Rânduielile monahale și bisericești la denii sunt parte integrantă a tradiției liturgice din Săptămâna Mare, cunoscută în Biserica Ortodoxă sub denumirea de Săptămâna Patimilor. Deniile sunt slujbele speciale săvârșite în timpul serii, în care se reamintesc ultimele învățături ale Mântuitorului, suferințele și patimile Sale.
La sinaxarul zilei de luni din Săptămâna Patimilor, biserica a rânduit pomenirea lui Iosif, al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacob și primul al Rahilei. Numele de Iosif inseamnă El adaugă (referire la Dumnezeu).
Sfânta Scriptură ne mărturisește că într-o zi, bătrânul Iacob l-a trimis pe Iosif să-i aducă vești despre frații lui, care erau plecați cu oile la câmp. Povestea spune că Iosif povestise fraților săi visele pe care le avusese: “Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voștri se plecau spre ai mei”, “se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau în fața mea”. Văzând asta, frații săi, invidioși pe Iosif, și-au pus în gând să-l omoare.
Venind de departe, de la casa tatălui său, Iosif este văzut de frații săi care îndată au făcut planuri: „Iată visătorul! Haidem să-l omorâm și să-l aruncăm într-un puț și și zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Doar Ruben, unul dintre frați, le-a zis: „Nu, să nu vărsați sânge! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”. Frații îl aruncă pe Iosif într-o fântână fără apă, însă acesta va fi scos de acolo și va fi vândut unor negustori cu 30 de arginți.
Pentru a-și acoperi fapta, frații au rupt haina lui Iosif și i-au înmuiat-o cu sângele de la un ied pe care l-au tăiat, iar seara, ajunși acasă, arătând haina lui Iacob, i-au spus ca Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.
Teologii spun că Iosif, aruncat de frații săi în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Totodată, Iosif, vândut de frații săi în Egipt pentru 30 de arginți, este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda, iar fântâna goală este asemuită cu mormântul Mântuitorului.
Haina lui Iosif, muiată în sânge și arătată patriarhului Iacob, simbolizează mantia roșie a Mântuitorului din timpul Patimilor Sale.
Scriptura ne spune că Iosif ieșise viu din groapa unde îl azvârliseră frații lui, ajunge stăpânul Egiptului și salvează poporul de foamete, sfârșind prin a-i ierta pe toți pentru răul pe care i-l facuseră, căci el îi va primi în Egipt pe fratii săi, în urma foametei cumplite din Țara Sfântă, și le va oferi hrană, fără a le cere plată.
Povestea lui Iosif este plină de semnificații și învățături spirituale. Chiar și în mijlocul greutăților și nedreptăților, Iosif a avut încredere în Dumnezeu și a continuat să își urmeze calea, iar providența divină l-a condus pe Iosif de la statutul de sclav la cel de conducător al Egiptului. În ciuda răutății făcute de frații săi, Iosif i-a iertat și i-a împăcat cu ei, oferind un exemplu de iubire și milă față de cei care l-au rănit. Pilda lui Iosif este demnă de urmat, bogată în învățături din Biblie și oferă credincioșilor exemple de credință, iertare și perseverență în fața greutăților vieții.
Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul închipuie pomul păcatului și secătuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici înainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos.
Pilda smochinului este una dintre învățăturile lui Iisus, relatată în mai multe evanghelii ale Bibliei, inclusiv în Evanghelia după Matei (Matei 21:18-22), Evanghelia după Marcu (Marcu 11:12-14, 20-25) și Evanghelia după Luca (Luca 13:6-9).
Această pildă ne ilustrează învățăturile lui Iisus despre credință, rodnicie și judecata divină.
Iisus, mergând împreună cu ucenicii săi, a văzut un smochin lângă drum și, apropiindu-se de el, a găsit doar frunze, dar niciun fruct. Isus a mustrat smochinul, spunându-i că “niciodată să nu mai mănânce cineva rod de pe tine”. În acea clipă, smochinul s-a uscat.
Mântuitorul folosește această imagine pentru a ilustra credința lipsită de fapte bune și rodnicie. Așa cum smochinul era aparent fertil, dar nu producea niciun fruct, la fel și o credință lipsită de fapte bune nu este autentică în ochii lui Dumnezeu. Uscarea smochinului este văzută ca o reprezentare a judecății divine a fariseilor care pretind a fi credincioși, dar care nu trăiesc conform învățăturilor lui Dumnezeu. Isus avertizează că Dumnezeu caută rodnicia credinței în faptele bune și în urmarea voii Sale. Iisus își îndeamnă ucenicii să aibă o credință nezdruncinată, care să le permită să mute munții din loc, simbolizând puterea credinței neclintite.
Pilda smochinului este o învățătură complexă și profundă despre credința autentică, rodnicia spirituală și judecata divină, oferind multiple înțelesuri și lecții pentru cei care o meditează și o aplică în viața lor spirituală.
