O găselniță a companiilor aeriene, care la fiecare sfârșit de an promit nici mai mult, nici mai puțin, decât adevărate călătorii în timp, reușește să adune tot mai mulți clienți curioși, de pe întreg mapamondul. Astfel, după cum informeză CNN, compania americană United Airlines a avut o ofertă de nerefuzat pentru sfârșitul de an: „Trăiești o singură dată, dar poți sărbători Revelionul de două ori anul acesta!”.

Mai exact, turiștii care și-au cumpărat bilete la zborul UA 200, programat să plece din Guam la ora 07:35 pe data de 1 ianuarie 2024, ar fi urmat să aterizeze în Hawai, la Honolulu, în seara zilei de 31 decembrie 2023, la orele 18:50.
Această adevărată „călătorie în timp” ar fi fost posibilă chiar în noaptea de Revelion, prin traversarea așa-numitei Linii Internaționale a Datei (LID), o demarcare imaginară, stabilită printr-o convenție internațională, prin care sunt separate două date calendaristice consecutive.
Pasagerii zborului UA 200 au avut, însă, parte de o surpriză neplăcută și neașteptată: zborul a fost amânat, iar avionul a decolat din Guam cu mai bine de șase ore întârziere, la ora 13:49, pe 1 ianuarie 2024 și a aterizat la Honolulu puțin după miezul nopții, la 00:34, ora locală, dar tot pe 1 ianuarie 2024, stricând toată magia.

Alți pasageri au fost mai „norocoși”, precum cei ai zborului Cathay Pacific CX872, care a decolat din Hong Kong la 01.00, în dimineața zilei de 1 ianuarie 2024 și a aterizat la San Francisco la 20:22, în seara zilei de 31 decembrie 2023, după cum informează tot CNN.
Toată această brambureală calendaristică a devenit posibilă după ce în anul 1884, la Convenția Internațională a Meridianului, ce a avut loc în Washington D.C. s-a stabilit ca meridianul de 180 ° să devină „Linia Internațională a Datei”.

Acest meridian trece prin mijlocul Oceanului Pacific, LID fiind doar o linie imaginară nord-sud pe glob, însă nu una perfect dreaptă, ci o linie care face unele ocolișuri în zona unor insule, în funcție de decizia fiecărui stat în parte, din cele aflate pe linia meridianului de 180, dacă acceptă, sau nu, această convenție internațională.
Aceasta Linie Internațională a Datei separă, practic, două date calendaristice consecutive, astfel încât atunci când un călător traversează LID spre vest, trece, calendaristic, cu o zi în urmă (joi devine miercuri, de exemplu), iar dacă trece în sens invers, spre est, ajunge cu o zi înainte (joi devine vineri).