În plus, vom putea circula doar două persoane într-o mașină, una dintre acestea fiind șoferul, iar autobuzele nu vor putea transporta mai mult de nouă persoane și nu vor avea voie să circule mai mult de 65.000 de km anual.

Limitarea numărului de kilometri pe care au voie să îi parcurgă posesorii de vehicule poluante, pare găselnița care ne va ajuta să respirăm în București, de exemplu, aer curat ca pe vârful Păpușa.
Astfel, în Monitorul Oficial al României, nr. 1103 din 7 decembrie 2023 a fost publicată Hotărârea nr. 1215/2023 privind aprobarea Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050. O Hotărâre de Guvern stufoasă, cu 136 de pagini, de te ia somnul cam de la pagina 5, însă te trezești brusc când ajungi să citești cu atenție prevederile de la capitolul Transporturi…

„Strategia aprobată propune opțiuni de politici și măsuri pentru decarbonizarea sectoarelor economice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestei strategii, România își propune să devină neutră din punct de vedere climatic în 2050, urmând să reducă nivelul emisiilor cu 99% în 2050, comparativ cu nivelul din 1990”, se spune în motivarea hotărârii menționate.
Cităm, în continuare, din revoluționara HG: “În scenariul România Neutră, sunt introduse măsuri drastice, ce includ creșterea masivă a ponderii autovehiculelor electrice și pe hidrogen în 2050 și retragerea din circulație mai rapidă a autovehiculelor vechi, care duc la reducerea cu 82% a emisiilor în perioada 2019-2050. Cea mai mare pondere (aproximativ 96% în 2019) a emisiilor din sectorul transport provin din transportul rutier”.
Ajungem și la pagina 68, din aceeași HG, unde se menționează: “Analiza realizată în domeniul transporturilor ia în considerare și viitoarea obligație care este stipulată în propunerile de modificări ale Directivei (UE) 2018/2001 conform căreia, în 2030, 2,6% din SRE-T trebuie să provină din hidrogen. În plus, în analiza prezentată, au fost luate în considerare următoarele ipoteze:
a) Grad de ocupare – autoturisme: 1,98 persoane, autovehicule transport pasageri: 9,36 persoane, autovehicule transport marfă: 3,2 – 7,3 tone;
b) Număr mediu anual de kilometri – 6.500 km pentru autoturisme, 64.500 km pentru autovehicule transport pasageri și 8.900 km pentru autovehicule transport marfă.”
Cu alte cuvinte, conform prevederilor de la primul punct, în mașinile considerate poluante nu vor putea fi mai mult de două persoane, cel mult nouă, cu tot cu șofer, în cele de transport persoane, iar marfa din TIR-urile cu motoare termice nu trebuie să depășească 7 tone.
Guvernanții au prevăzut și câteva soluții, care, cel puțin pe hârtie, arată bine:
“Procesul de electrificare a transportului rutier este susținut și de țintele naționale privind realizarea de puncte de reîncărcare electrică pentru vehiculele rutiere cu emisii zero. În aprilie 2023, la nivel național, există 1.836 de puncte de reîncărcare. Până la nivelul anului 2030, vor fi realizate următoarele investiții:
a) 2.896 de puncte de reîncărcare de înaltă putere (cel puțin 50kW) vor fi instalate pe rețeaua de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi;
b) 13.200 de puncte de reîncărcare de înaltă putere vor fi realizate în municipiile reședință de județ (4.000), în alte municipii (1.876), în orașe (1.600) și în zone rurale (5.724).
c) Alte 12.083 de puncte de reîncărcare, de înaltă putere și de putere normală, vor fi realizate la nivel național”.
De menționat că în HG 1215/2023 nu sunt prevăzute astfel de limitări ale deplasărilor pentru mașinile cu motoare electrice, sau pe hidrogen, ci doar pentru vehiculele cu motoare termice.

Este foarte interesant și cum s-a ajuns la aceste soluții.
”Această strategie a fost elaborată de PricewaterhouseCoopers Management Consultants SRL (PwC), cu sprijinul consistent al experților din cadrul Macedonian Academy of Sciences and Arts. Strategia a fost realizată în proiectului “Implementarea Planului Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice și elaborarea Strategiei pe Termen Lung a României”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului de Sprijin Tehnic (Technical Support Instrument), gestionat la nivelul Direcției Generale Sprijin pentru Reforme Structurale (DG REFORM), derulat în baza contractului nr. REFORM/2021/OP/0006-07 LOT 1, încheiat între compania de consultanță PricewaterhouseCoopers EU Services EESv și DG REFORM și semnat în octombrie 2021”.
Sincere mulțumiri din partea Guvernului Ciolacu experților din cadrul Academiei Științelor și Artelor din Macedonia, pentru „sprijinul consistent”.
Doar că, așa după cum a sesizat celebrul avocat Gheorghe Piperea, în expunerea de motive a anexei la HG 1215/2023 privind strategia de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră se precizează următoarele: “PwC nu își asumă nicio răspundere sau responsabilitate pentru această strategie față de altcineva în afara Beneficiarilor și a DG REFORM… Datele și informațiile au fost considerate corecte și NU au fost verificate independent în scopul realizării acestui demers… Această strategie a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest document nu reflectă opinia oficială a Uniunii Europene”.
Cum s-ar spune, toți se spală pe mâini, în caz că se încurcă lucrurile pe parcurs. Însă, așa cum știm cu toții, orice opinie venită de la Bruxelles devine rapid regulă obligatorie la București.
Rămâne de văzut ce se va alege în următorii 27 de ani de această mirobolantă strategie a Guvernului României, care ne vrea, nu-i așa, sănătoși.





