22.2 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
EDITORIALLiteratura contemporană feminină din România

Literatura contemporană feminină din România

Menţionez, încă de la început, că voi vorbi în acest articol doar despre doamnele cărora le-am citit minim o carte.

            Când mă gândesc la literatura română, indiferent de genul scriitorului, prima oară îmi vine în minte Doina Ruşti, căreie i-am citit 13 cărţi din 14 şi de a cărei scriitură efectiv sunt îndrăgostit. Aş menţiona dintre cărţile ei, Lizoanca, Fantoma din moară, Mâţa Vinerii, din trilogia fanariotă şi în primul rând Logodnica. Deşi am citit Logodnica prin 2018 încă povestesc despre ea când vine vorba de cărţi care m-au impresionat de-a lungul timpului.

Doina Ruşti.

            Doamnei Ioana Pârvulescu nu i-am citit până acum decât două cărţi: Prevestirea, o carte ce pleacă de la cartea Iona din Biblie şi care eu consider că ar putea fi tradusă şi citită în orice limbă, prin caracterul universal al abordării şi Viitorul începe luni, o carte în care găseşti o descriere foarte frumoasă a atmosferei Bucureştiului din ultimul an al secolului XIX. Sunt convins că și următoarele cărți ale Ioanei Pârvulescu mă vor încânta și abia aștept să le prezint și telespectatorilor Canal 33 HD

Ioana Parvulescu

            Ana-Maria Negrilă m-a impresionat prin romanul istoric Cele patru oglinzi ale adevărului, atât prin povestea lui Ştefan, personajul principal, cât mai ales prin documentarea referitoare la aşezarea poveşţii în timpurile ei, cele ale începutului de secol XV iar în fantasy-ul Stăpânul umbrelor, prin complexitatea şi intensitatea abordării temei. Deşi nu sunt un mare fan al genului fantasy am citit această carte cu sufletul la gură, mai ales în partea a doua. Aştept cu nerăbdare apariţia romanului Cronica barbară.

Ana Maria Negrila

Tot la capitolul roman istoric trebuie să amintesc şi Între două fronturi, a Oanei David. Efectiv cititndu-i cartea ai senzaţia că este un roman extrem de bine documentat, pasajul unei călătorii cu trenul de la Viena spre Bucureşti te face să simţi că parcă ai fi şi tu alături de personaje, şi nu doar acel pasaj, iar povestea de dragoste imposibilă, pentru timpurile acelea te copleşeşte. Lulli, personajul principal al cărţii nu are cum să nu-ţi rămână în minte. Am citit-o acum mai bine de doi ani şi în continuare povestesc cu mare plăcere despre ea.

Prietena bună a Oanei de la Timişoara, Cynthia Orszag deşi este extrem de tânăra a scris deja două romane, cu tematică diferită foarte bune: în primul Scrum în vânt aduce publicului o poveste despre o lume extrem de dificilă, aceea a dependenţilor de droguri, ce nu-şi permit să consume decât substanţe foarte ieftine, cu problemele şi lipsa acelei lumi de orizont. Ai senzaţia citind acea carte că parcă te doare şi pe tine suferinţa personajului principal. Art Nouveau este în schimb o poveste de dragoste, puţin fantasy, ce se desfăşoară în România anilor ’50-’60 cu o bună descriere a timpurilor ce efectiv de încântă.

            Camelia Cavadia, deja a scris patru cărţi dintre care am citit două. În Vina a reuşit să descrie durerea celui care a greşit la un nivel foarte înalt, Cu Vina Camelia a câştigat inclusiv premiu pentru roman de debut al Festivalului de la Chambery. Şi Vina este un roman ce poate fi tradus şi înţeles în orice limbă. Dacă citeşti Vina şi nu te uiţi la numele autoarei nu ai nici-o indicaţie a faptului că e scrisă de o româncă. În Sufletul lumii, ne prezintă 12 poveşţi de proză scurtă de o sensibilitate uluitoare.

Camelia Cavadia

            Când vorbesc despre Camelia Cavadia automat mă gândesc la prietena şi colega ei de la Editura Trei Corina Ozon, care prin Poveşti scrise în palmă, volum de proză scurtă mi-a amintit atât de timpurile tinereţii, de viaţa din studenţie, de frumuseţea şi lipsa de griji a celor tineri, dar şi de problemele cu care se confruntă aceştia. Cineva în oraşul ăsta te iubeşte e o distopie posibilă a cărei acţiune se petrece într-un Bucureşti al viitorului nu foarte îndepărtat, al tehnologiilor care în loc să salveze sau să îmbunătăţească calitatea vieţii, intrate pe mâini nepotrivite pot face mai mult rău decât bine.

Corina Ozon

            Natalia Onofrei şi-a publicat În numele tatălui în regie proprie dar atât eu cât şi mulţi alţii cu care am vorbit despre ea o considerăm cartea cea mai realistă în cee ace priveşte descrierea societăţii româneşti profunde. Deja se poate spune despre În numele tatălui că este o carte de succes şi despre Natalia Onofrei că deşi a ales să trăiască la ţară, undeva în judeţul Botoşani este unul dintre cei mai realişti observatori ai societăţii româneşti dar şi a umanităţii în general.

            Suzana Tănase a scris două cărţi scurte, dar atât de intense încât atunci când le termini eşţi convins că nu ar mai fi trebuit scris nimic în plus şi când citeşţi intri şi tu parcă în senzaţia aia de durere, empatie, înţelegere a poveştii. Grădina Sofiei aduce conversaţia, gândurile unei mame faţă de micul embrion ce-l poartă în corp, denumit deja Sofia, cu speranţe, comparaţii între cele două lumi, cea românească şi cea canadiană, cu asemănările dorite sau fricile de viitor. Din păcate Sofia nu ajunge să se nască. Oameni fără piele ne descrie trauma prin care trec cei ce se duc în Canada din dragoste, pentru facerea unei familii, atunci când cei sau cele care i-au adus, scos din lumea lor se satură sau plictisesc de dragoste. Acasă le e greu săs e întoarcă, sau imposibil, iar noua casă, Canada, e atât de diferită de lumea din care au plecat şi aparent imposibil de acomodat în ea. Când îi spun Suzanei “Sensibilitate” nu greşesc cu nimic.

Suzana Tănase

              

Nu poţi vorbi de cărţile Suzănicăi fără a te gândi şi la Bărbatul fără cap scrisă de Lavinica Mitu. Lavinica vorbeşte despre un subiect greu, Acela al tatălui ce este mai mult absent de lângă familia sa. Al copilăriei în care o mamă  puternică încearcă să-şî crească fetele cât mai bine în timp ce soţul e mai mult plecat şi când dă pe acasă mai mult rău face. Din fericire, vezi printre rândurile cărţii că este scrisă de copilul care între timp s-a vindecat şi a reuşît să-şi vadă, construiască o viaţă frumoasă. O carte de o sensibilitate aparte la rândul ei, pe care citind-o mi-am adus aminte de o bună parte a copilăriei petrecute în altă parte a ţării dar în aceleaşi timpuri.

Lavinica Mitu

               Emilia Toma este atât de drăguţă, de gingasă încât nici n-ai spune că are ca teme abordate în cărţile ei nişte probleme atăt de grele, de grave precum cele ale abuzului, ale dependenţelor, ale oamenilor ajunşi în impas ce se chinuie să iasă de acolo. O numărătoare inversă descrie viaţa unui abuzator şi părerile acestuia de rău, încercările de a se îndrepta după un anumit moment declanşator al conştiinţei.

Emilia Toma

De la zero este cumva romanul în oglindă, descriind povestea celei abuzate care în primul roman are puterea să-l părăsească pe abuzator. Te aştepţi ca fata puternică odată ieşită din relaţia toxică să scape, să se dezvolte dar ea având problema “salvatorului” de fapt fuge de un abuzator pentru a încerca să salveze o dependentă de droguri ajungând la rândul ei dependentă. Emilia abordează nişte teme grele cu o super scriitură. În cartea de non-ficţiune Terapie pe salteaua de pilates, deja reeditată a treia oară  Emilia Toma descrie 15 situaţii de viaţă, expuse de unele cliente ale ei din perioada în care era instructor de fitness. Povestiri ce arată o puternică atenţie asupra problemelor respectivelor cliente. Şi apariţiile ei în antologiile de proză scurtă sunt remarcabile.

               Despre Monica Ramirez care a scris deja 23 de cărţi, din care eu am citit 10, ar trebui să fac mai multe editoriale pe tema cărţilor ei, nu doar un paragraf sau două. Pot spune în schimb că în oricare din cărţile citite reuşeşte să te ţină cu sufletul la gură până la final. Ea spune, cu modestie, că scrie literatură comercială, dar dacă numeşti comercială o carte ce nu o poţi lăsa din mână atunci eu sfătuiesc pe oricine să caute a citi astfel de cărţi din zona comercialului.

               Cu ajutorul Monicăi Ramirez am cunoscut şi alte două scriitoare ce publică la aceeaşi editură UP Publishing. Laura Nureldin, ce în primul volum al seriei Regii timpului m-a plimbat într-un ritm alert din America zilelor noastre în Suha, capital Persiei antice cu ajutorul unei maşini a călătoriilor în timp. O carte scrisă bine, captivantă ce nu am putut-o lăsa din mână. Abia aştept să citesc şî celelalte volume ale seriei.  

Laura Nureldin

Colega lor de editură Daria Logofătu m-a cucerit cu Acest tărâm, o poveste fascinantă despre o lume paralelă cu lumea noastră, cunoscută, ce a reuşit să-mi transmit o stare de emoţie, de empatizare cu personajele ce destul de rar mi s-a întâmplat. Le-am spus la ultimul târg de carte şî Laurei Nureldin şi Dariei Logofătu să îmi dea câte o carte care să mă facă fanul lor şi aceste ultime două cărţi prezentate sigur m-au făcut fanul celor două scriitoare.

Sfărşitul primei părţi

Vicenţiu Popa
Vicenţiu Popahttp://canal33.ro
Pasionat de citit, suficient de extrovertit cât să spună și altora ce a găsit într-o carte, și-a propus, de mulți ani, să facă oamenii să citească mai mult. Și să-i facă să descopere nestemate ascunse în literatură. El este unul dintre cei care cred în talentul scriitorilor români contemporani și scoate la iveală, săptămână de săptămână, povestind “O carte pe săptămână” la Canal 33 HD, noi apariții literare care să reaprindă pasiunea cititului de drag, nu doar de informare.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments