23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Google search engine
Mai MulteDezvoltare personalaCe este dezvoltarea personală și la ce ne ajută?

Ce este dezvoltarea personală și la ce ne ajută?

Cu siguranță fiecare dintre noi ne dorim să ne simțim mai bine, mai liberi și mai liniștiți. Căci acestea sunt principalele răspunsuri pe care le-am primit de-a lungul timpului de la cei pe care i-am întrebat cum își doresc să se simtă în fiecare zi din viața lor.

Am aflat de la Claudia Jimeno, specialist în dezvoltare personală și creștere spirituală cum putem să fim mai bine, mai liberi și mai liniștiți și cum ne ajută dezvoltarea personală în acest sens. Iată ce răspunsuri am primit!

Ce este dezvoltarea personală?

Dezvoltarea personală este un proces de transformare și autodepășire în care intrăm conștient pentru a îmbunătăți diverse aspecte din viața noastră, fie că este vorba de interiorul nostru (gânduri, emoții, sănătatea fizică), fie de relațiile noastre (de cuplu, familie, muncă, prieteni).

Este, din punctul meu de vedere, o chemare lăuntrică. Cred că este în natura noastră, în firescul nostru dorința sau tendința noastră de a crește, de a ne autodepăși, de a învața lucruri noi pentru a atinge o altă stare de bine, liniște, armonie sau iubire.

Când este ideal să începem procesul dezvoltării personale?

De multe ori nu alegem să intrăm în acest proces când ne aflăm într-un moment de liniște sau armonie în viața noastră. De obicei această alegere vine într-un moment dificil sau critic din viețile noastre. Câteodată avem nevoie de un șut în fund pentru a merge înainte și să facem acele schimbări care ne vor duce către o liniște, încredere, fericire din ce în ce mai mare. În astfel de momente aleg multe persoane să înceapă un proces de autocunoaștere și de autodepășire, adică de dezvoltare personală.

Momentele care, de obicei, ne împing către această cale a dezvoltării interne și relaționale sunt:

  • conflictele pe care le avem cu cei apropriați: soțul, soția, copiii, mama, tata;
  • dificultățile interne care nu ne lasă să înaintăm așa cum am dori la muncă: frica de a vorbi în public, crize de nervi, reproșuri care vin, senzația că nu suntem valorizați așa cum ne-am dori.
  • neîncrederea în forțele proprii, dificultatea de a spune nu sau de a cere, etc;
  • problemele de sănătate, fie că sunt legate de un diagnostic recent, fie că este vorba de ceva cronic;
  • dificultățile de a obține ceea ce ne dorim: o relație, mai mulți bani, copiii, slăbitul sau altele;
  • frici de tot felul care merg de la cele mici până la atacuri de panică: frica de singurătate, de aglomerație, de a sta singuri, frica de avion, reproșuri, agresivitate.
  • dificultățile în a gestiona emoțiile: crize de nervi dese, oscilații între stări de stabilitate și tristețe și plâns, plus fricile explicate mai sus.

Cu siguranță pot exista și alte situații în care alegem să evoluăm, însă am vrut să clarific care sunt cele mai comune.

Indiferent care este motivul pentru care începem acest proces de dezvoltare personală, atunci când alegem acest drum este pentru că ne dorim să fim mai bine, indiferent ce înseamnă acest mai bine pentru mine în acel moment. Pentru unii va fi “să nu mă mai simt agresat/ă”, pentru alții va însemna “să mă simt mai bine în relațiile mele”, iar pentru alții poate fi “să mă simt în stare să-mi realizez proiectele sau dorințele”.

Care este “secretul” care ne aduce rezultate rapide în procesul dezvoltării personale?

Pentru mine procesul de dezvoltare personală include și începe prin a te uita în interior, pentru a te regăsi ca individ unic și ca ființă divină care ești. Începe prin a face pași pentru a te asculta pe tine în întregime.

Punctez acesta pentru că, de obicei, auzim doar gândurile noastre și ne pierdem în ele, astfel că ne este mai greu să alegem acele lucruri care sunt benefice pentru noi și rămânem într-o stare de confuzie mentală și interioară. Când vorbesc despre ascultare de sine, vorbesc în primul rând despre a asculta emoțiile noastre și corpul nostru în tandem cu gândurile noastre.

Atunci când te asculți pe ține, pe cele trei paliere, începi să ai o viziune despre tine diferită, mai completă, ceea ce îți permite să ieși din confuzie și în același timp te ajută să te simți mai încrezător în tine. Iar această încredere te face să te simți mai puternic – în sensul de stabilitate și siguranță în viața ta pentru că îți este clar ce îți dorești și ce poți face ca să ajungi acolo.

Articol complet pe www.amaneser.ro

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments