Astăzi, 27 ianuarie, marele nostru actor Florin Piersic împlinește frumoasa vârstă de 90 de ani. Parcă mai în vervă ca niciodată, dar și puțin nostalgic, maestrul a postat pe pagina sa de facebook un mesaj prin care îi roagă pe români să nu îl uite prea repede.
Născut la Cluj, la 27 ianuarie 1936, Florin Piersic împlinește astăzi 90 de ani.
În urmă cu doi ani maestrul a trecut printr-o grea încercare, fiind internat și operat din cauza unei infecții severe (stafilococ auriu) la genunchi, stare agravată și de probleme cardiace. A fost externat la începutul lunii iunie 2024 de la Spitalul Foișor, după care a urmat un proces de recuperare.
La împlinirea a 90 de ani, maestrul pare mai în vervă ca niciodată și a ținut să adreseze admiratorilor săi un mesaj pe facebook.
„Iubiții mei spectatori, mă aflu pe scena unde am jucat zeci, sute, mii de spectacole la Teatrul Național din București.
Astăzi sunt cu dumneavoastră, cu sala goală, ceea ce mie nu îmi place, dar va fi plină când voi vrea eu: pe 26 ianuarie, când eu am să împlinesc frageda vârstă de … nici nu știu câți ani… A, 90. 90 și mie îmi vine să râd, pentru că nu îmi vine să cred că o să împlinesc pe 26 ianuarie, de fapt pe 27, dar 26 … mă rog, înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun.
Dragilor, atât vreau să vă anunț, că dumneavoastră o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți o să vă uitați în internet.
Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă totuși că avem o întâlnire, o întâlnire, cum îmi place mie să spun, de dragoste. Cu cine? Cu mulți și cu Florin Caisă, adică Piersic”, este mesajul maestrului postat pe facebook chiar înainte de Gala care i-a fost dedicată aseară, la Teatrul Național București.
De altfel, într-o sală plină până la refuz, Florin Piersic a ținut timp de trei ore un show de zile mari, în stilul său caracteristic.
Marele nostru actor a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) în anul 1957 și a debutat doi ani mai târziu pe scena teatrului Național din București în rolul principal din spectacolul „Discipolul Diavolului”.
Rămân memorabile rolurile sale din seria Mărgelatu, șase filme care l-au consacrat definitiv în ochii românilor.
În onoarea sa, în urmă cu exact 15 ani cinematograful Republica din Cluj Napoca a fost redenumit cinematograful Florin Piersic.
La mulți ani maestre și să ne mai încânți încă mulți ani cu aparițiile strălucitoare de pe scenă!





