0.7 C
București
duminică, 9 februarie, 2025
spot_img
Mai MulteEvenimenteCe se schimbă la Luvru? – gânduri despre expoziția „Napoli la Paris”

Ce se schimbă la Luvru? – gânduri despre expoziția „Napoli la Paris”

- Advertisement -

Anul acesta expoziția vedetă a muzeului Luvru este „Napoli la Paris. Luvru invită muzeul Capodimonte”. Este cu adevărat o invitație a muzeului de la Paris către un alt muzeu important din Europa, un muzeu prieten, atât prin patrimoniul, cât și viziunea asupra colecției. Ambele muzee au în administrare colecții impresionante de artă italiană, frumoasa artă a Renașterii care și astăzi ne dă lecții și ne inspiră în creații contemporane. Însă, nu doar acest aspect leagă cele două muzee, există un fir roșu istoric care leagă orașul Napoli de regii Franței și, într-un fel indirect, despre asta este vorba în invitația muzeul Luvru.

Expoziția de la Paris se întinde pe durata a opt luni și are o dimensiune amplă. Faptul neașteptat este dat de expunerea atipică pentru muzeul palat de pe Sena, care alege să acomodeze lucrările de la Napoli nu în spațiile sale tradiționale pentru expoziții temporare, ci chiar în „Marea Galerie” (La Grande Galerie), o emblemă a expunerii de la Luvru încă de la începuturile sale. Această modalitate de a aduce împreună cele două colecții prin capodoperele contrapuse sau alăturate creează o ambianță foarte îndrăzneață pe care Luvrul clar nu a mai arătat-o de foarte mult timp. Expoziția este gândită în mai multe etape în funcție de starea de sănătate și de fragilitatea pieselor aduse din Italia. Spre exemplu „sala Orologiilor” unde este acomodată partea de desen și stampă italiană a fost deschisă doar între lunile iunie și septembrie, unde au fost aduse desene de Michelangelo și Raffel. Restul sălilor, adică „Marea Galerie” și „Sala Capelei”, sunt deschise până în ianuarie 2024. Aici expunerea aduce în prim plan și restul picturii italiene de primă mână, nu doar corifeii bine cunoscuți.

Ascultând întâlnirea dintre cei doi curatori, dar și manageri de proiect, Sébastien Allard (Conservator pictură Muzeul Luvru) et Sylvain Bellenger (Director al Muzeului și pădurii regale di Capodimonte, Napoli) ajungi să înțelegi mai bine ce anume și-au propus. Oportunitatea acestei expoziții stă în faptul că fiecare dintre cele două muzee a reușit să își potențează colecțiile și să readucă în prim plan MAREA artă a modernității europene. Este foarte interesant de urmărit în declarația directorului Bellenger, și el francez de origine, ce anume și-a propus să aducă prin proiectul lui de management muzeului din Napoli, începând cu anul 2015 când a preluat cârma.

Destul de realist, el propune patru direcții generale în care își va îndrepta atenția la Capodimonte. Prima este protejarea patrimoniului, fapt care face parte din misiunea fundamentală a fiecărei instituții muzeale. A doua direcție este dată de particularitate muzeului, care se simte și în titlu „Real Bosco”, adică pădurea regală, deci un interes special pentru îngrijirea mediului și ecosistemului din proximitatea clădirii muzeului. A treia direcție este dată de „numere” cum o numește el, adică de inventarele instituționale, care sunt o parte importantă în gestionarea pieselor, pentru că trebuie să știi ce obiecte ai, ca să știi ce să faci cu ele. Uluitor în declarația sa, spune el că în 2015, când a preluat mandatul Muzeul Capodimonte nu avea încă inventarele bine realizate, fiind numai liste sau fișe fără fotografii. În fine, ultima direcție de interes este dată de ceea ce Ballenger numește funcția „socială a muzeului”, locul în care există viață și care întreține viața. Foarte frumoase și reale direcțiile sale de administrare a muzeului, cu atât mai mult cu cât el ajunge să păstorească un muzeu cu mult potențial, dar puțină vizibilitate. Motiv pentru care reluând întrebarea de la care am plecat, ce se schimbă la Luvrul?, putem spune, pentru moment, că Luvrul schimbă față și interesul mondial promovând Museo Capodimonte din Napoli, drept un muzeu frate european, dar un muzeu dintr-un oraș care are filiații vechi cu regii Franței.

Cu toate acestea, potențarea colecției Luvrului prin alăturarea lucrărilor sale, din expunerea permanentă, cu altele de importanță sau valoare asemănătoare readuce în prim plan și Luvrul și expunerea sa permanentă. Această modalitatea de revalorificare a expoziției permanente este practică în muzeele de artă din Europa pe puțin timp, de James M. Bradburne, în prezent director al Pinacotecii di Brera din Milano. Acum câțiva ani când l-am auzit chiar la Școala muzeului Luvru, el milita pentru  înlăturarea expozițiilor blockbuster și revenirea vizitatorilor în expunerea „de bază” a muzeului. Metoda lui era una ce propunea aducerea împreună de capodopere prin micro expoziții în spațiile expoziției permanente în așa fel încât vizitatorii vor revedea și spațiile generale de expunere nu doar pe cele temporare. Se poate spune că imboldurile sale și mai ales munca pe care a depus-o în ultimii ani la Milano au avut rezultate nesperate.

O altă direcție, mai politică, pe care am putea să mergem este cumva o dorință de restaurare a artei europene în tot acest context internațional cultural al curentelor de tipul „cancel culture”. O direcție în care simțim cum încăpățânarea de a persista în anumite valori nu se poate șterge. Însă, se mai simte și cum Franța dorește să revină în această axă culturală, la o mai veche „soră” a sa mediteraneană, Italia, sursa centrală de răspândire a culturii europene de la Roma încoace, sursa centrală a Renașterii, sursa centrală a cunoașterii europene prin călătorii de tipul „le grand tour” mai apoi, sursă centrală și astăzi, pentru „revenirea la valori”.

Așadar ce se schimbă la Luvru ? Se schimbă temporar expunerea din Marea Galerie, dar nu se schimbă nimic altceva fundamental, Luvrul rămâne un „jucător” principal în cultura europeană și în cultura mondială, pentru că în domeniul tendințelor muzeale lumina nu vine de la răsărit, vine  (încă) de la Paris.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE