Ianuarie, prima lună a anului,, își primește numele în onoarea zeului Ianus, zeul cu două fețe, al cărui spirit locuia pe uși și arcade, zeu de prim rang din mitologia romană.
(„Nu spunem ceva nou, toate lucrurile au fost spuse, dar cum nimeni nu ascultă și mai ales cum totul se uită, trebuie să o luăm întotdeauna de la capăt” – André Gide)
Data de 1 ianuarie a fost stabilită de romani ca prima zi a anului, în jurul anului 153 î.Hr., dar nu a fost respectată constant de-a lungul istoriei. Anul nou era sărbătorit ba pe 25 martie, ba pe 1 septembrie sau chiar pe 25 decembrie uneori.
După ce împăratul Iulius Cezar a modificat calendarul și a stabilit 1 ianuarie ca fiind începutul noului an, luna ianuarie capătă o semnificație aparte pentru romani.
Pentru primii creștini, prima zi a noului an era momentul să se gândească la greșelile din trecut, să decidă cum să fie mai buni pe viitor.
În ciuda rădăcinilor religioase ale tradiției, hotărârile de început de an de astăzi sunt o practică seculară.
În loc să facă promisiuni zeilor, cei mai mulți oameni își iau acum rezoluții doar pentru ei înșiși și se concentrează doar pe dezvoltarea personală (ceea ce poate explica de ce astfel de rezoluții sunt uneori și atât de greu de urmat).
Ianus, zeul din mitologia romană reprezentând începuturile, porțile, tranzițiile, timpul, dualitatea, ușile și sfârșiturile, este asociat nu numai Anului Nou, ci şi începutului fiecărei luni și a fiecărei zile.
În ziua Anului Nou, când se invoca zeul Ianus, un preot depunea pe altar o pâine făcută din grâu şi sare. Prima zi a anului era şi “ziua darurilor”, se ofereau curmale şi smochine uscate, miere, în timp ce oamenii îşi urau “Anul Nou să fie bun!” şi se rugau zeilor, considerându-se că, într-un astfel de moment, cuvintele lor vor fi auzite mai mult decât în restul timpului.
Există, de altfel, convingerea că, la început de an, când templele se deschid, o magie este asociată fiecărui început, zeii ascultă, niciuna dintre rugăciunile muritorilor nu se pierde, fiecare cuvânt rostit urcă până la ceruri.
Ca un zeu al schimbării și trecerea de la trecut la prezent, privind către viitor, Janus considerat o zeitate a timpului.
În unele zone, el a fost onorat în perioadele de tranziție agricolă, în special la începutul sezonului de plantare și la timpul de recoltare. I se atribuie noțiuni din domeniul agriculturii, al sămânței și al recoltei, deținând un loc de frunte în cultul cetății.
În plus, el era chemat în perioadele de schimbări majore ale vieții, cum ar fi la nunți și înmormântări, precum și nașteri. Ianus sau Ianus Bicefal, Ianus cel cu două feţe, este zeu al sfârşiturilor şi al începuturilor, al alegerilor, al trecerilor, al porţilor, el fiind considerat zeul paznic.
El este gardianul spațiului și al timpului dintre ele. Este mai mult decât un paznic al porţilor şi al drumurilor, este, mai degrabă, „ceasul cel bun” când ieşi „cu bine” pe poarta casei şi când te întorci „cu bine” acasă sau când „îţi merge bine” în toate drumurile pe care le ai de făcut şi de străbătut.
Un patron al călătorilor, cu înfățișarea lui ciudată de zeu cu două feţe, una care priveşte înainte şi cealaltă care priveşte înapoi, simbolizează un „dus” şi un „întors” bun, Ianus binecuvântarea continuă, neîntreruptă: plecarea şi întoarcerea cu bine.
Ianuarie este luna care stă sub semnul lui Ianus, zeul cu două fețe: una îndreptată spre anul care a trecut, iar cealaltă spre anul ce vine. Zeu ambivalent al riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție, Ianus este unul dintre cei mai vechi zei ai Romei antice, considerat protector al acestui oraș. Este simbolul trecerii (de la trecut la viitor, de la o stare veche la una nouă, de la un univers la altul), Ianus este văzut drept un zeu al porților și al pragurilor, el însuți fiind „poarta anului”.
Ianus era invocat şi la începutul celorlate luni, nu numai de Anul Nou, cu ocazia Calendelor (prima zi a fiecărei luni, în calendarul roman). Se spune că existau, în Roma, douăsprezece altare dedicate lui Ianus, câte unul pentru fiecare lună a anului.
Cele două fețe sunt în opoziție, una întoarsă spre trecut, cealaltă, spre viitor. Templul său, situat în Forum Magnum din Roma, între Capitoliu şi Monte Palatino (una dintre cele şapte coline ale Romei), era ritualic deschis în timp de război şi închis în timp de pace. I se mai spunea şi Ianuspater (Zeu Tată), doar Jupiter (cel care guverna cerul şi pământul şi tot ceea ce era viu) şi Marte (zeul războiului) mai având această titulatură. Ianus este adesea invocat împreună cu Jupiter și este considerat un zeu destul de înalt în panteonul roman.
În privinţa etimologiei numelui Ianus, de la care derivă ianuarie, luna care marchează Anul Nou, fiind celebrat ca zeu al timpului, al transformării, el e cel ce veghează la porțile cerului, cel fără de care nimeni nu poate intra sau ieși.
În toate reprezentările (monede, statui, picturi etc.) Ianus Bifrons apare cu două feţe, privind în direcţii opuse. O statuie de la Roma îl înfăţişează indicând cu mâna numărul 365, pentru a exprima totalitatea zilelor dintr-un an, deşi în calendarul roman anul avea 355 sau 377 de zile. Probabil că statuia respectivă, din timpul împăratului Augustus, a fost adusă din Egipt, unde anul are 365 de zile.
Deși aproape toți zeii romani aveau omologi greci – pentru că există o suprapunere religioasă și culturală semnificativă – Janus este neobișnuit prin faptul că nu are echivalent grecesc.
Templul lui Ianus era un sanctuar mic, cu o statuie a zeului în interior.
Templul lui Ianus din Roma era un loc sacru unde romanii aduceau ofrande și rugăciuni în timp de război și de pace. Porțile templului erau deschise în timp de război, pentru a-i permite lui Ianus să vină în ajutorul romanilor, și închise în timp de pace, pentru a simboliza armonia și prosperitatea .
