Margaretele au inspirat numeroase legende și mituri de-a lungul timpului. De la floarea dedicată zeiței Artemis în antichitate, reprezentând puritatea și protecția, până la simbolul dragostei pure și al loialității în Evul Mediu, aceste flori delicate continuă să inspire și să aducă bucurie în viețile oamenilor. Legendele și asocierile istorice ale margaretelor ne amintesc de puterea lor simbolică și de frumusețea lor simplă, care transcend timpul și spațiul.
Pentru grecii antici, florile de margarete erau sacre. Grecii le-au împletit în coroane de flori, pe care le aduceau ofrandă zeilor, în temple.
În antichitate, margaretele erau dedicate lui Artemis, În mitologia greacă margaretele, legăturii lor cu natura și inocența, îi erau închinate zeiței Artemis zeița vânătorii, a lunii și a naturii sălbatice, dar și protectoarea femeilor și a maternității. Legenda spune că margaretele creșteau în locurile preferate de Artemis pentru vânătoare și odihnă, fiind considerate florile sacre ale zeiței. În plus, ele erau adesea folosite în ritualuri și ceremonii dedicate lui Artemis, simbolizând protecția, puritatea și dragostea necondiționată.
Grecii antici au asociat-o, totodată, pe Asteria, zeița stelelor, cu margaretele. Potrivit legendei, oamenii începuseră să fie violenți și să se lupte între ei. Înfuriat de violență, Zeus a decis să le distrugă lumea. Asteria a plâns, iar lacrimile sale, când au atins pământul, s-au transformat în flori de margarete.
În mitologia romană, margaretele sunt legate de zeița Belides, o nimfă care s-a transformat într-o floare de margaretă pentru a scăpa de avansurile nedorite ale zeului Vertumnus. Această transformare a făcut ca margaretele să fie văzute ca simboluri ale transformării și renașterii.
În mitologia nordică margaretele au fost asociate cu Freya, zeița dragostei, frumuseții și fertilității. Margaretele erau florile ei preferate și erau folosite adesea în ritualurile și sărbătorile dedicate acesteia.
O altă legendă spune că Margareta era o prințesă deosebit de frumoasă care fusese promisă la naștere Împăratului Florilor. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndragostește de un prinț nespus de frumos și de viteaz. Cei doi se iubesc și plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători și pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor.
Împăratul Florilor află și îl provoacă pe prinț la duel. Cei doi se bat în săbii și paloșe 3 zile și 3 nopți și in final prințul este ucis. Speriată și îndurerată, Margareta se retrage în munți, iar Împăratul Florilor fuge pe urmele ei.
Dându-și seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată și Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate într-un șirag de perle.
Ȋndurerat și dậndu-și seama de greșeala fǎcutǎ, Ȋmpǎratul Florilor o transformǎ pe Margareta ȋntr-o floare albǎ, care a rămas de atunci simbolul puterii destinului, dar şi a dragostei.
Într-o altă legendă, într-un sătuc trăia o frumoasă fată, Margareta, înaltă, slăbuță, cu părul bălai și ochii mari. Fata era tare firavă și cuminte, și zilnic mergea la câmp să-i ducă de-ale gurii tatălui, care muncea ogorul. Zilnic fata se abătea prin Poiana florilor, de unde lua apă proaspătă de la izvor, dar într-o zi, fermecată de frumusețea florilor din poiană, ea s-a apucat să le culeagă. Tocmai atunci, de nicăieri apăru Zâna Florilor. Supărată de necuviința fetei, Zâna Florilor s-a gândit să o pedepsească și a transformat-o într-o floare, dar nu orice fel de floare, ci una delicată şi firavă şi mereu în calea oamenilor care vor vrea să o culeagă când le iese în cale. Și astfel a apărut frumoasa şi gingaşa margaretă.
(sursă foto: pixabay)
