14.6 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
DiverseIstorii în Ramă: Interioarele lui Gheorghe Petrașcu - o pictură introvertă?

Istorii în Ramă: Interioarele lui Gheorghe Petrașcu – o pictură introvertă?

Pictura românească permite, dacă știi să te uiți cu atenție, descoperirea personalității fiecărui artist. Plecând de la aforismul pus pe seama lui Leonardo da Vinci „ogni pittore dipinge se” – fiecare pictor se redă pe sine – o să încercăm să conturăm o trăsătură de caracter a lui Gheorghe Petrașcu.

Este vorba despre caracterul său introvert, poate chiar taciturn, paradoxal chiar această calitate a sa i-a adus aprecierea și l-a particularizat în arta românească.

Cum aminteam și cu altă ocazie, fratele său mai mare Nicolae, cronicar și critic de artă, spunea despre Gheorghe: „G. Petrașcu, talent spontaneu și poetic, trăind în lumea caselor și ruinelor medievale”. Descrierea conține foarte multă acuratețe, poate nu este manifestată direct, dar pasiunea lui Gheorghe pentru lumi trecute s-a materializat prin mutarea în orașul medieval românesc Târgoviște, fostă curte domnească.

Aici el a creat mare parte din operele sale dintre anii 1920 și 1940. În această perioadă a dezvoltat o pictură intimistă, în sensul că a redat multe dintre interioarele sale de atelier. Aceste spații pe care el le construia, și le deconstruia, erau defapt oglinzi ale personalității sale pe care le-a împărtășit, fără nici o pregetare, cu publicul.

Colecționarii, amatorii, muzeele nu s-au sfiit să cumpere aceste mici picturi care erau ferestre spre lumea interioară a lui Gheorghe Petrașcu.

Remarcate drept un gen special de pictură în arta românească, „interioarele lui Petrașcu” devin chiar un brand al operei sale.
Dacă privim cu atenție spre un astfel de tablou, și o să aduc în atenție exact Interiorul pe care Petrașcu îl face cadou Academiei Române la intrarea în acest for în 1936, o să înțelegem de ce erau pentru el atât de importante aceste construcții interioare pe care le crea.

Pictura este una de dimensiuni considerabile 73 cm lățime și 82,5 centimetri lungime, fapt care îl impune o nevoie de spațiu în momentul în care este atârnată. O astfel de pictură va cere spațiu în jurul ei. Faptul este accentuat și de multitudinea detaliilor din lucrare.

Acest aspect cere privitorului să penduleze în mișcări între aproape și departe, pentru a înțelege cu adevărat ceea ce privește. Interiorul este un colț de cameră din atelierul artistului din vila de la Târgoviște.

Unghiul ales pentru redate este cel al ușii de acces în cameră, ușă ce este contrabalansată compozițional de soba înaltă verde – creând prin aceste două punct vizuale, o iluzie a doi piloni, care echilibrează compoziție.

Apoi ochiul este dirijat de liniile covorului de pe podea și mai mult spre ușa deschisă. Totul este gândit ca o invitație prin pictura lui Petrașcu spre propria lume a reveriei. Maestru al tonurilor închise, al culorilor pământii, despre care Arghezi spunea: „Ca să privească-n lume, domnul Petrașcu își trage pălăria pe sprâncene sau așteaptă să se facă noapte.

Din negru purced culorile sale toate. Poate că această culoare cenușie și aspră iese și dintr-o concepție, nu numai din tuburile de vopsele… Nu importă, viziunea picturii sale este și rămâne vânătă, ființele și lucrurile fumurii par a fi fost prealabil tăvălite prin funingine și cerneală”.

Petrașcu păstrează aceste „nuanțe de funingine” și în interiorul prezentat. Totul pare a avea un aspect vechi, pare că vine dintr-un trecut îndepărtat, dar totuși care te invită să treci prin el pentru a-ți descoperi propria lume de fantezie.

Același unghi al atelierului este redat și în Interior de atelier cu femeie privind tablou din colecția Muzeului Municipiului București.

Aici compoziția este una apropiată, concentrându-se pe personajul principal, femeia ce privește o altă pictură tot de-a autorului.

De data această compoziția este străjuită și se încadrează între cele două verticale formate de ușă și de sobă. Universul creat nu mai este unul invitativ, este unul ce deja s-a concentrat pe un punct anume – în acest caz, pe femeia din centrul compoziției. Știm că este vorba despre soția lui Petrașcu, Lucreția, care este portretizată aici.

Era, de altfel, o practică frecventă a autorului să-i picteze portretul în interioarele sale, în majoritate se poate observa silueta ei. Acest lucru era probabil și pentru că ea, Lucreția, era o prezentă activă în universul său.

Reluarea în pictură a aceluiași unghi din interioarele sale nu este o practică necunoscută pentru Petrașcu. El reia fix același spațiu pe care îl reface chiar și la ani distanță.

Așa cum se poate vedea în exemplu cu Interior (cu sofa) de data aceasta din atelierul din București, în care cel mai pregnant în compoziție este tabloul central cu cei trei copii – pictura din pictură se poate citi și ca o notiță autobiografică pentru că Petrașcu provenea dintr-o familie cu trei frați, el fiind cel mai mic dintre ei.

Se remarcă și aici, ca în toate „interioarele sale”, pereții plini cu picturi. Toate acestea sunt miniaturi ale picturilor sale. Ele trimit la opera pe care artistul a creat-o, sunt la rândul lor, episoade din creația și din viața sa.

Un ultim exemplu este dat de Interior (cu fotolii), aici colțul ales și repetat în mai bine de trei compoziții este unul al peretelui central, ce pune drept personaje principale două fotolii. Acestea sunt neocupate, dar foarte invitative în eventualitatea unui dialog, pe care un caracter introvert îl dorește, dar nu știe mereu cum să îl inițieze.

Putem înainta ideea aceasta drept concluzie, miciile picturi ale lui Petrașcu, cu frumoasele sale interioare, în tonuri închise, apăsate, „fumurii”, sunt mici episoade biografice, cu mici ferestre invitative, prin universul creației lui Petrașcu către alte posibile spații imaginare chiar ale privitorului, orice ar fi el și din orice epocă ar privi pictura sa.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments