10.8 C
București
duminică, 3 martie, 2024
Google search engine
DiverseÎn copilărie iarna venea întotdeauna la timp

În copilărie iarna venea întotdeauna la timp

Zăpada era bucuria copiilor si rămânea mult timp mister și minune alba, imaculată. Crăiasa zăpezii venea cu toate spendorile.

Dimineața ne trezeam și săream din pat direct la geam. Soba de teracotă păstra căldura molcomă de peste noapte, când gerul, furios că nu poate intra în casă și parcă să ne facă în ciudă, se lua de mână cu crivățul și izbea, se lupta cu paznicii casei, să-și facă simțită cumva  prezența, căci lupta se dădea aprig la ferestre, acolo găsea loc să sufle și să-și arate puterea.

Primul gând de dimineață, asaltul zăpezii

Geamurile încălzite gemeau sub viscolul de afară și în încercarea de a ține piept, înfloreau în flori de gheață și forme pe care mintea nu le-ar fi putut desena. Iar noi, copiii, priveam fascinați tabloul feeric și gândurile ne duceau departe, spre povești neștiute de nimeni, spre palate imaginare de cleștar.

Fascinantele flori de fgheață de la fereastră

În case începea forfota părinților și bunicilor, se apropiau sfintele sărbători și pregătirile erau în toi.

Pe noi ne înfofoleau ca pe niște coconi, doar nasul ne rămânea  descoperit, și ieșeam afară, pe atunci zăpada nu era „urgia albă”, ci bucuria noastră, a copiilor.

Nimic nu poate ține un prichindel departe de bucuria zăpezii

Țâșneam din case și deveneam dintr-o dată războinici, aveam teritorii de apărat, eram eroii troienelor, căci lupta se desfășura între cetele de copii înarmați cu sănii și nămeții ce voiau să ne prindă și să ne înfășoare în plăpumi de zăpadă.

Ne eliberam repede din strânsoare, și alergam, urcam coline, coboram spre vale în cor de chiote.

Ne făceam castele din zăpadă, înălțam ziduri ce trebuiau păzite.

Momentul fericit al copiilor, zăpada și sania

Luam iarna prizonieră și adunam zăpada în căușul palmelor  până prindea forma unor bulgări mari pe care îl rostogoleam până creșteau, căci ne uneam forțele râzând, icnind, căzând și iar râzând. Așezam bulgării unul peste altul, știam noi bine să modelăm zăpada.

 Apoi plecam la „vânătoare”, și fiecare se întorcea cu cele de trebuință ca sub ochii noștri, omul de zăpadă să prindă viață și să devină străjerul locului de joacă.

Paznicul „castelului de cleștar”, omul de zăpadă

Seara plecam spre case obosiți și fericiți, căci de aici pășeam hotarul spre cea mai așteptată zi din iarnă.

Ne așezam cuminți la masă și gândurile deveneau avalanșă, căci dacă nu-I scriam scrioarea, nu putea ști Moș Crăciun ce daruri să ne aducă.

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments