22.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024
Google search engine
EDITORIALLa 18 ani, tot ce strălucește e AUR!

La 18 ani, tot ce strălucește e AUR!

Peste tot în lume, tinerii sunt revoltați. Visează revoluții. Schimbări. Sunt nemulțumiți de lumea în care s-au născut și-și ceartă părinții că n-au știut s-o facă mai bună. Ar vrea să fie altfel, chiar dacă nu le e prea clar cum. Sunt furioși, frustrați, încrâncenați sau exaltați, lucrurile merg prea încet și mai niciodată cum visau ei. Sunt plini de temeri, dar au și curajul de a crede că dețin adevărul. Ei sunt cei care știu! Mai bine decât toți cei care i-au precedat. Sunt pasionali și duc totul la extrem. Emoții, sentimente, gânduri, gesturi, atitudini. Sunt creativi, efervescenți și deprimați în același timp, plini de energie și procrastinatori antrenați. Vor acum, dar, totuși, puțin mai încolo! Cu toate astea, ei sunt fermentul care eliberează combustibilul pentru mersul omenirii înainte!

Ei bine, peste tot în lumea civilizată, toate astea își găsesc sublimarea în idealurile de stânga (liberale, cum se zice la ei). Uneori merg spre extreme, dar mai întotdeauna, acolo, în vest, tinerii își doresc o societate deschisă, scăpată de lanțuri ideologice, doctrinare, dogmatice. O lume în care fiecare să-și aibă locul lui, în care egalitatea de șanse și de drepturi să fie o realitate, nu un deziderat, de multe ori doar vânturat în scopuri electorale. Adică stânga, adică umanism, adică progresism. Cel real, nu cel de paradă, pe care cei ”de dreapta” îl folosesc drept pretext pentru a blama idei generoase.

La noi, ce să vezi, 21% (adică cei mai mulți) dintre tinerii între 18 și 35 de ani declară că ar vota cu cea mai conservatoare zonă a eșicherului politic românesc (AUR+SOS – conform unui sondaj IRES). În condițiile în care în România, aproape toate partidele sunt tradiționaliste, într-o proporție mai mare sau mai mică. La noi, atributele tinereții își găsesc pentru mulți oglinda în discursuri retrograde și în autorii lor care stau cu ochii spre trecut (unul mai mult hiperbolizat, deci închipuit), nu spre viitor. Pe aceștia nu-i atrage nicidecum schimbarea, ci rămânerea în niște paradigme învechite, străine secolului în care trăim și realităților lui obiective. Pentru ei, pericolul vine nu de la perioadele marcate de inechități, intoleranță, lipsa drepturilor, marginalizarea celor ieșiți din normă, ci de la prezentul pe care nu-l înțeleg. Și pe care, teoretic, ei sunt liberi să-l creeze cum doresc.

Te-ai aștepta ca asta să se întâmple mai ales la generațiile adulte, crescute într-un regim comunist, naționalist-conservator. Modelate de rigorile acelui sistem, de propaganda acestuia, de educația gândită pentru a justifica și păstra status quo-ul unei construcții sociale profund putrede. Cei trecuți de 40 de ani ar avea mult mai multe motive să-și dorească rămânerea în ”odinioară”. Să idealizeze ”valori” pe care le pot asocia cu siguranța unei epoci în care viitorul nu era așa de fluid. Ei ar putea fi ”nostalgici” după o vreme care, în comparație cu cea de azi, părea croită pentru reducerea neprevăzutului, a necunoscutului, a diferențelor imprevizibile. Crescuți într-o lume în care biserica (religia) era refugiul în fața sistemului politic dictatorial, ei nu au realizat că ambele aveau multe puncte comune: izolaționismul, naționalismul, autoelogierea și poziționarea în centrul propriului univers, refuzul noului și respingerea vehementă a oricărei provocări.

Dar tinerii? Cei care, spre deosebire de părinții și bunicii lor, au acces din primul rând la spectacolul evoluției umanității? Au posibilitatea de a privi prin mii de ferestre virtuale spre realități diverse, care conviețuiesc într-un spațiu finit. Pot, fără să facă un pas, să interacționeze cu oameni atât de diferiți ca mentalitate, intelect, stare socială, background istoric. Care nu mai au nicio scuză să se refugieze de fricile interioare în convingerea că e bine, e normal, e acceptabil, e moral, e valoros doar ceea ce credem noi. Că toți ceilalți oameni se împart în ”cei care sunt ca noi”, deci acceptabili, și ”cei diferiți”, adică virușii care activează mecansimele imunitare ale propriei concepții despre univers.

Să ne înțelegem. Eu nu blamez tinerii. Deși, la 35 de ani chiar ar trebui să nu mai fie total rezultatul condiționărilor din copilărie și adolescență, ale familiei, școlii, mass-mediei sau anturajului. Ei sunt așa pentru că n-au avut alternativă. Pentru că societatea românească e una dintre cele mai închistate din Europa, nu de ieri de azi. O mulțime de factori istorici au contribuit la supraviețuirea unui organism în împrejurări extrem de vitrege și la dezvoltarea unor mecanisme de apărare împotriva ”celorlalți”. Adică au creat o societate conservatoare, cu accente ”ultra”, pentru care suveranismul și izolaționismul sunt arme împotriva oricărui pericol, mai degrabă plăsmuit de propriile fobii, iar naționalismul o religie care-i permite să nu se uite în oglindă mai niciodată.

Să nu uităm că, în interbelic, mai toată intelighenția europeană era de stânga și se opunea nazismului. Numai la noi, ea nu doar că a simpatizat cu mișcarea legionară, dar i-a servit legitimitate, oferindu-i aura intelectuală prin care ambalajul unei ideologii criminale a devenit atrăgător pentru atâția oameni. Atunci și acum!

Dar noi nu învățăm niciodată din trecut, noi doar îl idealizăm și ni-l dorim peren!

Radu Herjeu
Radu Herjeuhttp://canal33.ro
Jurnalist cu peste 23 de ani de experienţă în presa scrisă, radio şi televiziune, premiat cu Diploma „Distincția Culturală” al Academiei Române, fost membru al Consiliului National al Audiovizualului şi fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universităţii Spiru Haret, Radu Herjeu este dramaturg şi autor a 8 volume de versuri, dramaturgie, publicistică, analize şi interviuri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments