Mâna Maicii Domnului…Așa a primit caprifoiul numele de la străbunii noștri, așa ne rămâne întipărit în minte… Gard viu, purtat în suflet, cu parfum de copilărie și de rai.
Numit popular Mâna Maicii Domnului, caprifoiul poartă simboluri profunde și universale. Frunzele sale veșnic verzi și florile parfumate sunt adesea interpretate ca simboluri ale nemuririi și ale vieții eterne, iar într-o lume în care totul este trecător, caprifoiul ne amintește că frumusețea și viața pot fi găsite chiar și în cele mai neașteptate locuri.
Caprifoiul are o asociere specială cu divinitatea, regăsită în credințele românești.
Legenda spune că Maica Domnului, cu micul lisus în brate fiind, a căutat adăpost la mai multe plante ca să scape de soldații lui Irod când aceștia o prigoneau. S_a riugat Maica de ele, dar singura plantă care a primit-o, oferindu-i adăpost în acele grele momente, a fost caprifoiul. După ce a trecut pericolul, la plecare, Maica Domnului a binecuvântat-o menindu-i să aibă puteri vindecătoare: „De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îți dau puterea să vindeci pe om de toate bolile și să-l salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine”.
Această poveste simbolizează protecția și grija divină, iar caprifoiul a devenit un simbol al binecuvântării și al prezenței protectoare a Maicii Domnului. De asemenea, în multe culturi, caprifoiul este văzut ca un simbol al legăturii și al fidelității, valori care sunt profund înrădăcinate în învățăturile creștine. În plus, datorită capacității sale de a crește și de a înflori în condiții dificile, caprifoiul este adesea văzut ca un simbol al rezilienței, perseverenței și speranței, căci prin frumusețea și parfumul său, caprifoiul aduce aminte de frumusețea creației divine și de promisiunea reînnoirii spirituale. În context creștin, acest aspect poate fi interpretat ca o metaforă pentru perseverența credinciosului în credință și speranță, chiar și în mijlocul încercărilor și suferințelor.
Simbol al sacrificiulu și devotamentului, caprifoiul se înfășoară în jurul altor plante sau obiecte pentru a le susține și pentru a crește împreună cu ele. Această caracteristică poate fi văzută ca o metaforă pentru sacrificiul și devotamentul creștin față de ceilalți. Așa cum caprifoiul își înfășoară tulpinile în jurul altor plante pentru a le susține, creștinii sunt chemați să-și ofere sprijinul și să-și ajute semenii în timpul greutăților și să împărtășească împreună povara vieții.
O altă legendă ne spune că Fecioara Maria a mers să-și viziteze verișoara, pe Elisabeta, cea care era însărcinată cu loan (Botezătorul). Femeile, s-au retras la răcoarea prispei și au stat de vorbă. Povestind de una de alta, își spuneau, ca tot omul necazurile de zi cu zi. Astfel, Elisabeta i-a vorbit Mariei și despre o boală, ce o avea de multă vreme și căreia nu-i găsise leac, măcar că multe încercase. Atunci Fecioara Maria a luat-o de mână și a dus-o în grădină, unde a cules o plantă căreia Elisabeta nu-i dăduse nici-o atenţie până atunci.
A luat-o, a ţinut o clipă mâna peste ea și i-a dat-o rudei sale, spunându-i: „Acesta este leacul pentru boala ta!”
Și a mai stat Fecioara ce-a stat, după care s-a întors la casa ei. Elisabeta a luat planta, a făcut o fiertură din ea și s-a vindecat de boala, ce o chinuise atâta amar de vreme, de parcă îi fusese luată cu mâna. Atunci Elisabeta și-a amintit că acea plantă care se agăţa de cele din jur nu avusese niciodată flori. Dar după ce Maria o cuprinsese în palmele, ei, planta, ca pein minune, s-a încărcat de flori alb-galbene, nespus de înmiresmate, de forma unei palme…
Si vestea a mers mai departe, iar oamenii degrabă au aflat despre iarba tămăduitoare, și când cineva o întreba pe Elisabeta cum se cheamă planta cea bună, ea le spunea bucuroasă: „Mâna Maicii Domnului”, surâzând la amintirea întâlnirii cu Maria, cea care avea să-L nască pe Mântuitor.
