2.9 C
București
vineri, 6 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternSindicaliștii din cultură cer demiterea ministrului András István Demeter

Sindicaliștii din cultură cer demiterea ministrului András István Demeter

- Advertisement -

Dialogul a fost înlocuit cu absența, aroganța și diplomația de fațadă, reclamă sindicaliștii de la „CulturMedia”. Aceștia îi aduc nenumărate reproșuri ministrului UDMR-ist al culturii, printre care refuzul unui dialog real și încercarea de politizare a unor instituții de cultură și cer demiterea acestuia.

Ministrul Culturii, mai preocupat de deplasările în străinătate, decât de problemele reclamate de sindicaliști Sursa foto: Facebook Demeter Andras Istvan

Într-un comunicat de astăzi, 23 ianuarie, sindicaliștii din cultură solicită public demiterea ministrului Culturii, András István Demeter.

„Cultura protestează în ger, ministrul bifează deplasări”, susțin sindicaliștii.

„Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, aflată în a șaptea zi de proteste, aduce în atenția publicului, a Parlamentului României, a Guvernului și a Președintelui României ruptura gravă și periculoasă care s-a produs între conducerea Ministerului Culturii și realitatea din instituțiile culturale ale acestei țări.

În timp ce angajații din muzee, biblioteci, teatre, filarmonici și centre culturale protestează zilnic, în ger, în fața Ministerului Culturii, ministrul András István Demeter se remarcă prin absență, dispreț și umilirea angajaților, dublate de o agendă externă intens comunicată, inutilă și nejustificată prin rezultate concrete”, reclamă sindicaliștii.

Aceștia îi reproșează ministrului UDMR-ist al Culturii faptul că ignoră dialogul social și că încearcă să politizeze unele instituții de cultură.

„Protestele declanșate în data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, nu sunt un gest conjunctural și nici o manifestare de fațadă. Ele exprimă exasperarea profundă a unui sector adus în pragul colapsului funcțional, confruntat cu:

*subfinanțare cronică;

*blocaje administrative și manageriale;

*lipsa transparenței în concursurile de management;

*ignorarea dialogului social și a Contractului Colectiv de Muncă;

*salarii umilitoare și deficit acut de personal;

*tentative de confiscare și politizare a unor instituții de cultură”, susțin cei de la „CulturMedia”.

Aceștia reclamă faptul că ministrul András István Demeter bifează foarte multe deplasări în străinătate, ignorând complet probleme din minister și solicitările angajaților.

„Într-o dezbatere publică în care specialiști din cultură au îndrăznit să ceară lămuriri privind transparența concursurilor de management — fiind întâmpinați cu ieșiri nervoase, jigniri și umiliri — ministrul Culturii a promis public că va ieși în fața ministerului în prima zi a protestelor, pentru a dialoga cu sindicaliștii.

Nu a făcut-o. Nu în prima zi. Nu în zilele următoare. Nu în niciuna dintre zilele în care oamenii au stat în frig, cu pancarte, versuri, muzică clasică și solidaritate.

Alegerea de a lipsi chiar în ziua simbolică de 15 ianuarie a fost percepută ca un gest de dispreț față de angajații care cereau să fie auziți. Dialogul a fost înlocuit cu tăcere, iar revendicările — cu iritare și minimalizare. Ieșirile și comentariile necontrolate ale ministrului în social media continuă să jignească oamenii care slujesc Cultura, atunci când protestele lor sunt calificate drept „isterice”.

În contrast flagrant cu refuzul dialogului intern, în doar câteva luni de mandat, ministrul András István Demeter a bifat o serie de deplasări externe prezentate drept dovezi de „activitate”: Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria, Tunisia, Italia, Marea Britanie, Egipt”, mai reclamă sindicatele din cultură.

„Când un ministru ajunge să vorbească despre oamenii din subordine cu iritare, superioritate sau sarcasm, dialogul social este deja compromis.

Nu vorbim despre lipsa activității, ci despre activitate fără substanță. Nu despre deplasări inexistente, ci despre deplasări fără randament. Nu despre reforme blocate de sindicate, ci despre un minister blocat de propria aroganță.

În aceste condiții, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia solicită public demiterea ministrului Culturii, András István Demeter”, se spune în comunicatul celor de la „CulturMedia”.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE