La nivel global, luna octombrie este dedicată conștientizării unuia dintre cele mai răspândite tipuri de cancer, cancerul de sân. Deși este o boală extrem de răspândită, fiind supranumită și „asasinul tăcut”, în locul său, au vorbit poveștile femeilor care au cunoscut-o îndeaproape și care au reușit, datorită ei, să extragă lecții de viață prețioase, inspiraționale.
Prima expoziție de ilustrații realizate după poveștile a cincisprezece femei diagnosticate cu cancer, nevoite să își ascundă diagnosticul, este deschisă publicului larg până în data de 6 noiembrie, la ParkLake. Ideea proiectului a luat naștere din povestea fondatoarei Asociației Imunis, Cosmina Grigore, care în trecut a fost pacient oncologic.
„Am fost diagnosticată acum zece ani cu cancer de sân și propriul meu proces de transformare a implicat ceva despre care nu s-a mai vorbit atât de deschis, și anume vindecarea feminității după diagnostic. Motivul pentru care am ales să denumesc această expoziție < Eliberare > a venit de la gândul că ar trebui sa ne eliberăm de această cușcă mentală în care ne ținem pe noi la nivel inconștient colectiv, dar cu toate reperele incomplete pe care le avem despre cancer”.
„Când o femeie este diagnosticată nu trebuie să fie atentă doar la tratament”
Într-o asemenea situație, multe paciente se confruntă cu pierderea încrederii în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut libidoul ori un atribut al feminității: sânii, părul, calitatea pielii, unghiile, dantura, suplețea corpului, etc.
Trebuie să înțelegem că o femeie diagnosticată cu cancer nu doar că ia tratament, dar îi poate fi afectată și relația de cuplu. Unele dintre ele sunt părăsite de partener imediat după ce sunt diagnosticate, unora le e foarte greu să își găsească ulterior un partener.
„Din cauza fricii de recidivă și de metastazare sunt femei care aleg să ascundă diagnosticul”
Așa, lupta devine cu atât mai grea. Le e frică să nu își piardă jobul, să nu își sperie părinții, să nu fie stigmatizate. Pe scara conștiinței, rușinea este cea mai joasă. Și atunci de ce să ții un om care încearcă să se vindece, să acceseze planuri mai înalte, în alte frecvențe dintre cele mai joase, căci îi va fi cu atât mai greu.
„Izolarea nu este o soluție!”
Este important să lase ușa deschisă. Universul sigur va vrea să intre cu ajutor. Dacă nu poate să facă asta din prima, măcar să rămână în credința faptului că nu este singură și că Dumnezeu trimite ajutor și trebuie să îl primească. Să nu ceară oricui ajutor, ci acolo unde o ghidează intuiția. E important să aibă pe cineva căruia să i se confeseze fără frică, fără rușine, fără teama că va fi judecată, stigmatizată și care să fie capabil să ajute, căci acolo e rost de vindecare.
„Manifestăm viitorul cu subconștientul nostru”
Tot ceea ce avem în subconștient nu doarme niciodată. Este un ajutor constant care manifestă structura vieții noastre. Când în interiorul nostru avem gânduri și emoții care ne țin în contexte de disconfort, în timp se formează boala și tot așa o putem și transforma.
„Boala e o oportunitate extraordinară de a înțelege care e lecția ta în această viață sau pe care o ai de închis din alte vieți”
Nu ar trebui să fugim, exact ce se spune în Biblie: Dumnezeu este în tine, ca tine. Nu avem cum să fugim, nici de problemele noastre, nici de divinul din noi și cumva trebuie să alchimizăm toate aceste lucruri.
Cancerul nu dă semnale în corp că ar fi prezent, tocmai de aceea este uneori depistat prea târziu. În cazul pacientei din cadrul Asociației Imunis, Cristina Ghiurluc, soarta i-a fost alături, căci a aflat vestea din timp, la un control de rutină.
„Cancerul nu doare!”
Din păcate, mama mea a fost cea care a descoperit la controlul anual, ea fiind medic de ecografie. Nu se simțea dacă îl palpai, a observat că e ceva în neregulă și m-a trimis mai departe să fac investigații suplimentare, mamografie, RMN. Toți doctorii mi-au spus că ceva este în neregulă, dar sigur nu este cancer, căci la început nu părea a fi.
„În primă fază, la majoritatea este negarea”
Nu-ți vine să crezi că este cancer, până în ultimul moment, chiar și după operație. Pentru mine, cea mai grea perioadă a fost după operație, când am mers la mai mulți oncologi, sperând că poate nu trebuie să fac chimioterapie. Am fost și în România, și în străinătate, însă protocolul este același. După operație am făcut șaisprezece ședințe de chimioterapie, timp de 5 luni.
„Șocul că îți pică părul e un lucru foarte greu pentru o femeie”
Toată viața am avut părul lung și mi-a fost foarte greu să văd cum îmi cade. Clasic, după două ședințe de chimioteraie mi-a căzut. De aceea, chimioterapia a fost partea cea mai grea. Toți din jurul tău îți spun că o să îți crească la loc, dar e greu să accepți acest lucru.
Este important ca femeile să înțeleagă că noi suntem mai presus de sâni sau de păr și că femeia, în esența ei, reprezintă mai mult decât atât și să încerce să își descopere sinele ei divin. Nu este ușor, dar este posibil.
„Nu poți să treci singur peste această boală”
Familia a fost un sprijin extraordinar de mare. A știut cum să se comporte cu mine, ca și cum nu aș fi bolnavă, ci perfect sănătoasă. Celor doi copii le-am spus că fac un tratament să previn cancerul. Fix de la un an de la diagnostic am avut curajul să le spun și a fost eliberator.
Faptul că am solicitat ajutorul m-a ajutat iar foarte mult, căci sunt foarte multe femei care își ascund acest diagnostic față de toți cei din jurul lor. Asociația Imunis mi-a fost de un real ajutor, am intrat în ea în perioada de negare.
Este o călătorie în care trebuie sa ai pe cineva alături de tine în toate etapele, să te îndrume.
Contează foarte mult partea emoțională. Dacă ești bine emoțional poți duce și partea fizică. La noi nu se pune mult accent pe partea emoțională când vine un astfel de diagnostic și cred că aici ar trebui să lucrăm.
„Am înțeles că boala a venit ca un mesaj”
Nu am văzut-o că a venit cineva să îmi facă rău sau să mă pedepsească Dumnezeu, ci am văzut că vrea să îmi dea un mesaj. Am înțeles că acela este că trebuie să ne dăm nouă prioritate, să ne punem pe primul loc, ca să putem avea grijă de ceilalți. În general, noi ne lăsăm tot timpul pe ultimul loc. Boala te ajută să te descoperi cine ești tu cu adevărat. În clipa în care accepți diagnosticul, este ca o eliberare.
Poveștile de viață ale pacientelor nu ar fi prins atât de bine contur fără ilustrațiile realizate de Animalenas, care a reușit să le portretizeze în varianta lor cea mai luminoasă.
„Diagnosticul a fost mai mult o ușă către o foarte mare expansiune versus o ușă care se închide”
Mi-am folosit foarte mult empatia și sensibilitatea în acest proiect.M-am conectat cu poveștile acestor minunate femei și am dorit să ilustrez partea divină din fiecare femeie, cea care radiază.
Am regăsit mai multe lucruri în comun care m-au mișcat, unul dintre ele a fost felul în care s-au redescoperit. De exemplu, am văzut la multe femei care spuneau că înainte se identificau cu un singur rol, cel de mamă, că după diagnostic au descoperit rolul de iubită, de femeie mistică, de femeie senzuală.
Am învățat de la ele să onorez prezentul și să mă bucur de lucrurile mici, de lumină. Și eu am trecut anul acesta printr-o confruntare cu mortalitatea, nu cancer și cred că boala este un mesager, o oportunitate care te ajută să te descoperi mai mult și să te exprimi.
Una dintre ambasadoarele Acociației Imunis este și actrița Ada Galeș, care privește optimist viitorul și crede în puterea femeilor de a fi unele pentru altele sprijin.
„Cel mai tare le ajută ajutorul altor femei”
„Cred că acesta este meritul Asociației Imunis, căci este un sprijin atât pe partea medicală, cât și pe cea emoțională.
Trebuie să înțelegem că în societatea românească femeile sunt alături de celelalte și să scăpăm de stigmatul că nu am fi. Aceste femei sunt un exemplu pemtru noi de înțelepciune și de putere. Sunt absolut recunoscătoare și smerită în fața lor.
Mi se pare foarte frumos că există evenimente care sunt traumatizante, doar că, după ce trece timpul, putem să le vedem ca evenimente care ne-au adus și un beneficiu datorită perspectivei sănătoase pe care o avem din prezent asupra trecutului.
Când avem un moment greu recomand terapia, cercuri apropiate, recomand să ne îndoim puțin de ceea ce gândim, căci uneori avem tendința să credem tot ceea ce gândim și s-ar putea ca asta să ne facă mai mult rău decât bine și să cerem ajutorul când avem nevoie de el.
Eu, când am un moment mai greu, am norocul să am un suport extraordinar din partea mamei mele, care este coach și art terapeut. Mă reîntorc la terapie de fiecare dată când am nevoie așa cum mă reîntorc la dentist să mai fac o verificare și îmi dau timp să respir, să nu reacționez imediat. Cele mai prețioase sfaturi de la mama sunt: toate trec și nu crede tot ce gândești”, mai spune Ada Galeș.
