considerând că publicarea declarațiilor de avere „relevă o expunere și o diseminare în masă a datelor cu caracter personal pentru un număr considerabil de cetățeni, creând o vulnerabilitate din perspectiva protecției dreptului la viață privată al acestora”.





