22.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024
Google search engine
EDITORIALBunicul nostru drag cu valiză nucleară

Bunicul nostru drag cu valiză nucleară

În raportul său de investigaţie, procurorul special Robert K. Hur n-a făcut decât – propunând recomandarea de scoatere de sub urmărire penală a lui Joseph Robinette Biden Jr. într-o speţă privind gestionarea unor documente clasificate – să îşi motiveze decizia: “un bărbat în vârstă, simpatic, bine intenţionat, cu o memorie slabă (…) şi facultăţi diminuate”. O formulă reverenţioasă. Catastrofală însă pentru un candidat la preşedinţia Statelor Unite.

(Ne reamintim că, în campania electorală din 2020, Trump vs. Biden, s-au lansat nenumărate speculaţii (unele de-a dreptul jignitoare) privind starea de sănătate mentală a celor doi candidaţi. Pe de o parte, tulburarea narcisiacă de personalitate a lui Trump, de cealaltă – gafele în cascadă ale lui Biden, care conduceau la o suspiciune de Alzheimer. Primul avea atunci 74 de ani, cel de-al doilea – 77).

Democraţii au răspuns dur raportului lui Robert Hur. A intervenit, fireşte, şi New York Times, printr-o investigaţie în rândul specialiştilor, pornind de la ideea că procurorul nu avea căderea de a-i pune un diagnostic psihiatric lui Biden. Nici nu intenţionase. Faptul că trimitea la tulburări cognitive era ca urmare a propriilor observaţii, desprinse dintr-o discuţie de cinci ore, unu la unu. De altfel, în aceeaşi perioadă, Biden făcuse public câteva… remarcabile confuzii de nume,

“De unde poţi știi când un episod de confuzie sau un lapsus fac parte dintr-un declin grav? Răspunsul: Nu stii!”, a declarat pentru New York Times David Loewenstein, directorul Centrului de neuroștiință cognitivă și îmbătrânire al Universităţii de Medicină din Miami. Şi a adăugat: “Poticnirile verbale nu sunt o dovadă”. Nu poţi pune un diagnostic, remarcând „această persoană s-a dus la frigider și a uitat de ce sau a înlocuit numele cuiva cu alt nume, când a avut alte nume sau lucruri în minte”. (De aceeaşi părere, subiniază publicaţia, sunt “şi alți experți”). Dr. John Morris, profesor de neurologie la Universitatea Washington din St. Louis, ne încredinţează chiar că “uitarea unui eveniment nu semnalează neapărat existenţa unei probleme”. Doamna doctor Mary Ganguli, profesor la Universitatea din Pittsburgh, atrage atenţia că “reamintirea este doar un aspect al cogniției (…). Pentru a pune un diagnostic precis, un psihiatru geriatru ar putea întreba de cât timp pacientul are probleme cu capacitatea de a planifica și organiza sau de a se exprima. Dacă persoana uită – ce uită și când? (…) Demența are un model distinct de pierdere a memoriei, care nu trebuie confundat cu uitarea de rutină. O persoană cu demență va uita, de obicei, evenimentele recente, cum ar fi ce a mâncat la micul dejun, dar își va aminti lucruri din trecutul îndepărtat, cum ar fi ziua nunții”.

Observaţiile specialiştilor ne pot umple de optimism în legătură cu starea de sănătate a dragului nostru bunic uituc. Doar că bunicul uituc şi drag al oricăruia dintre noi nu are la îndemână o valiză nucleară.

Altminteri toată lumea e de acord că nu se poate pune un diagnostic pe televizor, ci într-un cabinet, de către un medic de specialitate. Dar la televizor sau în adunările publice e greu să nu remarci nişte semne ale suferinţei, mai ales atunci când sunt repetitive.

Pe de altă parte, este de reflectat la informaţiile lui John Martin-Joy, publicate pe 29 septembrie 2020, în revista Psychology Today, sub titlul “Starea mentală a lui Biden: Ce spun experții”: “De ani de zile se știe că psihiatrii tind să voteze cu Partidul Democrat. În 1968, de exemplu, sondajul președintelui Lyndon Johnson a constatat că medicii erau în mare parte republicani – <cu excepția psihiatrilor>”. Situaţia, în linii mari, se menţine şi astăzi, ceea ce nu l-a scutit pe republicanul Trump de câteva memorabile judecaţi de valoare legate de starea sănătăţii sale psihice.

Președințior americani nu li se cere o evaluare psihologică şi psihiatrică înainte de a-şi intra în atribuţii. Jimmy Carter, în timpul mandatului său la Casa Albă (1977–1981), a încercat, fără succes, un demers în sensul acesta, propunând inclusiv evaluarea periodică a preşedinţilor de o comisie medicală nepartizană, urmată de prezentarea unui raport către naţiune. Argumentul său rămâne valabil (opinia e publicată în numărul din decembrie 1994 al Jurnalului Asociației Medicale Americane): „Mulți oameni mi-au atras atenția asupra pericolului continuu pentru națiunea noastră care rezultă din posibilitatea ca un președinte al SUA să devină dizabil, în special din cauza unei boli neurologice”.

Dr. James Toole, profesor de neurologie, susţinător al iniţiativei lui Carter, a fost la vremea respectivă încă şi mai convingător: “Pentru că Președinția Statelor Unite este acum cel mai puternic birou din lume, în cazul în care titularul său ajunge, chiar temporar, în imposibilitatea de a exercita o bună judecată, consecințele pentru lume ar putea fi inimaginabil de ample”.

Astăzi, al 25-lea Amendament al Constituţiei americane permite preşedintelui în exerciţiu, fie personal sau, la rigoare, membrilor Cabinetului ori Congresului, să transfere responsabilităţile sale vicepreşedintelui, în cazul unei afecţiuni psihice sau somatice, până la însănătoşire.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments