Incapibili de ani de zile să aducă pe linia de plutire compania de stat care se ocupă cu transportul de persoane pe calea ferată, subordonații lui Sorin Grindeanu de la CFR Călători țipă acum după ajutor, anunțând că în curând compania va intra în incapacitate de plată. De vină ar fi „subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025” și chiar „Ordonanța Trenuleț”.

După ce că trenurile CFR Călători veneau cu mare întârziere, în curând s-ar putea să nu mai vină deloc. Cel puțin așa anunță șeful operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa.
Acesta a trimis o scrisoare în acest sens către ministrul Transporturilor, secretarul general al ministerului, secretarul de stat responsabil cu coordonarea sectorului feroviar, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), dar și sindicaliștilor.
”Conform filei de buget nr. 2897/08.05.2025, transmisă de ARF, compensația alocată CFR Călători pentru transportul feroviar public de călători, pentru anul 2025 este de doar 1.739.022 mii lei, insuficientă pentru acoperirea costurilor de exploatare ale societății. Compensația alocată pentru anul 2025 reprezintă doar 80% din compensația alocată în anul 2024, în condițiile în care veniturile din transportul de călători sunt diminuate față de anul 2024 prin aplicarea prevederilor din OUG nr. 156/2024 (Ordonanța Trenuleț – n.red.), iar cheltuielile sunt cel puțin la nivelul anului 2024”, reclamă Preoteasa.
Directorul general de la CFR Călători se face însă că uită faptul că anul acesta compania a anulat aproape un sfert din trenurile operate anul trecut, 244 din 1.100, mai exact. Iar în 2024, cu 1.100 de trenuri a reușit chiar să facă și profit. Așa că este greu de înțeles de ce în 2025 soliciți aceeași compensație ca în 2024 dacă operezi la 75% față de anul trecut.
Situația de la CFR Călători pare a fi însă gravă, iar directorul general cântă deja prohodul companiei pe care o conduce.
”Având în vedere cele de mai sus, vă aducem la cunoștință că operatorul de stat este în imposibilitatea de a mai efectua plăți către furnizori, printre aceștia fiind și furnizori feroviari cum ar fi CNCFR SA, Electrificare SA, Informatică Feroviară, Telecomunicații SA etc, fapt care poate crea dezechilibre în plata salariilor și la aceste companii. Față de cele prezentate mai sus vă atragem atenția că CFR Călători se află în situația de a intra în incapacitate de plată, cu implicații grave în asigurarea obligației de serviciu public conform Contractului de Servicii Publice, prin oprirea traficului”, scrie patetic Traian Preoteasa în finalul scrisorii adresată lui Grindeanu.

Spre surpriza șefului de la CFR Călători, Mihai Barbu, noul președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) îl invită pe Traian Preoteasa urgent la discuții.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind dificultățile financiare ale operatorului național CFR Călători și riscul afectării circulației trenurilor.
Având în vedere rolul esențial al CFR Călători în asigurarea serviciilor de transport public contractate de ARF, inclusiv operarea materialului rulant achiziționat din fonduri europene, considerăm absolut necesară o clarificare instituțională urgentă.
În acest sens, ARF transmite o invitație oficială conducerii CFR Călători pentru o întâlnire luni, 16 iunie 2025, la sediul instituției, în vederea identificării soluțiilor legale și operaționale”, au postat astăzi pe facebook cei de la ARF.
Până la ora redactării acestui material, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu nu a exprimat nicio opinie referitoare la scrisoarea lacrimogenă a șefului de la CFR Călători.