10.8 C
București
duminică, 3 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALLa Mulţi Ani, România, dar...

La Mulţi Ani, România, dar…

Am fost rugat de o moderatoare TV să intru în direct pentru a vorbi despre patriotism, despre România, despre națiune, în sfârșit, despre subiectele care suscită interes de 1 Decembrie. Am declinat invitația cât de sincer am putut: nu cred că sunt cel mai potrivit să vorbesc despre lucrurile acestea în astfel de zile, la o emisiune de televiziune. Argumentez acum, pentru că în scris pare mai ușor.

O să încep abrupt: nu, nu sunt mândru că sunt român! Nici nu mi-e rușine cu asta!

Pentru că am convingerea  stranie că nu poți fi mândru decât de ceea ce faci, de ceea ce spui, de ceea ce gândești, de ceea ce devii ca om, de ceea ce dăruiești din tine altora, de ceea ce schimbi în jurul tău, oricât de insignifiant ar părea la scara istoriei. Sau poți fi rușinat de toate astea. Nu poți fi mândru că te-ai născut din întâmplare în mijlocul unui grup care împărtășește o limbă, niște granițe efemere și câțiva strămoși destoinici pentru ale căror reușite nu ai niciun merit. Nu te poți bate cu pumnii în piept pentru că ADN-ul tău specific s-a combinat astfel pe malul Dâmboviței și nu al Tamisei. Glorificarea excesivă a unui trecut pe alocuri mult mai puțin strălucitor decât am fost învățați să-l credem nu ne transformă în egalii celor care au schimbat destinul țării. Nu, nu simt nevoia de a mă asocia cu o listă de români vrednici, de ieri sau contemporani, pentru a avea senzația că sunt parte a ceva mai valoros decât propria-mi persoană.

Nu, nu cred că patriotismul e același lucru cu naționalismul. Primul înseamnă iubire. Pentru țara în care s-a-ntâmplat să te naști, pentru tradițiile oamenilor ei, pentru clădirile remarcabile pe care aceștia le-au ridicat pentru a-și înfrumuseța cetatea, pentru ceea ce face deosebită o comunitate: solidaritatea, empatia, nevoia și bucuria de a fi împreună, dăruirea, altruismul. Pentru mine, patriotism înseamnă Împreună. Împreună în localitatea în care trăiesc, împreună în țara al cărei act de identitate îl am, împreună în familia ținuturilor europene, împreună pe ”palidul acela punct albastru”. Naționalismul e exact opusul. E separare, izolare, autoamăgire cu o superioritate calpă față de restul. Înseamnă Noi și Ceilalți! Înseamnă bariere, ziduri și, uneori, războaie. Naște segregare, rasism, xenofobie. E motivul pentru cele mai negre perioade din istoria umanității. Înseamnă singurătăți unite doar de frică.

Nu, nu cred că românii mai sunt o națiune. Au fost, în opinia mea, pe Câmpia Libertății de la Blaj,  când au făcut Unirea Principatelor, când și-au căștigat independența de Imperiul Otoman, la Mărășești și Oituz, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, când au trecut Prutul sau în decembrie 1989. Clipe de graţie ale unui popor care, mai apoi, a părut primul uimit de ele. În aproape tot restul timpului, dar mai ales în ultimii 30 de ani, am fost o populație. Pe care n-o mai unește nicio viziune comună, niciun ideal mai presus de parvenirea fiecăruia, niciun obiectiv și nicio strategie care să includă mai mult decât propria persoană, membrii familiei sau ai găștii de interese. O populație care are oroare de oglinzi, nu-și conștientizează tarele și nu-și recunoaște greșelile, nu-și asumă responsabilitățile, nici individuale, nici de grup, nu e interesată să lupte pentru a evolua, refugiindu-se de teama ”celorlalți” în victimizări naționaliste și în ură meschină la adresa ”lor”, a celor care îi vor răul pentru că, nu-i așa, sunt invidioși pe gradul ei de civilizație și cantitatea absolută de adevăr deținut.

Pentru că eu cred că românii au strâns multă zgură în supravieţuirea lor de-a lungul timpurilor.. Nu de ieri, de-alaltăieri. Zgura acelor zile netrăite ca neam, zgura acelor clipe de trădare, de lacrimi, de blazare, de compromisuri, de ”capul plecat, sabia nu-l taie”. S-a tot acumulat şi-a-nceput să ucidă în noi ce avem mai frumos.

Pentru mine, încă există o diferenţă între realitatea românească şi ceea ce eu consider a fi adevărul românesc. Diferenţa asta mă doare și mă frustrează. Dar, în același timp, ea mă face să nu plec, încă, ochii, când trec pe lângă un drapel. Sau să-i spun țării mele La Mulți Ani de Ziua Națională!

Radu Herjeu
Radu Herjeuhttp://canal33.ro
Jurnalist cu peste 23 de ani de experienţă în presa scrisă, radio şi televiziune, premiat cu Diploma „Distincția Culturală” al Academiei Române, fost membru al Consiliului National al Audiovizualului şi fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universităţii Spiru Haret, Radu Herjeu este dramaturg şi autor a 8 volume de versuri, dramaturgie, publicistică, analize şi interviuri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments