7.9 C
București
sâmbătă, 2 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALOpiniiDaune colaterale

Daune colaterale

Există un limbaj al comunicatelor militare, care ni s-ar putea părea, dacă nu de neînţeles, la graniţa comicului involuntar. Niciuna dintre părţi nu recunoaşte că a cedat, că a trebuit să se retragă din faţa inamicului. Fiecare informează despre o “repliere elastică pe poziţii dinainte stabilite”, ca totul să pară sub perfect control.

Nu suntem într-atât de naivi încât să reconstituim piesa care se joacă în teatrele de operaţii citind comunicate militare.

Întrebat de jurnalişi despre numărul de civili (necombatanţi, în limbaj militar) morţi într-un atac aerian sau terestru, un purtător de cuvânt al armatei îţi va vorbi, profesional, despre “daune colaterale”. Sintagma “daune colaterale” acoperă pudic cadavre, vinovăţii, e antidotul  mustrărilor de conştiinţă.

Rătăciţii în societatea globală hipertehnologizată au “şansa” să privească războaiele în direct. Asta le dă sentimentul că pot emite păreri.

Una e războiul privit de departe, de la distanţă sigură, şi alta războiul trăit de civili între tranşee. Cel din urmă are gust şi miros, are culorile urii şi spaimei, vine ca un pumn în plex cu întrebarea dacă te fucking afli sau nu sub streaşina părţii bune a istoriei.

Războiul e în ochii puştiului din Gaza (fotografia a fost făcută alaltăieri), care priveşte lung în orizontul arminstiţiului umanitar şi nu ştie cât să înghită din bucata de pace.  

În faţa ameninţării cu moartea, toţi oamenii sunt egali. Toţi civilii sunt oameni. Şi cei din Gaza.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments