-5 C
București
sâmbătă, 8 februarie, 2025
spot_img
EDITORIALDacă e sinceritate, apoi, sinceritate să fie…

Dacă e sinceritate, apoi, sinceritate să fie…

- Advertisement -

Citesc cu mare plăcere textele domnului profesor Alexandru Călinescu. Ultima carte a domniei sale, ”O lume care a luat-o razna”  se constituie într-o reală reacție de bun-simț față de neam-prostie și  impostură, care pare să ne cuprindă din toate părțile. 

”Altă ipostază – spune profesorul într-un text recent în care analizează halul în care a ajuns limba noastră vorbită -,  ar fi limba vorbită la televiziune. Şi ea este, în fond, o limbă de lemn, în care prioritate au clişeele, formulările previzibile. Mă întreb adeseori dacă tinerele şi tinerii ce apar pe post de „reporteri” au fost şcoliţi undeva, dacă au citit vreo carte şi dacă au noţiuni elementare de gramatică. Şi politicienii, şi „profesioniştii”(?) de la TV spun acum, invariabil, „douăzeci şi unu de persoane”. Dacă i-ai atenţiona că e incorect cu siguranţă că s-ar uita cu neîncredere şi mirare la tine.” 

Joseph Pulitzer, jurnalistul de origine maghiară, născut în orațul Mako (Măcău) de lângă Nădlac, cel care a dat numele celor mai de prestigioase premii ale jurnalismului american spunea că ”o presă cinică, mercenară, demagogică va produce, în timp, un popor la fel de josnic ca ea însăși” -. 

Dacă mai adăugăm la acest adevăr dur și faptul că incultura crasă face ca limba scrisă și vorbită de media, ca și cea folosită oriunde în România, să ajungă să fie schimonosită în ultimul hal, asta este, cred, și mai grav.

Acum,  presa aproape că a dispărut…  Pe vremea când Camus își scria celebrele „Carnete”, problema se punea altfel, deși originile temei analizate erau aceleași: cea a omului revoltat: ”Ei sunt revolta, mândria, zidul de nezdruncinat care se ridică în fața servituții în creștere. În ce punct ne aflăm, așadar? (…) Iată-i pe campionii noștri, pe blestemații noștri retrași sub cortul confortabil al maledicțiunii și care nu ies de acolo decât pentru intrigi. Ei sunt cei care ne vor garanta libertatea și care anunță că vor ține în mână stindardul, în pofida furtunii care se apropie. Aiurea, prima scatoalcă a polițistului de serviciu îi va pune în genunchi” 

Asta nota Camus în 1951. Și, tot atunci, îmagina o ”comedie despre presă”.

”Acest autor (dramatic – s.n.) nu are prieteni aici. Veți căuta deci să spuneți că este vorba de idei. În Franța, astăzi simpla bănuială de inteligență este suficientă să nimicească un om. Dar veți scrie cu fiecare ocazie că suntem poporul cel mai inteligent de pe pământ. Publicul nu mai admite inteligența decât în cuprinsul unor fraze idioate.”

Vremuri grele… Nu mai poți scuipa, pe stradă, ca nu cumva flegma să nu poposească pe vreun ”analist”, sub orice formă ar apărea el din suburbiile imaginației umane: blogger, vlogger, x-er, mier, pixer, la televiziuni, la radio, podcaster, creator de conținut, povestitor urban sau pur și simplu părerologi de tv. și de internet…Dealtfel, nici nu-i frumos să scuipi pe stradă… 

Starea de ”democrație” este susținută azi de un număr de jurnaliști adevărați, care n-au murit încă, și care știu limba română, și care folosesc mai mult de 150 de cuvinte, precum fac noile generații. Fomiștii redacțiilor de altă dată, care și-au citit cărțile necesare acestei profesii la timp. Ei sunt cei înjurați de neomarxiștii agresivi plătiți gras pe diferite căi și cu frumoase și ciudate contracte. Ei sunt ”putiniștii” arătați cu degetul de cei care au cerut românilor ”să se informeze DOAR din surse oficiale”, cred că cea mai mare abominație rostită vreodată public în țara noastră… Ei mai sunt ”lăsați în geam” să se vadă că încă se mai poate vorbi liber în România.

Dar, nu-i așa, cum bine remarca, în glumă, probabil I.D. Sârbu, ”Jurnnalist fără jurnal”, ”cu toții pare că nu facem altceva decât să ”ne prosternăm în fața frumuseților morale, dezvirginăm utopii, ne culcăm cu cele mai alese concepte, lingem în fund cele mai nobile idei, ca apoi să le părăsim ca pe niște curve, sau să fim părăsiți de ele, ca niște proxeneți ordinari…

Există o nouă ”Intelligentsia” de internet, și televiziune, analizată de Umberto Eco, la  primirea titlului de Doctor Honoris Causa în „Comunicare și Cultură în mass media” la Universitatea din Torino, în urmă cu câțiva ani. „Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”, a spus el. „Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, a afirmat Eco care i-a invitat pe jurnaliști „să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu”. Umberto Eco a murit, dar despre astfel de echipe care să filtreze uriașele cantități de proști, încă n-am auzit în presă…

Atunci să nu ne mai plângem că acest lucru îl va face un ”colectiv” de tovarăși neomarxiști, numiți de la Bruxelles, prin ceea ce ne-am obișnuit să respectăm ca niște slugi –  binecunoscuta ”Directivă europeană”…

”Nici un bolnav de cancer nu moare de tuberculoză – nu s-a văzut nici un canceros călcat de o mașină, sau într-un accident de tren sau de avion…” – spune Camus, în ”Ciuma”.

Dar nici vreun popor de sclavi nu s-a văzut că ar putea muri în luptă cu stăpânii lui vremelnici. 

- Advertisement -
Octavian Hoandră
Octavian Hoandrăhttp://canal33.ro
Jurnalist, realizator de emisiuni, artist plastic si autor de proză, publicistică şi poezie, distins cu premiul "Distincţia Culurală" al Academiei Romane.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE