14.6 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
DiverseLegenda populară a florii de Nu mă uita

Legenda populară a florii de Nu mă uita

Floarea de Nu mă uita, înzestrată cu o frumusețe uluitoare, este delicată și uimitoare prin simplitatea ei.

Floarea de Nu mă uita, numită și floarea memoriei, este considerată a fi simbolul comunicării cu tărîmul spiritual, căci evocă sentimente de pace și liniște.

Legenda populară spune că după ce Dumneu a dat viață florilor, le-a adunat pe toate înaintea Lui. Eraut timide florile, stăteau cu ochii în jos și își priveau frunzele cu care erau împodobite, și le legănau încet, în răcoarea dimineţii, ca pe nişte aripi uşurele. Spre bucuria lor, Dumnezeu le făcu fiecăreia câte o rochiță  ca o coroniță mândră, pe care o așeză pe creștetul fiecăreia.

Unele aveau cunună albă, altele albastră, altele roşie sau galbenă, până ce Dumnezeu termină de împărțit toate culorile din curcubeu. În cele din urmă, fiecare floare capătă și un nume. Și după datină, fiecăreia i se hotărî și locul unde să crească și să înflorească totdeauna.

Și făcând voia Domnului, florile se împrăștiară fiecare după porunca dată, fericite și foarte bucuroase de numele pe care îl căpătaseră și de așa rochițe ce scânteiau în soare de atâtea culori nemaivăzute până atunci.

Unele s-au dus în grădină sau în luncă; altele s-au aşezat pe câmp. Multe s-au adâncit în pădure ori s-au urcat pe dealuri și pe înălțimile munților, altele s-au așezat la umbra copacilor din codri. Fiecare floare si-a găsit un locșor potrivit şi acolo înflorea voioasă, sub razele calde ale soarelui.

Numai o floricică mărunțică și gingașă, cu rochița albastră ca cerul, stătea tristă la marginea unei ape și plângea, fiindcă își uită numele. Pe înserate, cînd Domnul trecu peste văi și dealuri, pentru a vedea cum le mai merge florilor, ajunse și la locul lângă care se tânguia floricica albăstrie.

Văzând-o atât de mică și de necăjită, Lui Dumnezeu. în bunătatea Lui I se făcu milă de plăpânda floare. De ce plîngi, o întrebă Ziditorul Lumii. Floricica povesti cât de bucuroasă era de rochiţa ei frumoasă, dar că s-a jucat cu undele apei şi-a uitat numele.

Și atunci, Dumnezeu i-a zis: Floricico, de ce n-ai venit la mine ? Că doar eu v-am pus fiecăreia câte un nume, după asemănare. Uite, ca să nu mai uiți nici de mine, nici numele tău, o să te numești de acum încolo „nu-mă-uita”.

Şi aşa a rămas, iar de atunci floarea de nu mă uita este iubită de toată lumea, căci este o floare plăpândă, delicată și gingașă.

Sursă foto:pixabay

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments