La Târgu Mureș, în Colegiul Papiu Ilarian, un elev de clasa a 8-a a ajuns de două ori la poliție în aceeași zi, prima dată după ce a fumat în clasă și a făcut semne obscene spre profesoară, a doua oară după ce, întors în școală, a lovit-o cu pumnii și picioarele pe aceeași profesoară. De data asta, totul s-a desfășurat sub privirile îngăduitoare ale mamei lui, care, în loc să-și oprească copilul scăpat de sub control, striga la femeia căzută la pământ. Vi se pare o scenă dintr-un film? Ceva de genul ”Liceenii o iau razna” sau ”Doamnei profesoare, cu ură”? Nu, e un incident real, dintr-un liceu real, dintr-un oraș real, dintr-o Românie, pe cât de reală, pe atât de tristă!
Cu toate astea, pun pariu că mulți n-ați auzit de el, nu i-ați văzut pe premier sau pe ministrul educației indignându-se fleașcă la televizor și cerând măsuri drastice. Așa cum s-au grăbit s-o facă în cazul presupusului viol de la un gimnaziu din București. Nici presa nu a fost prea interesată, iar opinia publică e amorfă, dacă n-o zgândăre cineva priceput. De ce? Pentru că victima a fost acum un cadru didactic. Ori, se știe, acesta e întotdeauna (măcar un pic) vinovat! Nu elevul și niciodată, dar niciodată, să fie clar, părintele!
După fiecare incident de acest gen aud păreri despre cum ”profesorul nu știe să-și impună autoritatea”. Cam seamănă cu acuzațiile unora aduse unei femei violate că ar fi purtat un decolteu adânc sau fusta scurtă. Hai să ne înțelegem: un dascăl trebuie să aibă har sau chemare, răbdare și tact, să-și cunoască perfect materia, să știe să capteze atenția unor copii, să poată uita, atunci când e în clasă, de problemele de acasă, de frustrările proprii și de presiunile puse de părinții care vor să decidă cum să-și facă el treaba. Toate acestea ar trebui să fie criteriile în baza cărora un tânăr e primit în sistemul de învățământ. Și pentru care ar trebui să rămână acolo, să fie apreciat și respectat de copii, părinți sau șefi. Nu vocația lui de polițist, paznic sau procuror. Sau, eventual, de bodyguard cu mușchii umflați de steroizi cu care să se apere de recalcitranții pe care nu-i lasă să fumeze în incintă.
Altă prostie care i se impută: nu se pricepe ”să câștige respectul” elevilor. Poți fi cel mai bun dascăl din lume, respectul nu-l poți câștiga din partea cuiva care habar n-are semnificația lui și locul său în țesătura unei societăți. Nu poți obține de la nimeni ceva ce nu are. Sau chiar nu are habar că există! Nu s-a inventat vraja prin care nu doar să suplinești lipsa celor 7 ani de-acasă, dar să-i și insufli valorile umane de bază unui mic sălbatic descins din grota familială. Nu în cele câteva ore în care îi predai matematica. Sau româna, sau geografia. Și sigur, sigur nu poți face asta în umbra mămicuței sau tăticuțului care rânjesc satisfăcuți de procreația lor. Când ei înșiși au senzația că omul de la catedră e un fel de servitor, sau, pe modelul secolului 21, un fel de bonă filipineză, care ar trebui să fie recunoscătoare că au scăpat-o din sărăcie și îi permit să se ocupe de prețioasa odraslă, în timp ce ei sunt ocupați cu altele.
Și în acest caz, dar și în multe altele, am văzut genul acesta de mirare: ”s-a întâmplat într-un colegiu chiar bun”. Poftim? Cei care spun asta nu realizează că, pe undeva, admit că nu i-ar surprinde foarte tare dacă astfel de incidente s-ar petrece într-un liceu mai de la țară sau mai de la periferie? Prin urmare, nici n-ar merita atâta indignare, nu?, căci ”ar fi de așteptat”! Nu! Așa ceva n-ar trebui să se întâmple nicăieri, în nicio școală, indiferent de nivelul de trai al locuitorilor din zonă sau de notele celor care-i calcă pragul. Așa ceva e inacceptabil, iar uimirea de mai sus nu face decât să legitimeze segregarea economico-socială profundă care a devenit o tară a sistemului nostru de educație și care contribuie din plin la starea de colaps în care e acum acesta.
Gata, am lămurit-o. Profesorul și școala sunt de vină!
Golanul are 15 ani. Ce-o să-i facă? Mai nimic. Nu mai avem instituții de corecție, deși, mamă, mamă, ce nevoie ar fi de ele! O să-l mute la altă unitate, să se spele alții pe cap cu el. Una ”mai puțin bună”, unde comportamentul lui nu va mai mira pe nimeni. Și nu va mai ajunge la ”Știri”. Și, până la urmă, chiar și cei ca el sunt tot un fel de victime. Să ne înțelegem. Un adolescent nu se scoală într-o dimineață așa. Sau nu bea apă rece și, brusc, pumnii lui simt nevoia să lovească un alt om. El e creația părinților lui. Rezultatul direct al modului sau halului în care aceștia au știut sau au fost interesați să-și asume responsabilitățile. Și când o vezi pe mamă apostrofând victima odraslei dezlănțuite, înțelegi cum de e posibil așa ceva.
Da, teoretic, se pot înăspri legile pentru a-i pedepsi mai grav pe infractorii minori. Se poate readopta un statut al cadrului didactic, menit, tot teoretic, să-l apere de astfel de agresiuni. Dar ce ne facem că nimic pe lumea asta nu poate obliga niște indivizi să-și educe propriul copil astfel încât să-și merite statutul de membru al unei comunități umane civilizate? Sau, dacă nu sunt capabili de asta, măcar să nu se apuce să-l aducă pe lume!
