1. Parlamentul a adoptat Legea care permite devansarea alegerilor prezidențiale din 2024 din luna noiembrie în luna septembrie. Astfel, primul tur va fi pe 15 septembrie iar al doilea pe 29 septembrie 2024.
Votul a fost posibil datorită Coaliției de Guvernare PSD-PNL. Firavă și prin fragmentare prostească, Opoziția n-a reușit să se opună mașinăriei guvernamentale nici măcar printr-un strănut.
Indiscutabil, democrația permite folosirea masivă a majorității parlamentare pentru a promova orice lege.
Cu o singură condiție:
Ca legea adoptată să nu treacă drept expresia unei voințe arbitrare, gen Așa vrem noi!
Pentru a evita așa ceva, nu numai în democrație, dar și în dictatură, Puterea se străduiește să explice și să justifice legea respectivă. Nu e obligatoriu ca explicațiile să convingă. Important, crucial e ca Puterea să lase impresia că promovînd și adoptînd legea respectivă n-a făcut altceva decît să se supună unui comandament al realității. Ceva gen, Legea inițiată de noi răspunde interesului național, interesului cetățenilor. De aceea o promovăm.
Prin Legea adoptată de mașina de vot guvernamentală, alegerile prezidențiale au fost devansate cu două luni. Las la o parte posibilitatea de a avea din septembrie pînă în decembrie 2024, cînd expiră mandatul lui Klaus Iohannis, doi președinți:
Cel în exercițiu și cel ales.
Ar fi o premieră în Istoria postdecembristă și chiar în Istoria modernă a țării. E pregătită România să se confrunte cu indiscutabila realitate a celor doi președinți? Evident nu. În absența unei legi care să reglementeze condiția Președintelui Ales și mai ales pe fondul eternului românism, cele trei luni de Președinte la dublu ar putea fi un timp al balamucului spectaculos.
Dar chiar și dacă românii ar fi pregătiți pentru a face față existenței – doi poli de putere, rămîne întrebare:
Cum au explicat, cum au motivat, cum au justificat cei de la Putere devansarea Prezidențialelor?
Marcel Ciolacu a îngăimat ceva neconvingător (și asta după ce a fost somat cu întrebări ridicate de jurnaliști) despre nevoia unei treceri temeinice de la un președinte la altul.
Sigur că fostul președinte predă noului o întreagă gestiune. E greu de crezut că pentru așa ceva, ar fi nevoie de trei luni.
Și dacă ar citi împreună filă cu filă dosarele și dacă fostul i-ar prezenta noului toate încăperile Palatului Cotroceni, inclusiv cele destinate WC-ului , tot n-ar fi nevoie de o perioadă de trei luni.
E limpede că Marcel Ciolacu a răspuns așa, într-o doară, să nu se spună că n-are răspuns la o întrebare.
Ar fi fost normal ca premierul să consacre argumentelor pentru devansarea prezidențialelor timp și efort.
N-a făcut-o.
Asta deoarece alianța PSD-PNL în condițiile unei opoziții sfrijite a dat Puterii posibilitatea de a susține fără să clipească:
Am adoptat Legea devansării, pentru că așa au vrut mușchii noștri.
2. Doi foști președinți – Ion Iliescu și Traian Băsescu au ieșit în public cu intervenții pline de sfaturi despre ce să facă și să dreagă politicienii de azi.
Atît Ion Iliescu cît și Traian Băsescu au plecat de la Putere lăsînd în urma lor numeroase întrebări fără răspuns despre regimurile pe care le-au impus.
Ion Iliescu n-a răspuns nici azi la întrebarea Cine răspunde de cei peste O mie de morți din timpul Diversiunii cu Teroriștii.
Traian Băsescu n-a răspuns nici acum la întrebarea Cine răspunde de incredibilele abuzuri comise de Binomul SRI-DNA, de gravele încălcări ale Legii în timpul regimului său.
Intervențiile lor publice ar trebui să fie consacrate răspunsului la întrebările ridicate de regimurile lor.
Cele două interviuri au ocolit cu brio răspunsurile la întrebările fără răspuns.
Ele au fost pline, în schimb, de sfaturi date politicienilor actuali.
Ipostază din care au fost date aceste sfaturi a fost cea de Atoateștiutori, de foști președinți ai unei Țări care a înflorit sub conducerea lor. Din nenorocire românii și-au amintit rapid de dezastrele produse țării de Ion Iliescu și Traian Băsescu. În aceste condiții, mulți s-au întrebat de ce au înviat cei doi în spațiul public după un timp în care-i crezusem ocupați cu consumarea pensiei.
Nu cumva pentru că anumite forțe i-au scos pe scenă pentru a-i folosi în interesele lor de moment?
3. Exploatînd o polemică pe Facebook Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, a dezvăluit că Emilia Șercan lucrează la denunțarea ca fiind plagiată a lucrării de doctorat a lui Mircea Geoană.
Mircea Geoană și-a dat teza de doctorat în 2005.
De atunci au trecut aproape două decenii. Timp în care Mircea Geoană a candidat la președinție, a fost șef PSD, a fost numit secretar general al NATO.
Dat fiind că lucrarea există de 20 de ani, cum de nu s-a gîndit Emilia Șercan, dacă nu s-o verifice măcar s-o citească?
Răspunsul e clar.
Emilia Șercan s-a gîndit la teza lui Mircea Geoană, deoarece Mircea Geoană a deranjat pe Marcel Ciolacu asumîndu-și candidatura ca independent la Președinție.
Potrivit unei tradiții moldo-valahe cînd un politician deranjează, imediat apar niște șmecheri care zic:
Ia să vedem cu ce îl prindem pe stimabilul?
Aplecarea Emiliei Șercan pe o teză susținută acum 20 de ani trece ca fiind în legătură cu alegerile din 2024.
O asemenea manevră ar fi trebuit să stîrnească o reacție furibundă a candidatului Mircea Geoană.
La dezvăluirea lui Adrian Cioroianu Mircea Geoană a tăcut mîlc:
A tăcut și presa care-l sprijină deși manevra de a-i lua unui candidat trecutul la purecat ar fi trebuit să stîrnească incendii de indignare.
De ce tace Mircea Geoană?
Se simte cumva cu musca pe căciulă în chestiunea Tezei sale de doctorat?!
