6.3 C
București
luni, 17 martie, 2025
spot_img
EDITORIALCum am devenit fan filme coreene

Cum am devenit fan filme coreene

- Advertisement -

Nu mai știu cine a spus că mai întâi trebuie să ai prejudecăți ca să ajungi la judecăți, dar sunt de acord cu această apoftegmă pentru că am cunoscut procesul. Acum un an, dacă cineva mi-ar fi prezis că voi fi în clubul nelegalizat al amatorilor de filme coreene, mi s-ar fi părut o premoniție hazardată. Să și știu numele actorilor, să-i și recunosc – la o privire mai superficială (sic) pot fi confundați – să le citesc filmografia ar fi fost  un prognostic neverosimil. 

În feed îmi tot apărea un film coreean, o poveste romantică pe fundal istoric, cu scene de cruzime socială. Până la urmă, am pus cursorul pe redare. Descurajată de numărul mare de episoade – 16 – am început vizionarea fără entuziasm. Și așa a pornit traseul coreean. După prima dramă istorică, a urmat alta și alta, toate cu „regele” sau „regina” în titlu.

De la film m-am dus spre dicționare, ca să citesc despre dinastia Joseon, pomenită aproape în orice peliculă, istorică sau nu, despre pălăriile tradiționale Gat, care reflectă statutul social, în funcție de material, de șiragul de mărgele de sub bărbie, Hanbokul, îmbrăcămintea tradițională coreeană, purtată și de bărbati și de femei, dar cu elemente distinctive, apoi mâncarea, un spectacol în sine, și cu un mod caracteristic de a exprima plăcerea – plescăituri și șuierături cât mai puternic zgomotoase –  care, la o masă europeană, ar stârni indignarea.

Relațiile se bazează pe un respect ierarhic riguros, pe care l-am regăsit și în filmele plasate, ca timp, în prezent. Furia este exprimată prin pumni încleștați – camera de filmat se mută imediat pe acest detaliu când trebuie să arate starea de încordare, de nervozitate a personajului – în timp ce chipul rămâne neutru, mai ales când cel în cauză se află în fața unei persoane ierarhic superioare.

Statutul social în lumea asiatică e exprimat și prin „limbajul” vestimentar

Mi-am amintit de cartea „Excepționalii” a lui Malcolm Gladwell, care analizează, într-un capitol, rolul tradițiilor și atitudinilor pe care le moștenim de la strămoși, cu aplicare concretă la compania Korean Air, ce înregistra, în mod alarmant, un număr mare de accidente, deși piloții erau experimentați și instruiți conform standardelor. Explicația stă tocmai în acest mod de raportare la „superiori”, de a nu-i contrazice chiar când nu au dreptate. Așa a început școlarizarea în comunicare a echipelor de piloți, astfel încât să se poată opune unui ordin atunci când îl considerau incorect, dar fără să aducă vreo jignire de ton sau formulare „superiorului”.

Pas cu pas, am ajuns și la filmele (K-dramas, cum sunt cunoscute) cu teme de dragoste, sociale și care au, aproape toate, câteva clișee pe care le vânez și încerc satisfacția „cunoscătorului”, bifând „done”: intriga implică personaje care provin din medii diferite (bogat/sărac), iar acest lucru aduce cu sine tot conținutul dramatic (căsătoriile, iubirile ar trebui să nu ignore aceste diferențe, conform cutumelor sociale, doar că protagoniștii sunt la mâna sentimentelor care sfidează rațiunea tradiției, conflictul e deja gata, povestea poate să înceapă ).

Obligatoriu o scenă se petrece în ploaie, de aici si recuzita necesară, „umbrela”, instrument de apropiere a personajelor, și cel puțin o plimbare la malul mării. Nu am un procent realizat matematic, dar risc afirmând că mai mult de 60 la sută din cuprins se petrece la masă, iar kimchi e mereu acolo – un fel de garnitură din legume sărate, cel mai adesea varză sau ridiche -, neapărat fata se dezechilibrează și băiatul o susţine prompt și așa se înfiripă iubirea, fetele beau soju – un fel de vodcă coreeană – și bere, cot la cot cu băieții, uneori parcă mai des decât ei, altfel foarte simpatice, distracția trebuie să aibă loc și într-un club de karaoke, scenele de dragoste apar spre finalul serialelor, episodul 15 -16, și mai mult sugerate decât prezentate explicit, o comemorare pe serial unde am găsit elemente comune cu ale noastre pomeniri – se oferă bucate, mai ales din cele care îi plăceau defunctului.

Și lista e lungă de „clișee” care au rol de identificare, actrițele și actorii sunt neașteptat de tineri, dacă nu te uiți în biografie îi încadrezi la tinere speranțe, maximum 25-30 de ani, când colo au depășit 40 +. Aspectul acesta tânăr trebuie corelat cu îngrijirea obsesiv-ritualică a tenului, și aici nici „ei” nu se dau în lături să aplice măști hidratante. La noi e semn de slăbiciune. Și uite așa am intrat pe site-uri de produse cosmetice coreene și am ajuns și la restaurantul coreean din București pe care l-am trecut pe lista „favorite”.

- Advertisement -
Adriana Săftoiu
Adriana Săftoiuhttp://canal33.ro
Adriana Săftoiu este specialist în comunicare, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei României şi invitat permanent al emisiunii LA SUBIECT, difuzata în fiecare vineri seară de la ora 19.00 pe Canal 33 HD
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE