Comasarea alegerilor este despre interesul partidelor și puțin spre deloc despre votanți. Primii care au plâns pe umerii cetățenilor cu drept de vot au fost politicienii. I-au căinat pe bieții oameni că sunt hărțuiți cu cinci drumuri pe care le au de făcut în 2024 (366 de zile), la secțiile de votare. Asta în condițiile în care vorbim despre responsabilitate civică, despre importanța prezenței la urne. Adică, pe de-o parte ținem discursuri moralizatoare și de îndemn la vot, pe de altă parte chiar cei care trebuie să fie aleși spun că e prea obositor să te duci 5 zile într-un an la vot și e bine să mai scurtăm treaba.
Obositor e, dar nu acest demers – democrația implică și costuri de energie și timp, nu doar bani, mulți bani – ci această atitudine curat ipocrită.
Dacă ar fi să aibă loc comasarea – sunt foarte sceptică, dar politica bate viața – este calculată strict din perspectivă de partid. Europarlamentarele rămân ne-comasate, că nu se poate. Ți-a spus Parlamentul European și cu asta basta. În schimb, localele sunt cele mai râvnite. E deja veche buba. Primarii sunt suspectați că, după ce se văd cu sacii în căruță, nu prea se mai implică, mai ales la parlamentare. Și diferența se vede la scor: una ia primarul, alta ia partidul din care face parte. Uneori chiar înjumătățit. Pentru Președinte se mai mișcă treaba, dar nu suficient. Şi atunci să se comaseze!
Unii ar fi vrut să comaseze localele cu parlamentarele, dar cică nu e bine. Argumentul: li se restricționează dreptul de a fi aleși. Dacă un primar ales sau președinte de Consiliul Județean vrea să fie parlamentar? Pentru că descoperă în câteva luni că e mai eficient din Parlament. E dreptul lui.
Alții spun să fie comasate localele cu prezidențialele. Păi, cum așa?! Aici de ce nu e valabil argumentul de mai sus? Dacă un primar, ales și cu procent de peste 50 la sută, vrea să candideze la Președinție? Doar au fost cel puțin două cazuri: am avut doi primari aleși care, după câteva luni, au devenit candidați la Presedinție și câștigători la finalul rundelor.
Ultima variantă pe listă: parlamentare și prezidențiale. S-a mai întâmplat, nu e o noutate. Și nici faptul că se face schimbare la schimbare nu e o noutate. Când s-a decis ca acestea să nu mai coincidă în calendarul electoral, s-a dorit estomparea rolului de “locomotivă” pe care îl avea candidatul la președinție pentru partidul din care provine. Adică, să nu punem toate ouăle în acelasi coș, toată puterea în aceeași parte, să evităm monopolul, să se creeze ceva presiune, ceva opoziție între cei doi poli importanți – Președinte – Guvern (dacă v-ați gândit la Parlament acesta e important și reprezentativ doar în Constituție, altfel va fi mereu doar o alonjă a Guvernului sau a Președintelui, în funcție de cine e mai influent). Iar această separare s-a dovedit mult mai benefică în deceniile în care a funcționat, cu absolut toate complicațiile, decât dacă am reveni la formula monopolului de putere: Președinte, Guvern, Parlament și toate celelalte instituții care se vor alinia sub aceleași culori.
Să ieși din casă de 5 ori în 366 de zile e perfect suportabil pentru o democrație care se bazează pe votul alegătorilor. Cu defecte, neajunsuri – mai bine așa decât o comasare comatoasă. Și nici mare economie nu se face la buget, ca să pomenesc și ultimul argument al susținătorilor pro-comasare.
