Sunt copii pentru care cele mai simple daruri sunt precum mărgăritarele și nimic nu egalează fericirea pe care o vedem în ochii lor!
Astăzi vom depăna la canal33.ro povestea speranței și a bucuriei de a primi.
Povestea noastră spune că undeva, la marginea unei păduri, într-o căsuță curate și îngrijită, dar sărăcăcioasă, trăia o familie nevoiașă.
Erau tatăl, mama şi o fetiţă de cinci anişori. Pentru că erau strâmtorați, părinţii erau deseori necăjiți că nu-i pot oferi fetiţei toate cele trebuincioase.
Toată averea lor erau cele două căprițe care se hrăneau cu lăstarii verzi din poiana de lângă căscioara lor, de cu primăvara și până toamna.
Tatăl cobora deseori în sat să vândă laptele produs de căprițe și pentru ei păstrau cât să-și ducă zilele.
Acum era mai greu, din văzduh cădea omătul de câteva zile fără oprire, iar pădurea și toată valea erau acoperite de nămeți cât casa.
Departe, satul abia se mai deslușea de atâta zăpadă, doar hornurile din care se săltau spre cer rotocoale de fum lăsau de înţeles că acolo e o așezare lumească și că în case e cald…
Era Ajunul Crăciunului, fetiţa fusese pe afară să se joace și când venise în casă, a întrebat-o pe mama ei: „Mămucă, cine e Moş Nicolae?”.
Părinţii fetiţei o înconjurau cu toată dragostea de care erau în stare, cu puținul pe care îl aveau.
Mamei i s-a pus un nod în gât. Ştia că de răspunsul ei atârna dezamăgirea fetiţei.
I-a spus că acest „Moş Nicolae” e un bătrân care vine la copiii cuminţi, în seara de 5 decembrie şi le lasă acestora în cizmuliţe câte un cadou. „Dar, continuă mama, pentru că noi stăm departe de sat, e posibil ca moşul de-aia să nu fi putut veni la noi.”
I-a spus aceste lucruri şi a întors faţa în altă parte, pentru ca fetiţa să nu zărească lacrimile de neputinţă care izvorâseră în ochii mamei la gândul că nici măcar o bomboană nu avusese să pună în ghetuţele fetiţei ei.
Iar astăzi era Ajunul Crăciunului și ei nu aveau nici măcar un brad, căci cu ce să-l împodobească?
Dar fetiţa nu a aşteptat alte explicaţii. A izbucnit în aplauze şi a zis: „A! Cu siguranţă Moș Nicolae îl va ruga pe Moș Crăciun să vină şi la noi”.
„Şi ca să fiu sigură că nu o să treacă pe lângă casă, o să las ghetuţele afară în seara asta!”, a adăugat ea.
Mama nu a mai continuat. Ce putea să îi spună fetiţei? Ştia că, a doua zi, copila va fi atât de dezamăgită şi în discuţiile cu copiii de vârsta ei va fi cu atât mai decepţionată când va afla că la alţii Moşul a venit.
În seara aceea, fetiţa s-a culcat fericită, în aşteptarea cadoului de a doua zi, iar părinţii au adormit trişti şi plânşi.
Noaptea a fost greu de îndurat.
S-a făcut dimineaţă. Primul gând al fetiţei, când s-a trezit, a fost să sară din pat şi să alerge afară, la ghetuţe, să vadă ce i-a adus Moşul, în timp ce mama îi încălzea laptele.
Părinţii s-au pregătit sufleteşte cu cuvinte de dragoste să-şi liniştească copila care va veni dezamăgită cu cizmuliţele goale.
Fetiţa a intrat în casăt îmbujorată, fericită, dansând de fericire în picioruşele desculţe şi strângând la piept cizmele pline de zăpadă. S-a apropiat de părinţi şi le-a zis: „Mămucă, taicule, uite, vedeți, Moşul nu m-a uitat! Uitați ce mi-a adus!”.
Şi părinţii s-au privit nedumeriți unul pe celălalt, apoi amândoi s-au uitat la cizmuliţele din care a ieşit ceea ce iniţial părea doar zăpadă: un căpşor mic de pisoi, un ghem de blană alb și pufos, care peste noapte găsise puţină căldură în cizmuliţele fetiţei şi se adăpostise acolo până către dimineaţă. Şi acum ieşise de acolo și se învârtea și sălta pe picioarele ei, fiind evidentă dorința de a fi ținută în brațe.
Și fetița a fost tare fericită, era cel mai frumos cadou pe care ar fi putut vreodată să-l spere.
Iar când mama privi spre fereastră ca să-și ascundă lacrimile, mare i-a fost mirarea când a văzut că brăduțul din fața casei luminează cu steluțe de zăpadă, asemenea brazilor de Crăciun pe care-i văzuse împodobiți la oamenii cu stare din sat.
Pentru că lucrurile mărunte aduc, de cele mai multe ori, bucuriile cele mai mari, iar fericirea vine sub cele mai simple și neașteptate forme.
