1. Familie
Te expediază părinţii de tînăr, la 16 ani, din oraşul în care ai copilărit, aflat sub ocupaţie şi mustind a terorism, în România comunistă ca să faci niscai facultate şi să-ţi tragi o diplomă. Să zicem că oraşul s-ar numi Nablus din Cisiordania, unde ai fi ajuns pe la vîrsta de 3 ani, născut fiind la Damasc, în Siria, în 1964. De remarcat că anul 1967 a avut loc Războiul de Şase Zile, soldat cu înfrîngerea de către Israel a Egiptului, Iordaniei şi Siriei. Şi e doar o coincidenţă, desigur, faptul că în iunie 1980, taman înainte ca tu să fii trimis în România, primarul palestinian ales din Nablus este la un pas de a fi asasinat de militanţii makhteret, rămînînd olog după atentat.
Cam aşa ar suna începuturile. Asta fiindcă ai grijă apoi, de-a lungul anilor, să nu îţi scape nici un fel de amănunte relevante legate de copilăria ta în povestioarele siropoase aranjate cu jurnalişti de casă. Acum, că o povestioară spune că tăticul a fost inginer electronist, alta spune că a fost deţinător al unei firme producătoare de săpun, ba chiar patru firme, spune încă o povestioară, iar într-o a patra tatăl apare ca şofer pe ambulanţă, astea sînt detalii care oricum nu interesează pe nimeni.
Şi nici verii din Nablus nu prea poţi să ţi-i controlezi cînd sînt contactaţi de jurnalişti trimişi acolo la ordin să le ia interviuri. Bunăoară, vărul arhitect Naseer s-a scăpat şi i-a destăinuit jurnalistului Cristian Niculescu de la Centrul Român pentru Jurnalism Independent că în taberele de vară luai iepuri pe care îi drogai şi apoi îi disecai, ca să arăţi şi să explici organele interne. Probabil de aceea fost şters acest interviu de pe site-ul CRJI. N-au putut fi însă şterse referirile la el, preluate de alte publicaţii online. Dar ne vom întoarce însă la subiect cînd vom vorbi despre Legendare.
2. Pile, cunoştinţe şi relaţii
Dacă ţi-ai completat sau nu studiile liceale în România, în paralel cu anul obligatoriu pregătitor de limbă română, ca să poţi fi admis la facultate, avînd în vedere că ai venit la doar 16 ani în ţară, nu trebuie să lămureşti pe nimeni, fiindcă nimeni nu te-a întrebat.
Cu cartea nu te omori prea tare în studenţie, ci aşa, mai pe mediocru spre coadă. În schimb te lipeşti de profesorii grei ai Facultăţii de Medicină din Cluj, cu influenţă în anii ‘80 în care pila, cunoştinţa şi relaţia erau pilonii de bază ai ceauşismului, precum profesorul de chirurgie Aurel Kaufmann sau profesorul de cardiologie Emil Cardan, fiindcă aceştia îţi pot deschide uşi.
Treci prin facultate cu un an de repetenţie pe răboj, motivîndu-l cu decesul tatălui, că oricum nu verifică nimeni astfel de lucruri. Nu te duci la înmormîntare. De fapt, de la venirea în România pînă în prezent ai ascuns bine faptul că te-ai fi dus vreodată prin oraşul copilăriei, măcar să-ţi vezi mama rămasă în Nablus, cu sora ta, medic în Dubai, întîlnindu-te doar de cîteva ori în Iordania, după propriile tale spuse, iar cu fratele deloc, acesta fiind în Siria.
Termini facultatea cu o lucrare de diplomă fără legătură cu ceea ce ulterior vei mirosi a fi o mega afacere – medicina de urgenţă, lucrarea intitulîndu-se: “Urmărirea computerizată a pacienţilor cu flebopatii”, din simplul motiv că la vremea aceea nu te interesa absolut deloc subiectul urgenţelor medicale.
Din inerţie, te bagi şi la rezidenţiat, lipit de profesorul Cardan, la Spitalul Clinic Judeţean Cluj unde începi să afli despre medicina de urgenţă şi oportunităţile acesteia financiare şi de carieră. Afli şi că omul-cheie în domeniu este profesorul Mircea Chiorean din Târgu Mureş, aşa încît treci iute la treabă, copiezi cap-coadă sistemul de urgenţă francez SMUR în forma unui proiect pe care ţi-l arogi şi îi ceri profesorului Cardan să te recomande profesorului Chiorean care se ocupa de medicina de urgenţă încă din 1985 şi care a înfiinţat primul UPU din ţară. Apoi te şi muţi cu rezidenţiatul la Târgu Mureş, rezidenţiat pe care Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă refuză astăzi să confirme dacă l-ai şi terminat.
Bine, gurile rele ale foştilor colegi spun că nici cuminte nu prea ai fost în timpul rezidenţiatului, d-aia te-ai şi mutat. Bunăoară, într-un articol în Playtech din 03 mai 2021 unul dintre colegi, medicul Wargha Enayati, afirmă că ai fost “dat afară din Cluj pentru comportament nepotrivit” și aşa ai ajuns în Târgu Mureș.
3. Advertising primar
Ajuns la Târgu Mureş cu sete de afirmare, execuţi cuminte ce ţi se spune, ca să te faci util profesorului sub aripa căruia te-ai insinuat, iar acesta începe a te trimite experimental în stradă la accidente împreună cu un alt coleg, sub coordonarea unui cadru medical de la ATI, ca să dai primul ajutor. Cum accidentele sînt subiect fierbinţi pentru presă, intri în contact direct cu jurnaliştii locali şi înveţi din mers cum e cu PR-ul şi cît de utilă e promovarea în media. Şi în timp ce mentorul tău se luptă din răsputeri cu sistemul medical încăpăţînat şi reticent, încercînd să găsească susţinere în implementarea Unităţilor de Triaj-Urgenţe Majore în spitale, tu tragi tare pe promovarea personală, inducînd crescendo presei ideea că proiectul SMUR, ăla copiat de la francezi, îţi aparţine integral.
În scurt timp, sătul de umblat prin oraş cu Opelul personal ca să faci manevre de resuscitare şi să oblojeşti răni, pui presiune pe profesorul Chiorean să dezvolte un punct de lucru experimental pe model SMUR. Într-un oraş ca Târgu Mureş toţi din elita locală se cam ştiu între ei, aşa încît şi profesorul Chiorean se cunoaştea măcar tangenţial cu şeful pompierilor, colonelul Micu, drept pentru care apelează la acesta pentru a dezvolta în curtea Unităţii de Pompieri un Centru Pilot SMUR cu pompieri paramedici. Colonelul Micu obţine, la rîndu-i, aprobarea de la şeful mare, colonelul Crăciun şi gata startul. Însă profesorul, prea ocupat fiind cu treburile lui la spital şi la facultate, te lasă responsabil, iar tu te cuibăreşti iute în braţele noului deschizător de uşi pentru tine şi gata startul de viitoare vedetă.
În următorii 6-7 ani cultivi intens relaţia cu presa în toate felurile posibile, îţi asumi integral paternitatea SMURD, mizînd pe bunul simţ şi pe decenţa profesorului Chiorean şi intri pe toate uşile deschise de generosul colonel Micu pentru a-ţi face un nume.
Dar despre restul reţetei în materialele următoare.
