Totul a plecat de la un tweet al prietenului Horia Bogdan.
„Majoritatea îi urăște pe politicieni din invidie. Ar face la fel dacă ar avea pâinea și cuțitul. Dar nu le au. Așa că nu le rămâne decât să bombănească. Nu mai blamați clasa politică. Poporul e la fel. Știu, fiecare e sfânt, ușă de biserică, doar politicienii sunt lepre. Aiurea!”
A stârnit multă vâlvă, cum era de așteptat. A fost preluat și disecat pe Europa fm, dar și alte scene de presă. Pentru că, în fond, el spune ceea ce majoritatea dintre noi n-avem curaj să spunem. Ne e jenă. Acoperim orice oglindă să nu cumva, din greșeală să ne surprindem imaginea reflectată.
Plouă cu uși de biserică pe la televiziuni, de ți se face scîrbă. Dar, să nu ți vină ideea de a zgîria puțin vopseaua, că apare „oglinda”, care, scârbită, și ea, mai mai să nu reacționeze cu o flegmă în chipul pe care-l reflectă. Doar în cazul oglinzilor civilizate, acestea se sparg, decente…
Nu e de mirare. „Vibe”-ul Fanarului duios răsună în noi și asta se vede la tot pasul. Am învățat, pe fondul lăcomiei de neimaginat al zilelor noastre, să-i urâm pe toți cei care au mai mult decât noi. Iar asta, este în directă legătură cu civismul, sau cultura noastră civică. Cine are îndoieli, să citească „Cultura civică” – a lui Davin Almond și Sidney Verba, tradusă acum mulți ani de prietenul meu Dan Pavel… După ce am citit cartea aceasta – esențială, cred -, n-o să mai avem vreo îndoială ceea ce ne desparte de țările civilizate: cultura noastră este „de tip parohial”, închis, iar a lor e cea de tip „participativ – deschis”. Asta stă la baza diferenței dintre lumile noastre. Am învățat, trăind sub domniile fanariote „să ne descurcăm”, să fentăm legile și bunul simț. Am dus cu noi, în sânge, toate aceste tertipuri de supraviețuire sub Ceaușescu, iar acum, cu brio, o facem, la fel de bine, fără să ne pese decât de starea noastră de bine.
Așa am ajuns la o lăcomie greu de imaginat.
Iar dacă mai avem îndoieli, recomand citirea sincerei scriei a lui Dumitru Drăghicescu – „Din psihologia poporului român”, care este și astăzi actuală. Apărută pentru prima dată în 1907, pare-mi-se, oricum la început de secol 20, fara „fițele” și neologismele sociologilor de astăzi, în carte găsim o descriere sinceră profundă a aspectelor pozitive și negative, a motivațiilor ascunse, care îl determină pe român să fie așa cum este.
„Fă-ți cruce de trei ori pe zi și zi Doamne ajută când treci pragul, că pleci ori că vii; fiindcă lumea-i făcută din întâmplări, și fiecare întâmplare înseamnă noroc sau nenoroc, și nimenea nu știe dacă ceasul în care a pornit e bun sau rău și dacă va duce la bun sfârșit ce și-a pus în gând.” Este începutul din „Pădureanca” lui Ion Slavici.
Asta e, și va rămâne „cumpăna” imensă a românului, în veac. Viața românului suspendată între două talere ale cântarului, într-un echilibru precar.
Sigur, e o generalizare poate prea amplă, așa cum sunt multe dintre judecățile de ansamblu asupra caracterului unui popor.
Putem spune că la noi, progresul tehnologic n-a făcut decât să ne înzestreze cu mijloace mai eficiente pentru a regresa sufletește și moral.
Noi n-am făcut altceva, decât să încearcăm să ne adaptăm vieții mulțimilor înconjurătoare.
Ori, ”lumea înconjurătoare”, la noi, arată oribil. O confirmă maximum prezența în preferințele ei politice a unor forme de viață precum George Simion, Diana Șoșoacă, Cătălin Drulă, Dacian Cioloș, dimpreună cu partidele lor schimonosite…
„Banii nu aduc fericirea, dar fiecare vrea să se convingă de asta pe cont propriu.” – spunea un publicist american, Zig Ziglar. Însă noi ni le dorim pe toate; jinduim la acest lux pe care îl vedem la alții, fără să ne asumăm nici un risc. Nici nu muncim în exces, ca prin alte părți să ne îmbogățim, cum a făcut Simona Halep, dar nici nu avem curajul să riscăm încălcarea legii pentru a ajunge bogați, precum Dumitrescu… Ne rămâne invidia, ura și așa-zisa judecată „civică”. Aceeași ipocrizie mizerabilă, la TV, sau la bere…
Să aruncăm doar un ochi pe tot ceeace i se impută/reproșează dlui Iulian Dumitrescu, de către DNA:
1.Potrivit anchetatorilor, Iulian Dumitrescu a primit, prin intermediul surorii și cumnatului său, o mită peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ, iar ulterior a mai obţinut unul.
2.Iulian Dumitrescu a cheltuit banii încasați drept mită pe vacanțe exotice, hoteluri și chiria de lux din București. Fostul baron PNL deține mașini de peste 500.000 de euro. Iulian Dumitrescu și soția sa circulă în prezent cu două autoturisme de lux, un Lamborghini Urus și un Bentley. Perchezițiile au avut loc și la reședința sa din cartierul de lux Stejarii din nordul Capitalei, unde se presupune că deține un apartament de 800 de metri pătrați, pentru care ar plăti o chirie lunară de 6.000 de euro care aparține celebrului fotbalist Cristi Chivu.
Stabiliți dumneavoastră, cu sinceritate, de ce îl „urăște”, îl înjură și-l ocărăște toată lumea. Sau, mă rog, cea mai mare parte a ei.
Pentru ce se spune la punctul 1., sau datorită celor enumerate la punctul 2.?
Ceva mă face să cred că varianta a doua este cea corectă. Și dacă veți spune că da, dl. Dumitrescu este „un corupt”, o „rușine a României”, aș supune atenției declarația dlui Darren Cahill, fostul antrenor australian al Simonei Halep.
Ura noastră se manifestă plenar și sincer, și în cazul celor cinstiți. Îi urâm, și pe unii și pe alții pentru că nu avem ce au ei. Glorie, bani, mașini, femei, distracții, vacanțe exotice, ceasuri, tablouri, bijuterii. indiferent cum au fost dobândite.
Așa a fost și în cazul Simonei Halep, care și a construit succesul și averea, doar pe munca ei, o figură luminoasă a României.
Cahill a vorbit cu sinceritate despre diferența între mentalitatea românilor și mentalitatea australienilor. „În momentul în care se întâmplă ceva cu un supercampion într-un anumit domeniu, sunt cu toții în spatele lui, să-l ajute să revină, să fie acolo unde a fost pentru că el reprezintă Australia. În schimb, în România abia așteptați ca cineva să pățească ceva, să dați cu pietre în el, să-l ajutați să cadă mai tare…”.
