10.8 C
București
duminică, 3 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALGaza. Dilema tragică între o victorie tactică şi o înfrângere strategică

Gaza. Dilema tragică între o victorie tactică şi o înfrângere strategică

Am intrat în a 62-a zi din ceea ce se cheamă, destul de imprecis, războiul Israel-Hamas. Statele Unite dau semne că încep să îşi piardă răbdarea. Este cea mai lungă şi mai dură operaţiune a Guvernului de la Ierusalim în Gaza. Declanşată, ce-i drept, de atacul Hamas, de o ferocitate fără precedent, din 7 octombrie.  

Un atac barbar al Hamas. Însă la barbarie nu poţi răspunde cu barbarie, cum bine sublinia Jacques Mordechai Attali, remarcabil gânditor  asupra destinului iudaic.

Israelul, ţara construită de supravieţuitorii lagărelor naziste, ţara urmaşilor celor care au murit în Holocaust, nu are dreptul ca, în numele lor, să răspundă la barbarie cu barbarie. Nu trebuie silită de conducătorii săi vremelnici să facă asta.

Poate cel mai puternic semnal că Statele Unite încep să îşi piardă răbdarea este declaraţia secretarului Apărării, generalul Lloyd Austin: “În acest tip de luptă, centrul de greutate este populaţia civilă. Şi dacă o alungi în braţele inamicului, înlocuieşti o victorie tactică cu o înfrângere strategică”.

Nu există altă sintagmă care să definească ofensiva desfăşurată de Israel în Gaza decât aceea de pedeapsă colectivă. O pedeapsă colectivă nu va reuşi să rupă populaţia civilă palestiniană de Hamas, executantul atacului cu 1.200 de morţi şi 240 de ostateci, ci o va înverşuna împotriva atacatorului israelian.

Peste 15.500 de morţi şi aproape 7.000 de dispăruţi, câţi raportează Ministerul Sănătăţii controlat de Hamas (care nu distinge între combatanţi şi necombatanţi), nu par cifre propagandistice, dacă avem în vedere atacurile concertate ale Israelului – aeriene, terestre şi maritime. Tzahal (Armata israeliană) a raportat că a ucis 5.000 de terorişti. Oricum am aşeza cifrele  – 12 morţi palestinieni pentru unul israelian, în doar două luni, mult mai mulţi decât a omorât aramata lui Putin în Ucraina, în doi ani – această contabilitate a dezastrului nu poate fi susţinută de nici  o judecată morală.  

Oricum, mi-e teamă că – parafrazându-l pe fostul Secretar de Stat Rumsfeld (experienţa ocupării Irakului şi a încarnării demonicului Daesh din francizele Al-Qaeda îl înţelepţise) – Războiul Israel-Hamas produce continuu mai mulţi terorişti decât ucide.  

Nici astăzi strategia premierului Netanyahu, comandantul suprem al Armatei, nu este clară. Mutarea ofensivei, după încetarea pauzei umanitare, din nordul distrus în proporţie de aproape 50 la sută în sudul Gazei, unde a fost masată majoritatea civililor (în jur de 1.700.000) înseamnă alte victime şi adâncirea crizei umanitare. Ce se poate intui e doar faptul că vrea să acopere eşecul inadmisibil al celei mai importante armate din Orientul Mijlociu şi al celor mai performante servicii de informaţii din lume. Analiştii militari au început să o exprime răspicat: “Poţi distruge Gaza, nu şi Hamas”. În ce priveşte recuperarea ostatecilor, din nefericire, şansele sunt tot mai palide. (Piaţa Ostatecilor – aşa se numeşte acum espalanada din faţa Muzeului de Artă din Tel Aviv – va deveni epicentrul unei noi mişcari de stradă, una care va izbuti, poate, să-l spulbere pe compromisul premier). Un singur ostatec a reuşit Israelul să recupereze, în focul luptelor, o tânără soldat, al cărei curaj a contribuit mult la succesul operaţiunii. Pe restul i-a plătit cu palestinieni în detenţie.

Singura soluţie, cea atât de evocată, a două state, nu se poate înfăptui imediat după ce ostilităţile încetează. Guvernul de extremă dreapta de la Ierusalim nu doreşte un stat palestinian iar pentru Hamas ar înseamna să dispară fără nici un foc de armă, predând controlul inamicilor lui palestinieni, adică Autorităţii Palestinene din Ramallah.

Dar nici în Cisiordania lucrurile nu stau deloc bine. Teama că palestinenii de acolo se vor radicaliza, văzând flăcările Gazei, a fost surclasată de radicalizarea coloniştilor înarmaţi din aşezările evreieşti. Dacă violenţele se extind, Iordania vecină se teme că Israelul ar putea împinge zeci de mii de palestinieni peste râul Iordan, caz în care, au anunţat oficialii de la Amann, demersul va fi echivalat cu o declaraţie de război şi va face ca regele Abdullah să suspende Tratatul de pace cu Israelul.

Un final raţional al războiului ar însemna, între altele, să li se dea civililor din Gaza speranţa că va exista un stat palestinian, singurul argument care i-ar putea rupe de Hamas. Însă, cu spectrul puşcăriei în faţa ochilor, cu teama că viitoarele comisii de anchetă nu-l vor cruţa când vor analiza ziua de 7 octombrie, este greu de crezut că Netanyahu va lua o atare decizie. Mai degrabă se va crampona de putere, prins în  dilema tragică a acestui război, care pendulează între două dezastre: o victorie tactică şi o înfrângere strategică.  

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments