10.8 C
București
duminică, 3 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALGaza – teatrul de operaţii al unui premier care ţine cu dinţii...

Gaza – teatrul de operaţii al unui premier care ţine cu dinţii de Putere

“Singura democraţie din Orientul Mijlociu” oferă lumii şi propriilor săi cetăţeni un spectacol greu de privit.

Un spectacol al terorii, al fricii, îndreptat asupra unei populaţii, însetate şi înfometate de peste 2.370.000, civili necombatanţi, între care 47,3 la sută sub 18 ani. Dacă dintre ei scădem numărul membrilor Hamas, responsabilii atrocităţilor din 7 octombrie, estimat la 30.000, înţelegem mai limpede amploarea dezastrului. Calculând aproape 20.000 de morţi până astăzi, din care eliminăm cei  aproximativ 7.000 de luptători Hamas raportaţi ca lichidaţi de Armata israeliană şi îi adăugăm pe cei aproape 1.900.000 de strămutaţi în sudul Fâşiei (din nordul în ale cărui ruine nu se mai pot întoarce) plus aproape 53.000 de răniţi (cifrele furnizate de Ministerul Sănătăţii controlat de Hamas nu discriminează între combatanţi şi noncombatanţi), avem o imagine curăţată antiseptic, fără gustul sângelui, fără mirosul sudorii spaimei, fără focarele de infecţie care dospesc pretutindeni.

“Ordinul de luptă”, dat public de ministrul Apărării de la Ierusalim, Yoav Gallant, la începutul ofensivei aeriene (când 45 la sută din muniţie au fost zisele “dumb bombs” (fără precizie, neghidate, care într-o populaţie cu densitatea Gazei înseamnă mai ales victime colaterale),  suna astfel: “Fără electricitate, fără alimente, fără combustibil. Ne luptăm cu nişte animale umane şi acţionăm în consecinţă”. Suna a exemplară pedeapsă colectivă. Nu spun a exterminare, fiindcă războiul nu s-a încheiat.

Rudele ostatecilor care se mai află în Gaza, oameni care n-au obosit să-şi ceară membrii familiilor acasă – adică pe cei 129 de  copii, femei, bătrâni, pe care Statul a eşuat în a-i apăra pe 7 octombrie de ferocitatea unui atac asupra căruia serviciile de informaţii au fost în detaliu avertizate – speră într-un al doilea armistiţiu umanitar. Negocierile s-au mutat de la Doha la Cairo şi este încă neclar dacă se va ajunge la o nouă înţelegere asupra ostatecilor.  

Dar, dacă va exista o a doua pauză umanitară, întrebările pe buzele tuturor sunt: câţi ostateci mai sunt în viaţă şi ce se va întâmpla după.

Premierul Netanyahu, Comandantul Suprem al Armatei, are o strategie măreaţă, cu două obiective care se bat cap în cap (distrugerea Hamas şi eliberarea ostatecilor) şi nici un plan. Rectific, un plan are, totuşi, care teamă-mi este că bate orice strategie: să rămână în libertate şi la Putere. Aproape imposibil, după ce va trebui să dea seamă pentru eşecul autorităţilor în fatidicul 7 octombrie, şi pentru cei 134 de soldaţi israelieni ucişi până astăzi în ofensiva terestră, şi, dacă dreptatea se va săvârşi până la capăt, pentru înfiorătorul număr de civili îngropaţi sub ruinele Gazei.

Un poet palestinian (“animalele umane” au marii lor poeţi şi filosofi) spunea că poţi ucide toţi povestaşii, însă povestea nu moare niciodată.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments