27.4 C
București
luni, 9 septembrie, 2024
spot_img
EDITORIALDeschideee uuuușa, austriacule...!

Deschideee uuuușa, austriacule…!

Cum vine decembrie, cum reîncepe isteria Schengen. Iar ne aducem aminte cum stăm de mai bine de 10 ani la poartă, uitându-ne cu jind la cei sosiți după noi și intrați înaintea noastră. Și ne supărăm și mai dăm și-o lacrimă, ne mai și indignăm și nu mai punem de 5 lei benzină de la OMV, ne văităm și dăm vina pe dujmanii car’ ne poartă pică, mă rog, tot arsenalul de reacții la eșecurile noastre istorice. Mai dăm vina și pe autorități, că n-au făcut nimic. Văleu, muică, uite cine ne conduce, de parcă marțienii i-au teleportat direct, peste capul nostru, în jilțurile de la Palatul Cotroceni sau Victoria sau în fotoliile de europarlamentari.

Anul trecut a fost emblematic pentru raportarea noastră la un demers de o mare însemnătate pentru noi, în primul rând economică, apoi și de statut. Cu creșterea în sondaje a dreptei conservatoare izolaționist-suveraniste, sentimentul că suntem umiliți și ținuți la ușă cu mâna întinsă, în timp ce, de la geam, îmbogățiții cu resursele României se uită disprețuitor la noi, e de natură să alimenteze frustrările și, implicit, să accentueze deschiderea față de propaganda sus-pomenitelor forțe politice. Anul acesta, pentru că și liderii noștri s-au abținut să se mai bată anticipat cu pumnii în piept, am acceptat mai cu resemnare că nu se va dezbate sau vota pe final de an cooptarea noastră în clubul select al celor care nu mai dau ochii cu grănicerii europeni. Și lucrurile ar fi rămas așa, dacă nu se gândea premierul Ciolacu să anunțe că e cât pe ce să învingem, dar numai dacă descălecăm pe pământ străin din avioane și nu altminteri. Cică Austria s-a răzgândit și, la insistențele noastre argumentate plus pila pusă de secretarul de stat Blinken (!?), e gata să ne lase la Târgul de Crăciun (de anul viitor) de la Viena fără să se mai uite la buletinele noastre.

După dezamăgirea din 2022, e de înțeles entuziasmul de acum. Mă rog, parțial, că deocamdată nu e nimic măcar vag oficial. Dar așa cum ne indignăm fleașcă din cauza unor zvonuri, de ce nu am benchetui la fel? Deci, victorie”! Deși prea puțini români îți permit un bilet de avion către occident, deci aceasta ar fi doar una de palmares național. Și de câștig electoral pe ici pe colo, dar asta e altă poveste. Unii, mai cârcotași, au găsit și acum nod în papură: hmmmm, dar de ce s-o fi răzgândit Hans? Ce vrea de la noi și, cel mai important, ce i-am dat? Nu c-ar fi rămas prea multe de dat, dar orișicât! Aoleo, ne obligă să preluăm imigranții goniți de el? Ce ne facem, fraților?

Eu cred că explicația e ceva mai simplă: știind că viitoarea alianță de extremă dreapta din Olanda nu va vota în veci intrarea României și Bulgariei, Austria a decis că veto-ul ei nu mai e necesar și că n-are rost să mai pozeze în ”dușmanul” celor două țări. Mai mult, îmblânzindu-și atitudinea, câștigă puncte în negocierile cu Bruxellesul, pentru că, să fm serioși, nu de la noi vrea ceva. Astfel că, după telenovela de anul trecut în care cele două țări au fost fiecare polițistul semi-rău, una pentru noi, cealaltă pentru bulgari, acum rolurile sunt mai clare. Viena devine ”the good cop”, Amsterdamul… ”the very bad cop”! Dacă e nevoie, la anul schimbă iar partiturile! Pentru că, îmi pare rău să vă dezamăgesc, cele mai multe negocieri și decizii europene ne rămân străine, noi, românii, mulțumindu-ne să fim doar niște spectatori care aplaudă sau fluieră ce văd pe scenă, fără cea mai mică intenție de a intra în culise, acolo unde se întâmplă, de fapt, totul! Asta în timp ce Ungaria, deși e copilul obraznic, îndărătnic, neastâmpărat și dificil al Europei, obține tot ce vrea. Mă scuzați, știu că asta n-are legătură cu nimic din ce-am scris mai sus!

Radu Herjeu
Radu Herjeuhttp://canal33.ro
Jurnalist cu peste 23 de ani de experienţă în presa scrisă, radio şi televiziune, premiat cu Diploma „Distincția Culturală” al Academiei Române, fost membru al Consiliului National al Audiovizualului şi fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universităţii Spiru Haret, Radu Herjeu este dramaturg şi autor a 8 volume de versuri, dramaturgie, publicistică, analize şi interviuri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE