Anumite mistere ale politicii dâmbovițene din ultimii ani încep să iasă ușor-ușor la suprafață. Spre exemplu, modul în care fostul șef de stat major, Nicolae Ciucă, cel care la un moment a și declarat public că nu vrea să audă de o carieră politică, a ajuns în fruntea liberalilor. Sau cum s-au făcut și desfăcut guvernele conduse de Florin Cîțu.
Mai ales că acesta din urmă nu a fost niciodată prima opțiune de premier.
Dan Vîlceanu, deputat neafiliat, fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, a declarat, recent în cadrul podcastului „Extremista de centru”, cu Adriana Săftoiu, că Florin Cîțu și-a depus mandatul de prim-ministru desemnat, la data de 12 martie 2020, înainte de votul de investitură, pentru că propriul partid, PNL, și-a dat seama că acesta „va trece” de votul Parlamentului, ceea ce nu își dorea.
„Au fost convinși colegii noștri care făceau calcule. Adică cei din PNL, deși eu i-am spus lui Florin că acel Guvern va trece, aveam informații de la grupul PSD că vor vota, ei nu au luat în serios lucrurile pe care le spuneam, și s-au trezit în ziua respectivă că UDMR și PSD vor vota. Inițial știau că nu vor vota și că acel Guvern o să cadă”, a explicat Dan Vîlceanu, prieten al fostului premier liberal în cadrul podcastului.
Reacția conducerii liberale a fost aceea de a-i cere „să se retragă”.
Întrebat de moderatoarea emisiunii cine erau „ei”, Dan Vîlceanu a precizat că „discuția a avut loc cu Ludovic Orban și după aceea a intervenit președintele Klaus Iohannis”. Una dintre explicațiile care au stat în spatele acestei decizii, conform celor declarate, a fost evitarea „unor lupte interne înainte de alegeri”.
Istoria ne arată că în decembrie 2020, Florin Cîțu a fost desemnat a doua oară pentru poziția de prim-ministru al țării, ca la niciun an să fie demis prin moțiune de cenzură. Explicația pentru această scurtă perioadă de mandat ar consta în faptul că Florin Cîțu „nu a fost prima opțiune”.
„Cred că Florin Cîțu nu a fost prima opțiune de premier. Cred că prima opțiune a fost tot Nicolae Ciucă. De altfel, după ce Ludovic Orban și-a dat demisia, premier interimar a fost Nicolae Ciucă și sunt convins că președintele Iohannis și-ar fi dorit să continue așa”, a rememorat cele întâmplate același Dan Vîlceanu.
În opinia sa, motivul pentru care nu s-a mers pe „varianta Ciucă” a fost statutul de militar al acestuia.
„La momentul acela, Ludovic Orban a spus că nu putem susține un militar. De asemenea USR a ridicat problema asta. Totuși e un militar, nu suntem în America de Sud”, a precizat actualul deputat independent făcând referire la cele întâmplate în urmă cu doar câțiva ani.
„Lucrurile erau lucrate undeva, în spate, ca să ajungem tot la varianta Nicolae Ciucă. Și eu cred că ăsta a fost și motivul pentru care a existat această insistență a președintelui (n.r. Klaus Iohannis) pentru o coaliție cu PSD. Doar printr-o coaliție cu PSD, Nicolae Ciucă putea să ajungă premier și președinte la partid”, a sunat verdictul aceluiași Dan Vîlceanu.
Una peste alta, dacă Nicolae Ciucă nu era acceptat de către USR, Florin Cîțu nu era acceptat nici de USR, dar nici de PSD.
„Îmi aduc aminte de o primă întâlnire cu cei de la PSD în care Marcel Ciolacu a fost foarte clar în opțiuni. A spus: putem accepta ca PNL să aibă în prima jumătate premier, dacă veniți cu Ciucă al nostru”, a afirmat Vîlceanu.
În opinia lui, „singura realizare a PNL, în acest an electoral, a fost și este să umfle PSD și mai mult decât se umflase singur”.
Dan Vîlceanu e ferm convins că în Partidul Național Liberal „deciziile majore sunt luate de președintele țării”.
Pe de altă parte, pentru alegerile prezidențiale din această toamnă, fostul lider liberal e de părere că Mircea Geoană va ieși câștigător într-o confruntare cu Marcel Ciolacu sau cu Nicolae Ciucă, liderii actuali ai celor mai importante formațiuni politice românești.
Podcastul „Extremista de centru”, cu Adriana Săftoiu, poate fi urmărit constant marțea, pe canalul de YouTube 33.