25.9 C
București
sâmbătă, 7 septembrie, 2024
spot_img
EDITORIALCum s-a văzut de la Chişinău Congresul PPE din România: Rămânem uniți...

Cum s-a văzut de la Chişinău Congresul PPE din România: Rămânem uniți în jurul  PPE-ului

E un semn de întrebare. Unii vor spune că da, alții preferă să nu.

Știrea ultimelor zile e că la Congresul Partidului Popular European Ursula von der Leyen a fost desemnată drept candidata acestei formațiuni politice transnaționale la funcția de președinte a Comisiei Europene pentru următorii cinci ani. Candidatura sa a fost aprobată la data de 7 martie 2024 vot, în plenul Congresului Partidului Popular European care a avut loc la Bucureşti.

Printre cei care au luat cuvânt la congresul popularilor europeni a fost și  președintele României, Klaus Iohannis, care a specificat că „Partidul Popular European rămâne cea mai importantă forţă politică în Europa”. În același timp, șeful statului român a recunoscut  că „ în ultimii ani diversele crize nu au ocolit Uniunea Europeană, fie că vorbim de pericolele aduse de un război brutal care se desfăşoară chiar la graniţele României, fie că ne referim la necesitatea de a rămâne competitivi economic astfel încât nivelul de trai al oamenilor să se îmbunătăţească semnificativ,”, a precizat oficialul român.

Iohannis a specificat că în acest moment instituțiile Uniunii Europene se confruntă cu o criză de încredere și că cea mai mare provocare la adresa proiectului european sunt tendințele naționaliste.

La Congresul Partidului Popular European de la București au participat circa 800 de delegaţi cu drept de vot din toate colţurile Uniunii Europene, inclusiv preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi zece şefi de state şi de guverne.

Datele Eurobarometrului confirmă afirmațiile făcute de șeful statului român; percepția cetățenilor europeni este că statele în care locuiesc au mai puțină suveranitate, că în buzunarul lor rămân mai puțini bani după plata tuturor taxelor dar și că se confruntă cu o dictatură din partea Bruxeleles-ului.

La fel, datele Eurobarometrului spun că aplicarea sancțiunilor economice la adresa Federației Ruse au provocat inflație, iar cetățenii europeni simt mai dureros cum ea bate la buzunar.

Sunt unul dintre jurnaliștii care își aduce aminte de scandalul apărut în Uniunea Europeană referitor la achiziția de vaccinuri anti COVID-19 – Ursula von der Leyen era în mijlocul acestui scandal. Atunci, la presiunea opiniei publice europene, procurorul șef Kovesi a anunțat demararea unei anchete. Voi aminti că în pandemie doamna von der Leyen, a propus statelor să cumpere mai multe doze de vaccin, a propus implementarea pașaportului de vaccinare și a contribuit la introducerea interdicțiilor de călătorie în zona Schenghen.

Ursula Von Der Leyen si Maia Sandu

Observ că la doi ani de la aceste evenimente liderii PPE o propun pe Ursula von der Leyen să ocupe același post. Alegerea suverană a acestui partid transnațional spune că doamna van der Leyen îndeplinește și apără interesele popularilor europeni.

Nu sunt expert în politicile pentru agricultură ale Uniunii Europene. Dar am citit că acceptarea produselor agricole din Ucraina, fără taxe vamale, au contribuit la declanșarea protestelor agricultorilor din mai multe state europene. Nu știu dacă afirmația potrivit căreia deschiderea arătată de Ursula von der Leyen față de produsele agricole urcrainene a dus la sărăcirea agricultorilor din Uniunea Europeană este, sau nu, adevărată.

Știu însă că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a avut o contribuție importantă referitoare la apariția și adoptarea la 17 ianuarie 2024 a rezoluției Parlamentului European privind „conștiința istorică europeană”. În această rezoluție, Parlamentul European ne avertizează că „istoria nu trebuie niciodată relativizată, denaturată sau falsificată în scopuri politice” apoi, „solicită instituțiilor europene, statelor membre, țărilor candidate și potențial candidate, instituțiilor de învățământ și actorilor societății civile să își intensifice eforturile pentru a promova generarea unei identității comune europene iar pentru asta ar trebui să se abțină de la orice încercare de instrumentalizare a istoriei în scopuri politice și să combată revizionismul și negaționistul istoric atât în Uniunea Europeană, cât și în afara acesteia”.

Ursula von der Leyen vrea reducerea interpretărilor divergente ale trecutului. Pe românește, dorește anularea specificului național al istoriei.

Atunci când o formațiune politică transnațională vrea să impună la nivelul  Uniunii Europene ștergerea specificului istoriei naționale, înseamnă  că se dorește într-un viitor apopiat ștergerea identității statelor care o alcătuiesc.

Sunt ziarist vechi. Vreme de 30 de ani am lucrat presa scrisă, în radio ori la televiziune. Am practicat jurnalismul informativ, pentru ca cetățenii în baza unei informații corecte să își poată forma propria opinie despre un eveniment, am realizat programe educative pentru ca cetățeanul să aibă parte de o cultură generală corectă și am făcut suficient de multe programe radiofonice distractive pentru a relaxa audiența.

Vremea îndelungată petrecută în jurnalistică m-a învățat că, politicienii, ori unde s-ar afla ei, la adăpostul unor doctrine politice, de stânga ori dreapta, își doresc să prea controlul puterii în stat, pentru ca odată luată, să încerce să se mențină la putere cât mai mult. Pentru obținerea acestei puteri și pentru menținerea la butoanele acesteia, politicienii se folosesc de manipularea electorală.

Un om bine informat, care are o cultură generală ridicată și care este relativ asigurat din punct de vedere material se transformă într-un subiect electoral greu de manipulat. Oamenii bine informați își pun întrebări.

Sunt un jurnalist greu de manipulat care ține minte evenimentele importante și care constată că în acest moment președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vrea să anuleze istoria particulară a statelor Uniunii Europene pentru a impune în viitor o istorie comună, supranațională.

Atunci când reprezentanții unui partid transnațional vor să îți anuleze istoria, e de dorit să te împotrivești. Diferența intereselor unui partid transnațional față de cele ale unui partid național este dată de numărul de zerouri din conturile din bancă.

George Orwell spunea că cel mai eficient mod de a distruge un popor este să-i anulezi înțelegerea despre propria istorie.

Când popoarele nu mai au identitate, numărul de zerouri crește exponențial.

Victor Nichituş
Victor Nichituşhttp://canal33.ro
Corespondentul Canal 33 in Republica Moldova, Victor Nichituș, jurnalist moldovean, observator incomod al vieții politice dintre Prut și Nistru vreme de 30 de ani, este citit atât de oficialii şi cât şi de opozanţii momentului, pentru comparaţiile surprinzătoare, nuanţele care scapă altora şi mesajele, ingenios inserate în documentatele sale note și observații.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE