Despre ametist se crede că are legături puternice cu dragostea și cu luna februarie. Potrivit legendei, Sfântul Valentin purta un inel de ametist sculptat cu simbolul Cupidon.
Sfântul Valentin, cunoscut și ca Sfântul Valentin de Terni, este asociat cu Ziua Îndrăgostiților. El a fost un preot creștin care a trăit în timpul Imperiului Roman. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Valentin a continuat să oficieze căsătorii secrete pentru tinerii îndrăgostiți, în ciuda interdicției impuse de împărat.
Legenda spune că purta un inel de ametist în care era sculptat chipul lui Cupdon, zeul dragostei din mitologia romană. Acest inel are o semnificație specială, fiind un simbol al iubirii și al legăturii sufletești. Povestea inelului de ametist purtat de Sfântul Valentin, sculptat cu simbolul Cupidon adaugă o notă romantică și mistică sărbătorii de Ziua Îndrăgostiților. Astfel, inelul de ametist purtat de Sfântul Valentin rămâne un simbol al iubirii, protecției și credinței, amintindu-ne că dragostea transcende timpul și spațiul.
Despre ametist se spune că nu este doar o piatră prețioasă, ci și un simbol al spiritualității, credinței și al legăturii cu divinitatea.
Ametistul, cu nuanțele sale purpurii regale, era folosit pentru a-l simboliza pe Hristos și pentru a aduce protecție spirituală.
În plus, există referințe biblice despre ametist, în Vechiul Testament, sugerând că era una dintre cele douăsprezece pietre prețioase care împodobeau pieptarul marelui preot Aaron. Se spune ca Ametistul este a noua piatra din Pieptarul Judecății și una dintre cele 12 pietre pe care au fost scrise numele triburilor lui Israel. În Noul Testament ametistul apare ca fiind una dintre pietrele de temelie ale Orașului Ceresc din cartea Apocalipsei.
Totodată, ametistul este simbolul Sfântului Matia, cel ce a răspândit Evanghelia lui Hristos în diverse regiuni, inclusiv în Iudeea, Siria, Capadocia și Etiopia. El a fost un misionar curajos și a împărtășit mesajul iubirii și speranței.
În Evul Mediu ametistul a devenit piatra purtată de cardinali și preoți, tradiție care se păstrează și astăzi în multe culte creștine.
Ametistul este piatra care purifică și protejează, fiind asociat cu credința și echilibrul mental și este, de asemenea, considerat piatra spiritualității și a liniștii interioare.
Ametistul este prețuit de mii de ani pentru frumusețea lui și pentru energiile lui legendare. Oamenii au avut mereu nevoie să creadă într-o putere superioară care să le dea încredere și să îi protejeze.
Cel mai vechi ametist de forma unei amulete gravate datează din anul 100 înainte de Hristos și a fost găsit în mormântul unui rege grec din Micene. De altfel, pe teritoriul Greciei și al Asiei Mici au fost descoperite mai multe cupe de ametist din aceeași perioadă. În Egiptul Antic, din ametist erau făcute bijuterii, sigilii, mărgele și amulete. De pildă, în Evul Mediu, în Europa, soldații purtau asupra lor amulete din ametist cu scopul de a-i proteja, ajutându-i să rămână raționali în timpul luptei.
În Grecia antică, paharele de vin erau sculptate din ametist pentru a proteja zeii și pământenii de beție. Cum vinul era băutura preferată a zeilor în Grecia antică, aceștia se lăsau uneori duși de val. Din acest motiv zeii beau vinul din pocale de ametist și purtau bijuterii din aceeași piatră prețioasă, despre care credeau că îi protejează împotriva stării de beție.
Numele de ametist provine din limba greacă, „amethystos”, si înseamnă “remediu împotriva beției”.
În nicio altă cultură, umanizarea zeilor n-a cunoscut forme atât de evidente precum în mitologia greacă. Astfel, deși aveau puteri supranaturale, zeii greci nu erau atotputernici, ba chiar se asemănau în multe privințe cu oamenii. Făceau greșeli, se indrăgosteau și se lăsau pradă propriilor emoții: teama, furie, gelozie, orgolii.
Legenda ametistului provine din Antichitate și este legată de zei și de mitologia greacă. Dionysos, zeul vegetației, al pomiculturii, al vinurilor, plăcerilor și al festivităților, supărat fiind pe oameni, a jurat că va omorî prima ființă umană care îi va ieși în cale. Întâmplarea face ca tocmai tânăra Amethystos să fie cea care i-a ieșit în cale lui Dionysos.
Astfel, el a trimis tigrii fioroși înspre tânăra fecioară care mergea să depună ofrande zeiței Artemis, zeița vânătorii, castității și a lunii. Mâhnită să vadă toată scena, pentru a o salva de feline, zeița Artemis a transformat-o pe fată într-o statuie de cuarț cristalin incolor.
Umilit de hotărârea lui Artemis și îngrozit de ceea ce făcuse, Dionis a avut remușcări și în încercarea de a atenua cumva destinul fetei, a început să plângă peste piatră cu lacrimi de vin.
Legenda spune că lacrimile lui au transformat imediat cuarțul incolor în culoarea purpurie a ametistului.
În vremurile de demult, ametistul era prețuit la fel de mult ca diamantul. Sursele de extracție ale ametistului au variat de-a lungul timpului. Rusia a fost o sursă majoră până în secolul al XIX-lea, când zăcăminte mari au fost descoperite în Brazilia.
Astăzi, cele mai importante surse sunt în Africa și în America de Sud, iar mina Kariba din Zambia este unul dintre cei mai mari producători de ametist din lume. După ce a ametistul a fost descoperit în abundență în America de Sud și în celelalte părți ale lumii, raritatea sa a scăzut și, odată cu ea, prețul.
Cu trecerea timpului, semnificațiile ametistului s-au schimbat. În zilele noastre, ametistul este considerat piatra spiritualității și al liniștii interioare, o amuletă protectoare care purifică, dar și cea care îi ajută pe artiști în procesul de creație.
Totodată, se spune că acesta stimulează inspirația și intuiția și ne ajută să vedem limpede lucrurile, fiind folosit și pentru meditație, echilibrând energiile interioare.
Purtătorii de ametist au o capacitate crescută de a înțelege semnele și de a vedea dincolo de aparențe. Ametistul favorizează percepţia extrasenzorială şi schimbă concepţiile învechite insuflând o viziune mai largă asupra vieţii. Apără nu numai de beţia dată de alcool, dar şi de cea provocată de sentimentul puterii făcându-l conştient pe purtător de efemeritatea rangurilor lumeşti.
„Nu spunem ceva nou, toate lucrurile au fost spuse, dar cum nimeni nu ascultă și mai ales cum totul se uită, trebuie să o luăm întotdeauna de la capăt” – André Gide
