N-am văzut niciodată un personaj al lui șovăind în fața unei femei, până când Camilla Sparv a apărut pe ecran. Redford își arată farmecul, ca întotdeauna, dar ea rămâne intactă, imună la magnetismul lui. După această respingere descoperim ceva nou în el: vulnerabilitatea unui erou care, pentru prima dată, nu reușește să câștige.
Mike Nichols nu i-a putut oferi rolul din „The Graduate” deoarece, făcând cunoștință cu Redford, l-a întrebat: „Ce faci când o femeie îți spune că nu vrea să aibă nimic de-a face cu tine?” La care Robert a răspuns: „Nu vă înțeleg întrebarea”. Nichols a încheiat acel casting spunându-i: „De aceea nu poți fi protagonistul filmului meu.
Personajul lui Jason Alexander din „Seinfeld” s-a întors din baia unui restaurant din New York într-o secvență amuzantă din serial spunând: „Azi vei avea o întâlnire grozavă, pentru că m-am uitat în oglindă și astăzi mă simt ca Robert Redford”.
Moștenirea „iconică” pe care Redford o lasă este de așa natură încât tipul de mustață pe care atât de mulț tați au purtat-o ani la rând se datorează lookului său din „Butch Cassidy and the Sundance Kid” . Când pregăteau acest film, George Roy Hill (regizorul) și-a dorit ca unul dintre cei doi protagoniști să poarte o mustață pentru a-și diferenția mai bine personalitățile pe ecran. Paul Newman și Robert Redford au pariat cine ar face asta. În cele din urmă, Redford a pierdut pariul și el a fost cel care purtat-o în timpul filmărilor.
Redford a acceptat (jumătate în glumă, jumătate din cauza pariului) și Sundance Kid a rămas cu acea mustață care a devenit ulterior legendară. Lucrul amuzant este că Redford a urât la început să o poarte, dar a ajuns să fie copiat de mai multe generații de bărbați din întreaga lume care aveau să-și dorească să fie ca el.
Și tocmai acel rol a schimbat totul, a doua zi după premieră, chipul său a acoperit coperțile tuturor revistelor și ziarelor din țară și din lume și nimic nu avea să mai fie la fel pentru acel băiat californian care privea tavanul, așa cum el însuși a povestit și se gândea că dacă va muri atunci, nimeni nu va afla și nimănui nu-i va păsa. Moartea mamei sale când era încă foarte mic, l-a devastat pentru totdeauna.
Ani mai târziu, această reflecție împlinește canoanele perfecte ale „marelui vis american” când ar fi putut fi președinte al Statelor Unite, dar a preferat să susțină alte candidaturi care nu s-au concretizat niciodată. Este clar că între el și Reagan într-o confruntare ipotetică la urne, votul feminin ar fi dus la o victorie pentru „candidatul nostru”.
În anii 1990, în timpul președinției lui Bill Clinton, a existat o propunere reală ca Redford să se alăture guvernului într-o poziție legată de mediu sau cultură. Cu toate acestea, el a respins-o public. Redford a spus că nu se vede ca un politician profesionist și că puterea lui era în activism și film, nu în birocrație.
Întotdeauna a spus clar că prefera să influențeze din exterior, prin intermediul Institutului Sundance, prin activismul său de mediu și rolul său de persoană publică credibilă.
În interviurile de atunci a comentat ceva de genul: „Dacă aș intra în politică, aș deveni parte a problemei. Prefer să fiu liber să spun ceea ce cred”.
Redford nu și-a dorit niciodată să fie în centrul uraganului, poate pentru că în viața lui de zi cu zi era deja acel uragan, de fiecare dată când era văzut în public.
În „The Great Gatsby” ne-a prezentat acea iubire obsesie a lui Gatsby, care la fel ca Redford, deși are de toate, nu proiectează în Daisy femeia adevărată, cu slăbiciunile și contradicțiile ei, ci un ideal imposibil de realizat. În cele din urmă, acea iubire se dezvăluie a fi ceva distructiv și tragic: Gatsby moare singur, înșelat de iluzia unei iubiri care nu a existat niciodată, așa cum a visat el. Și cine nu a trăit în același film mental al „Marelui Gatsby” la un moment dat în viața lui?
Newman și Redford, Redford și Newman. Cum, cu doar două filme, au putut împărți publicul în două, pe vecie. Toată lumea întreba: „De cine îți place mai mult? De Newman? Sau de Redford?” Moartea lui deschide și închide o eră; epoca de aur când publicul a mers să vadă ori un film cu Robert Redford, ori unul cu Paul Newman. Astăzi cei doi cei mai frumoși bărbați ai secolului pregătesc din nou împreună o nouă lovitură de stat.
Pentru că până la urmă filmele sale nu vorbeau despre furt și bani, ci despre magia vieții, și mai presus de toate despre un singur lucru: prietenia adevărată.
Ecranul a înghețat, doi jefuitori de bănci, cu pistolul în mână și răniți, sunt asediați de armata boliviană. Nu le vedem moartea, pentru că nu vor muri niciodată, doar instantaneul eroic a doi prieteni eterni, lansându-se cu curaj către destinul lor.
