La finalul săptămânii trecute, Sorin Grindeanu anunța pe un ton grav că a convocat o întrunire de urgență a Biroului Permanent Național pentru luni, 11 august. Toată lumea își punea problema dacă PSD va mai rămâne la guvernare, sau dacă va prefera să asiste din băncile opoziției la reforma din economia României promovată de Ilie Bolojan. Decizia a venit, implacabilă, astăzi: social-democrații nu pleacă de la guvernare.
După ce coaliția a sărit peste liniile roșii impuse de PSD ca la șotron, social-democrații au anunțat astăzi, prin vocea liderului său, Sorin Grindeanu, că a decis să rămână la guvernare, dar că nu va participa la ședințele alianței până când nu vor fi îndeplinite câteva condiții.
Prima dintre acestea se referă la o decizie a alianței prin care să fie anulate privilegiile de orice fel, urmată de o discuție cu ministrul Finanțelor pe cifrele la zi din buget.
„Dacă vorbim despre pachetul de eliminare a privilegiilor, mâine poate fi adoptat acesta prin asumarea răspunderii. Prima dată am discutat cu colegii mei din PSD și asta este linia pe care merge partidul astăzi și pe care le-o voi spune și premierului după această ședință. (…) Eu cred că trebuie să discutăm cu datele pe masă. În acest moment am spus care sunt cerințele PSD: Adoptarea acestui pachet de eliminare a privilegiilor și rectificarea bugetară”, a declarat președintele interimar al PSD astăzi, 11 august.
„Îmi doresc ca rapid, mâine dacă se poate, acest pachet privind eliminarea privilegiilor să fie adoptat – se poate face prin asumarea răspunderii. Vrem să vedem măsuri clare privind tăierile, dar și investițiile”, a mai precizat Grindeanu.
În viziunea PSD pachetul de măsuri referitor la eliminarea privilegiilor ar trebui să conţină reducerea indemnizaţiilor pentru directori şi membrii din Consiliile de Administraţie, reducerea numărului de membri, dar şi alte măsuri.
Cea de-a doua condiție pusă de PSD pentru a participa activ la pachetul de reforme se referă la o întâlnire cu ministrul de Finanţe, pentru a ca liderii PSD să fie informați despre stadiul la zi al execuţiei bugetare, dar şi stadiul rectificării bugetare.
„În momentul în care aceste lucruri vor fi adoptate PSD va reveni la şedinţele coaliţiei”, a ținut să precizeze astăzi, în mai multe rânduri, Sorin Grindeanu.
Deocamdată nici premierul și nici liderii celorlalte partide din opoziție nu au comentat referitor la anunțurile celor de la PSD.





